€ 4.9762   USD 0.1180   
Home Login
UE vrea să relaxeze regulile pentru a permite statelor să preia participaţii la firmele afectate de coronavirus

10 Aprilie 2020   |   AGERPRES

Executivul comunitar a trimis joi guvernelor statelor membre o serie de propuneri vizând relaxarea regulilor care se aplică cheltuielilor de stat în timpul pandemiei de Covid-19.

Comisia Europeană intenţionează să faciliteze guvernelor preluarea de pachete de acţiuni la companiile cele mai afectate de pandemia de coronavirus, transmite Bloomberg.

Executivul comunitar a trimis joi guvernelor statelor membre o serie de propuneri vizând relaxarea regulilor care se aplică cheltuielilor de stat în timpul pandemiei de Covid-19.

Comisia intenţionează să introducă noi reguli săptămâna viitoare, pentru a permite recapitalizarea companiilor care au nevoie de acest lucru, însă a subliniat că preluarea de participaţii de către guverne "ar trebui să rămână ultima opţiune" deoarece poate avea un impact semnificativ asupra competiţiei.

Orice participaţii vor trebui însoţite de "condiţii clare cu privire la intrarea statului, remuneraţie şi ieşirea din companiile afectate, prevederi stricte privind guvernanţa şi măsuri adecvate pentru a limita potenţialele distorsiuni aduse competiţiei", a subliniat Comisia Europeană.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, Guvernul francez intenţionează să acorde un sprijin semnificativ pentru compania aeriană Air France-KLM, care negociază deja obţinerea de garanţii guvernamentale în valoare de aproximativ şase miliarde de euro. Franţa şi Olanda sunt cei mai mari acţionari de la compania aeriană Air France-KLM. De asemenea, compania aeriană germană Lufthansa AG este supusă la presiuni pentru a vinde un pachet de acţiuni către guvernul german.
Contacteaza-ne!
Trimite un email