ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Apa Calipso plănuieşte investiţii de 8 mil. lei, în acest an; afacerile companiei au fost de 64 mil. lei, în 2018

10 Iunie 2019   |   AGERPRES

Apa de izvor Calipso este extrasă dintr-un izvor situat la mare adâncime, în Codrii Vlăsiei.

 
 
Planul de investiţii pe 2019 al producătorului de apă îmbuteliată Apa Calipso include un buget de 8 milioane de lei şi vizează achiziţia de aparaturi moderne de producere şi ambalare prietenoase cu mediul, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

În acelaşi timp, oficialii producătorului au în plan extinderea portofoliului de produse şi a capacităţii de producţie şi depozitare.

Potrivit sursei citate, în 2018, cifra de afaceri a companiei a crescut cu peste 5% faţă de anul precedent pe fondul investiţiilor realizate în ultimii trei ani.

"În 2018 am investit în modernizarea şi eficientizarea capacităţii de producţie. În contextul creşterii alarmante a nivelului de poluare, ne-am focusat pe reducerea amprentei de carbon şi am făcut investiţii în tehnologii care ne-au ajutat să reducem consumul de plastic cu aproximativ 70 tone, anual", a afirmat Daciana Siderache, director general Apa Calipso.


Conform reglementărilor în vigoare, în România o apă minerală este bună de băut dacă reziduul fix este mai mic de 500 mg/l, iar pH-ul trebuie să fie cât mai apropiat de pH-ul corpului uman.

Nivelul de nitriţi prezent în apa de izvor naturală îmbuteliată de Calipso se situează sub capacitatea de detecţie a aparatelor de laborator, iar valoarea pH-ului este de 8,2, similar cu pH-ul lichidelor din corpul uman.

Compania Apa Calipso a fost înfiinţată în anul 1991, având în prezent peste 170 de angajaţi, şi a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproximativ 64 de milioane de lei. Apa de izvor Calipso este extrasă dintr-un izvor situat la mare adâncime, în Codrii Vlăsiei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 42 / 66
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...