ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aproape 90% dintre clădirile din România sunt ineficiente energetic (vicepreşedinte ANRE)

12 Iunie 2018   |   Ioana Duta

"Sectorul de clădiri este cel mai mare consumator de energie din Europa, peste 40% din consumul de energie se produce în clădiri, rezidenţial, public şi industrial. Totodată, acelaşi sector este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon din Europa"

 
 
Aproape 90% dintre clădirile din România sunt ineficiente energetic, iar autorităţile publice ar trebui să dea un exemplu şi să investească în acest sector, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.


"În Europa, 75% din totalul clădirilor sunt ineficiente energetic. Această cifră, în cazul României, este şi mai mare, ne apropiem de 90%. Este motivul pentru care a fost nevoie de o directivă europeană care să vină cu obligaţii ferme. Este foarte, foarte important ca autorităţile publice să vină cu exemple pozitive şi să facă investiţii în acest domeniu. Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumăm, iar eficienţa energetică trebuie abordată ca o resursă de energie în sine", a afirmat oficialul ANRE.


Potrivit acestuia, Directiva europeană privind consumul energetic al clădirilor este deja aprobată şi se aşteaptă publicarea în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene.

"Sectorul de clădiri este cel mai mare consumator de energie din Europa, peste 40% din consumul de energie se produce în clădiri, rezidenţial, public şi industrial. Totodată, acelaşi sector este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon din Europa", a mai arătat Nagy-Bege.

Clădirile publice reprezintă 64% din totalul imobilelor consumatoare de energie din România. Instituţiile de educaţie utilizează 354 kWh/mp/an, faţă de consumul clădirilor din celelalte sectoare, de 200-250 de kWh/mp/an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, centralizate de compania germană GFR şi prezentate în timpul conferinţei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 428 / 11655
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Reff & Associates - Associate | Corporate and M&A
    Reff & Associates - Senior Lawyer Banking & Finance
    Cele mai importante modificări normative de care companiile ar trebui să țină cont într-o procedură de achiziții publice, explicate de avocații Clifford Chance Badea. Proiectele firmei în această arie de practică
    NNDKP și Wolf Theiss, în finanțarea de 46 mil. E obținută de Globalworth de la BCR. Banii vor merge în dezvoltarea Renault Bucharest Connected
    Schoenherr, EY Romania și Maravela|Asociații, în tranzacția prin care belgienii de la United Petfood preiau activitățile de producție și distribuție ale liderului local în producția de hrană uscată pentru animale
    Reff & Associates - Senior Associate | Corporate and M&A
    Avocații Suciu Popa spun că un program de conformare poate fi o oportunitate de prevenție și reducere a expunerii. Ghidul de conformare elaborat de Consiliul Concurenței reprezintă un punct de start pentru firmele care doresc să devină responsabile în acest domeniu
    LegiTeam: Bohâlțeanu & Asociații recrutează avocați stagiari
    Consiliul Concurenței folosește în investigații ‘procedura forensic’, o metodă de verificare demnă de FBI. Noile tendințe din această practică, analizate de Manuela Guia, Partener D&B David și Baias, unul dintre cei mai buni avocați de concurență de pe piața locală (partea I)
    Cum lucrează echipa de concurență de la D&B David și Baias. O discuție cu Manuela Guia (Partener) despre “shadowing”, “fishing expeditions” și strategii de apărare (partea a II-a)
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
    LegiTeam: Wolf Theiss is looking for lawyers
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...