ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii
 

PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR ÎN MILENIUL AL TREILEA

02 noiembrie 2012, Bucuresti

Departamentul de Drept din Academia de Studii Economice din Bucuresti împreuna cu Societatea de Stiinte Juridice si Administrative anunta a doua editie a Conferintei Internationale “PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR ÎN MILENIUL AL TREILEA”, care va avea loc în data de 2 noiembrie 2012 în Academia de Studii Economice din Bucuresti.
Conferinta va avea doua sectiuni: Drept public si Drept privat.

Tematica

Conferinta este o platforma de dezbateri juridice care examineaza dezvoltarile recente si perspectivele de evolutie ale dreptului afacerilor. În cadrul Conferintei pot fi sustinute lucrari din toate domeniile stiintelor juridice, care vor fi înscrise, în functie de continutul lor, într-una dintre cele doua sectiuni.

Conferinta îsi deschide portile catre autori provenind din diferite tari, din mediul universitar juridic si din rândul practicienilor dreptului, încurajând sustinerea atât a lucrarilor de interes international având ca obiect dreptul comparat, dreptul Uniunii Europene, dreptul comertului international, dreptul public international, cât si a lucrarilor care sa reliefeze particularitatile dreptului national.

Locatie

Conferinta se va desfasura în Academia de Studii Economice din Bucuresti. Salile în care se va desfasura conferinta si localizarea acestora vor fi afisate pe site-ul Conferintei : www.businesslawconference.ro

Taxa de participare

Taxa de participare este de 200 Lei/50 Euro, acoperind cheltuielile de editare a CD-urilor, a mapelor Conferintei si a celorlalte materiale, costurile pentru catering si cina festiva precum si celelalte cheltuieli legate de organizarea conferintei. Taxa se va achita în perioada 1 – 15 octombrie 2012 2012 în conturile si în conditiile care vor fi afisate pe site-ul Conferintei : www.businesslawconference.ro . Plata taxei de participare confera participantului la Conferinta Internationala: „PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR ÎN MILENIUL AL TREILEA” dreptul de a primi mapa cu documentele conferintei si CD-ul cu lucrarile înscrise la conferinta, dreptul de a participa la activitatile stiintifice cuprinse în program, precum si dreptul de a participa la cina festiva.

Evaluarea lucrarilor

Lucrarile primite vor fi supuse evaluarii colegiale în sistem "double-blind peer review", respectând standardele conferintelor internationale. Consiliul Stiintific si evaluatorii externi vor putea recomanda: sustinerea lucrarilor in cadrul Conferintei; efectuarea unor modificari ale lucrarilor; refuzarea motivata a inscrierii lucrarilor.

Publicatii

Lucrarile sustinute în cadrul Conferintei vor fi publicate:
- intr-un volum în limba engleza editat de o editura cu prestigiu international in domeniul Stiintelor juridice;
- pe un CD-ROM cu ISBN editat de Editura ASE care va fi distribuit participantilor in ziua organizarii Conferintei;
- la recomandarea Comitetului Stiintific, articolele care prezinta un grad inalt de noutate stiintifica si originalitate în tratarea temei vor fi publicate în revista Tribuna Juridica.

Lucrarile sustinute în cadrul Conferintei vor fi indexate în cataloage si baze de date internationale: IndexCopernicus, RePEc, SSRN etc.

Termene:
- 20 aprilie – 28 septembrie 2012: trimiterea formularului de participare completat la adresa de e-mail: office@businesslawconference.ro. Formularul de participare poate fi completat fie cu titlul lucrarii care va fi sustinuta la Conferinta, fie cu optiunea de a asista la dezbateri, fara inregistrarea unei lucrari stiintifice. Descarca de aici formularul de participare.
- 27 august – 28 septembrie: trimiterea textului integral al lucrarii stiintifice in limbile romana si engleza la adresa de e-mail: office@businesslawconference.ro . Descarca de aici cerintele de redactare pentru lucrarile stiintifice.
- 29 – 30 septembrie 2012: confirmarea lucrarilor care vor fi sustinute in cadrul Conferintei.
- 1 – 15 octombrie 2012: plata taxei de participare de 200 Lei/50 Euro. Taxa se va achita în conturile si în conditiile care vor fi afisate pe site-ul Conferintei www.businesslawconference.ro . Dovada platii (ordin de plata, chitanta etc.) se va scana si se va trimite pâna pe 15 octombrie 2012 la adresa de mail office@businesslawconference.ro.

Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati site-ul Conferintei:
www.businesslawconference.ro
Va rugam sa adresati orice intrebare privind Conferinta domnului asist. univ. dr. Catalin-Silviu SARARU pe adresa de e-mail: catalin.sararu@businesslawconference.ro

 

BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...