ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Chiriţoiu: România va face parte din tendinţa de preluare a companiilor europene de către companii din afara UE

25 Iunie 2020   |   AGERPRES

Preşedintele autorităţii de concurenţă a arătat că România speră să atragă capacităţi de producţie europene relocate din Asia.

 
 
România, ca stat membru al Uniunii Europene, va fi parte a tendinţei economice prin care mari companii din afara UE vor încerca să preia societăţi comerciale europene, a susţinut, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă pe tema producţiei interne a României.

"La această parte pozitivă - Europa vrea să-şi dezvolte anumite capacităţi (de producţie industrială, n.r.) şi partea de est a Europei este mai bine poziţionată să primească investiţii străine - partea cealaltă a monedei acestei regionalizări economice este şi o zonă protecţionistă pe care o vedem la nivelul (vestului, n.r.) UE şi în care ne vom încadra şi noi. De ce se teme Europa? De preluarea unor companii europene de companii din afara UE, de distorsionarea pieţei europene, pentru că vin companii din afara Uniunii Europene, care nu respectă aceleaşi reguli privind ajutoarele de stat şi blocarea subvenţiilor, şi atunci au avantaje faţă de companiile europene. Pe toată această zonă sunt în lucru măsuri la nivel european şi naţional, ca să facem mai dificile preluările de companii europene de către companii străine sau intrarea pe piaţă a unor companii non-europene. Şi noi vom fi parte din această tendinţă", a afirmat Bogdan Chiriţoiu, în cadrul conferinţei organizată de Ziarul Financiar.


Preşedintele autorităţii de concurenţă a arătat că România speră să atragă capacităţi de producţie europene relocate din Asia.

"Toţi încercăm să nu dispară locurile de muncă, în ideea că criza va fi relativ de scurtă durată, şi atunci economia îşi poate reveni în linii mari la situaţia anterioară. Odată ce trecem însă de acest efort de salvare a tuturor, va trebui să realizăm că sunt evoluţii în economie, sunt sectoare care sunt cumva condamnate, dacă vreţi, de tehnologie, şi acolo trebuie să permitem să se producă o ajustare. Adică nu putem să sperăm că lucrurile vor merge exact la fel cum mergeau acum un an, după cum avem sectoare spre care trebuie să ne îndreptăm, unde vrem să vedem o dezvoltare. Acestea sunt sectoarele unde România are un potenţial pe care nu îl fructifică, dar sunt şi sectoarele unde putem să facem mai mult, unde avem un avantaj faţă de alte ţări şi putem să atragem investiţii. De aici interesul şi al nostru şi al altor state din zona de est a UE spre atragerea unor investiţii care se îndreaptă din afara UE în Europa", a explicat acesta.

În opinia acestuia, România va trebui să îşi scurteze lanţurile de producţie.

"Teza este că criza asta a arătat vulnerabilitatea pe care o are Europa în faţa unor importuri din alte zone ale lumii şi atunci ideea e să ne scurtăm lanţurile de producţie şi să încercăm să avem mai multă producţie la nivelul Uniunii Europene. Şi noi, România, ca şi alţii, sperăm ca aceste capacităţi de producţie care ne aşteptăm să vină dinspre Asia spre Europa să fie localizate la noi. De văzut dacă putem să le facem mai bine ţintite, mai specifice din punct de vedere sectorial. Până acum, România nu a avut o politică industrială, nu a încercat să sprijine anumite sectoare, ci a avut o politică liberală, de a asigura aceleaşi facilităţi pentru toată lumea, şi lăsam piaţa să selecteze zonele de interes", a menţionat Bogdan Chiriţoiu.

Acesta a apreciat că, după experienţa pandemiei, economia naţională va lăsa locul economiei europene.

"Nu cred că această pandemie va schimba fundamental lucrurile, ci mai degrabă va accelera tendinţe care deja erau prezente. Şi aici două mi se par importante - una e creşterea aportului sectorului digital în economie şi a doua e o regionalizare a economiei. Deci, nu cred că vom vorbi atât de mult de globalizare, ci vom începe să ne limităm cumva la regiuni din economia globală, iar regiunea noastră este cea europeană, deci cred că vom vorbi mai mult de economie europeană decât de economie globală, în viitor. Nu naţională, însă, ci europeană. (...) Modul în care s-au comportat marile companii a fost o surpriză plăcută. Am văzut că, după surpriza iniţială, după ezitările iniţiale, sectoare mari din economie s-au putut ajusta repede, în principal zona de comerţ alimentar şi logistică, faptul că au fost refăcute lanţurile logistice, n-am ajuns să avem penurie de produse, după cum ne era frică, n-am avut creşteri foarte mari de preţuri pe zona de produse alimentare, acestea arată rezilienţa sectoarelor economice, care sunt dominate de jucători importanţi", a spus Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei s-a declarat surprins de reacţia "foarte naţională" a Guvernului, în prima fază a pandemiei.

"Unde am fost ceva mai suprins în această criză este reacţia publică. Reacţia guvernamentală şi la noi şi în alte ţări a fost iniţial foarte naţională. Acest lucru ne-a arătat că, atunci când ne speriem, când vine un şoc, reflexul e să ne uităm la noi în ţară, la ce putem face noi aici şi mai puţin la ce putem face împreună cu alte ţări. Cred că ne-ar fi prins mai bine mai multă coordonare cu alte state, în fazele iniţiale ale crizei, în special cu Uniunea Europeană ne-ar fi prins bine, şi asta cred că e o lecţie pe care toată lumea o trage în momentul de faţă. Mişcarea, în toate discuţiile, e spre o mai mare implicare la nivelul Uniunii Europene şi, dacă ne uităm în istorie, aşa a avansat Uniunea Europeană, din criză în criză. În momentul când lucrurile nu merg bine, asta generează impulsul pentru a extinde sfera de intervenţie a Uniunii, deci faptul că vedem acum că UE probabil se va împrumuta, va mobiliza fonduri suplimentare şi îşi va creşte resursele avute la dispoziţie e un răspuns la această criză", a precizat el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7835 / 8638
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...