€ 4.9695   USD 0.1182   
Home Login
Românii de la Accesa intră într-o asociere cu compania germană Ratiodata GmBH

12 August 2020   |   AGERPRES

Compania are peste 700 de profesionişti în peste 20 de centre de competenţă şi deţine parteneriate cu companii din Retail şi Bunuri de larg consum, Producţie, industria Auto, servicii Bancare şi Asigurări.

Accesa, una dintre cele mai importante companii de tehnologie din România, îşi consolidează poziţia în industriile de Asigurări şi Servicii Financiare, Medicală şi Telecomunicaţii prin intermediul noului joint-venture semnat cu germanii de la Ratiodata GmBH, a anunţat compania într-un comunicat transmis, miercuri, spre difuzare.

"Noua companie Ratiodata Accesa Romania SRL (RARo) combină vasta experienţă a Ratiodata în numeroase industrii, cu expertiza Accesa în dezvoltarea de software de ultimă generaţie şi oferă perspective de creştere pe termen lung, accelerând evoluţia clienţilor chiar şi în cadrul unor industrii extrem de reglementate. Cu sediul în Cluj-Napoca, România, şi centrul de date situat la Frankfurt, Germania, RARo oferă programatorilor şi specialiştilor în managed services posibilitatea de a-şi valorifica aptitudinile tehnice şi experienţa, dar şi de a se conecta la cultura organizaţională orientată înspre oameni a companiei Accesa, sprijinind brandurile globale în procesele lor de transformare digitală", precizează sursa citată.

Cu sediul în Cluj-Napoca, România, şi cu birouri în Zurich, Oradea şi Munchen, Accesa este o companie cu capital privat, ce s-a concentrat în ultimii 15 ani pe valorificarea tehnologiei pentru a rezolva probleme reale prin intermediul unor soluţii care se integrează cu uşurinţă în viaţa utilizatorilor. Compania are peste 700 de profesionişti în peste 20 de centre de competenţă şi deţine parteneriate cu companii din Retail şi Bunuri de larg consum, Producţie, industria Auto, servicii Bancare şi Asigurări.

Ratiodata GmbH, unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme şi servicii IT din Germania în domeniile tehnologiilor pentru industria bancară şi digitalizarea documentelor, are circa 1.300 de angajaţi în 14 sucursale în Germania şi venituri de aproximativ 330 milioane de euro.

Ratiodata Accesa Romania SRL (RARo), cu sediul în Cluj-Napoca, a fost fondată în 2020 ca o asociere de tip joint venture între Ratiodata GmBH, companie producătoare de sisteme IT şi Accesa IT-Group GmBH, furnizor de servicii IT. Noua companie oferă servicii complete de outsourcing IT în domenii, precum consultanţă, dezvoltare software şi servicii, testare, suport operaţional în IT şi managed services.
Contacteaza-ne!
Trimite un email