ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Chiriţoiu: Consumatorii de energie ar fi avut de suferit, dacă ar fi continuat comportamentul Hidroelectrica

10 Septembrie 2018   |   Ioana Duta

"Evident că scopul unei companii este să-şi maximizeze profitul, însă până la un punct, când devine ilegal"

 
 
 Furnizorii de energie electrică au fost cei care, până acum, au avut pierderi ca urmare a comportamentului Hidroelectrica de a vinde mai multă energie pe piaţa de echilibrare, unde preţul este mai mare, însă şi consumatorii ar fi avut de suferit dacă acest lucru ar fi continuat, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. 
 

Aceasta, în contextul în care, anterior, tot luni, Consiliul a anunţat că a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Hidroelectrica pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică din România. 
 
"Consumatorii nu au resimţit deocamdată impactul acestui comportament al Hidroelectrica şi cei care au avut pierderi au fost furnizorii. Însă, furnizorii nu ar fi putut prelua în continuare aceste pierderi, unii dintre ei chiar au avut probleme şi ar fi început să recupereze aceste pierderi de la consumatori", a spus Chiriţoiu. 
 
El a adăugat că ancheta Concurenţei va stabili dacă Hidroelectrica a avut, în anumite perioade de timp, o poziţie dominantă pe piaţă şi dacă a abuzat de ea. 
 
"Evident că scopul unei companii este să-şi maximizeze profitul, însă până la un punct, când devine ilegal", a precizat preşedintele Concurenţei. 
 
Investigaţia se referă la comportamentul Hidroelectrica din perioada 2017-2018 şi se poate solda cu recomandări de completare a cadrului de reglementare din piaţă, a mai spus Chiriţoiu. 
 
Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) nu au dorit să-şi exprime punctul de vedere pe această temă, până la ora transmiterii acestei ştiri. 
 
Consiliul Concurenţei a demarat această investigaţie având suspiciunea că Hidroelectrica, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal pe Piaţa pentru Ziua Următoare), în scopul realizării unor oferte cu preţuri mai ridicate pe Piaţa de Echilibrare (PE), se arată în comunicat. 
 
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piaţă spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare). Preţul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preţ de referinţă în domeniul energiei electrice. 
 
Piaţa de echilibrare (PE) este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a sistemului energetic naţional. 
 
Piaţa de echilibrare satisface în principal nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică. Pe piaţa de echilibrare Operatorul de Transport şi Sistem cumpără şi/ sau vinde energie electrică de la/ către participanţii la piaţă deţinători de unităţi şi/ sau consumuri dispecerizabile. 
 
Preţul pe piaţa de echilibrare este în general mai mare faţă de preţul de închidere al pieţei înregistrat pe PZU, explică reprezentanţii Consiliului Concurenţei. 
 
"Analiza comportamentului producătorului de energie electrică Hidroelectrica se realizează în strânsă colaborare cu ANRE şi a avut drept punct de pornire variaţiile semnificative de preţ", au mai spus reprezentanţii Consiliului. 
 
În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediile societăţilor Hidroelectrica şi Transelectrica, iar documentele ridicate se află în analiză autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. 
 
Transelectrica nu este parte vizată de investigaţie, inspecţia la sediul companiei realizându-se întrucât autoritatea de concurenţă a considerat că pot fi găsite date şi informaţii relevante pentru analiză efectuată, dată fiind calitatea să de administrator al pieţelor de servicii de echilibrare. 
 
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. 
 
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, au mai explicat reprezentanţii Concurenţei. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 66 / 11844
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
Avocații Zamfirescu Racoți & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații câștigă pentru România arbitrajul ICSID cu Alpiq
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Senior Lawyer | Banking & Finance
Wolf Theiss, alături de Revetas în achiziționarea proiectului Marina în România. Ce avocați au lucrat la această tranzacție
Acțiunea fraților Sukyas, care cer României 909 mil. €, respinsă în prima instanță de un tribunal din SUA | Procesul continuă. Ce onorarii primesc firmele de avocați care apără statul
LegiTeam: Reff & Associates is looking for experienced lawyers (Litigation practice)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Lawyer (White-Collar Crime)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...