ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Burnete (Concordia): Nu considerăm că este productiv ca în România să existe mai multe tipuri de salarii minime

25 Noiembrie 2022   |   Agerpres

Acesta a precizat că propunerea organizaţiei a fost ca toţi salariaţii din România să fie scutiţi de plata contribuţiilor sociale pe primii 450 de lei din salariul lor în condiţiile în care firmele fac eforturi pentru a creşte salariile.

 
 
Nu considerăm că este productiv ca în România să existe mai multe tipuri de salarii minime şi tot felul de praguri care nu fac decât că complice lucrurile, iar propunerea Guvernului, aşa cum arată, va comprima forţa de muncă în zona salariului minim, a afirmat directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, în urma discuţiilor cu Guvernul privind salariul minim.
 
"Nu considerăm că este productiv ca în România să existe mai multe tipuri de salarii minime şi tot felul de praguri care nu fac decât să complice lucrurile. Aşa cum arată propunerea Guvernului ea va comprima forţa de muncă în zona salariului minim. Mă aştept ca la anul să ni se spună că a crescut numărul persoanelor remunerate la salariul minim şi asta să fie o retorică împotriva angajatorilor când de fapt va fi rezultatul unei politici despre care spunem de pe acum că acolo va duce", a arătat Burnete într-o declaraţie transmisă vineri AGERPRES.
 
Acesta a precizat că propunerea organizaţiei a fost ca toţi salariaţii din România să fie scutiţi de plata contribuţiilor sociale pe primii 450 de lei din salariul lor în condiţiile în care firmele fac eforturi pentru a creşte salariile.
 
"Noi vedem că firmele fac eforturi şi îşi doresc să crească salariile şi ne-am fi dorit ca această creştere de minim 450 de lei să nu fie doar la nivelul salariului minim şi mai mult ea să ajungă anul viitor complet în buzunarul angajaţilor şi nu în taxe şi impozite. De aceea am propus ca toţi salariaţii din România să fie scutiţi de plata contribuţiilor sociale pe primii 450 de lei din salariul lor", a explicat Radu Burnete.
 
În opinia sa, măsura scutirii la plata contribuţiilor sociale pentru o sumă de 450 de lei poate fi suportată de bugetul de stat dacă sunt realizate eforturi suplimentare pentru a-i combate pe cei care evită plata acestor contribuţii la nivelul la care ar trebui să o facă.
 
"Am înţeles argumentele Guvernului care ne-a spus că în urma calculelor nu îşi poate permite o măsură cum am sugerat noi, dar ne menţinem opinia şi sperăm ca dumnealor să mai reflecteze în următoarele zile şi să reconsidere propunerea fără alte praguri sau condiţii suplimentare. Din punctul nostru de vedere această măsură poate fi suportabilă pentru buget în măsura în care facem nişte eforturi suplimentare pentru a-i combate pe cei care ocolesc legea şi evită să plătească contribuţii sociale la nivelul la care ar trebui să o facă. Mai mult, companiile ar trebui sprijinite să crească salariile acum când se confruntă cu un mediu extrem de dificil", a subliniat directorul executiv Concordia.
 
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat joi că sindicatele şi patronatele au acceptat, în cadrul discuţiilor din Consiliul Naţional Tripartit, propunerea de majorare a salariului minim brut la 3.000 de lei, cu 200 de lei netaxabili. Potrivit acestuia, salariul brut în construcţii creşte la 4.000 de lei, anul viitor. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2014 / 8582
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...