ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lidl a facilitat exportul de produse româneşti în valoare de 59 milioane de euro în 2019

19 Noiembrie 2020   |   Agerpres

Totodată, Lidl a colectat şi a trimis către centrele de reciclare, în 2019, peste 37.000 de tone de deşeuri, cu 21% mai mult decât în 2018, se menţionează într-un comunicat al companiei.

 
 
Lidl a facilitat în 2019 exportul de produse româneşti în valoare de 59 milioane de euro, de două ori mai mult faţă de anul anterior, conform celui de-al treilea raport de sustenabilitate lansat de retailer, care acoperă perioada 1 martie 2019 - 29 februarie 2020.
 
Totodată, Lidl a colectat şi a trimis către centrele de reciclare, în 2019, peste 37.000 de tone de deşeuri, cu 21% mai mult decât în 2018, se menţionează într-un comunicat al companiei.
 
Raportul semnalează că anul trecut numărul furnizorilor locali de bunuri şi servicii a crescut cu 11% faţă de anul 2018, iar cantitatea de fructe şi legume româneşti a fost cu 23% mai mare.
 
"Chiar dacă anul acesta este influenţat de schimbări aduse de declanşarea pandemiei, evaluarea anuală a impactului pe care îl avem ca business rămâne în continuare o prioritate pentru noi, fiind şi mai importantă în acest context. Lansarea celui de-al treilea raport de sustenabilitate reprezintă parcursul unui an 2019 de succes pentru noi, marcat de creşteri înregistrate pe toate segmentele activităţii de business, de la angajaţi, clienţi şi produse până la consolidarea unor parteneriate de încredere. Raportul înscrie rezultatele noastre, măsurile pe care le-am luat şi ce putem îmbunătăţi la ele, precum şi obiectivele de dezvoltare durabilă a business-ului Lidl România. Sustenabilitatea face parte din ADN-ul Lidl, iar măsurile noastre nu sunt doar nişte indicatori într-un raport, ci fapte pentru un viitor mai bun", a spus Frank Wagner, CEO Lidl România.
 
Raportul include şi o serie de angajamente pe termen mediu şi lung. Astfel, ca parte a strategiei globale ReSet Plastic, Lidl s-a angajat ca până în anul 2025, toate ambalajele produselor marcă proprie să fie reciclabile în proporţie maximă posibilă, iar cantitatea de plastic utilizată pentru aceste produse să fie redusă cu 20%. În plus, pentru reducerea amprentei de carbon şi eficientizarea consumului de energie pentru perioada următoare de raportare, Lidl are în vedere instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperişurile magazinelor. Totodată, în procesul de evaluare a calităţii produselor marcă proprie, obiectivul principal Lidl este ca, până în 2025, să reducă cu 20% cantitatea de sare şi zahăr adăugate în produsele marcă proprie.
 
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piaţa de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de ţări din întreaga lume şi în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine şi peste 200 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 66
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...