ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Confederaţiile sindicale reprezentative solicită prelungirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite până în 2021

11 Septembrie 2018   |   Ioana Duta

Sindicaliştii susţin că în toate punctelor de lucru a unităţilor unde au fost constatate neconformităţi în raport cu legislaţia în vigoare, au fost elaborate fişe de sinteză a neconformităţilor în baza cărora s-au elaborat programe de măsuri tehnico-organizatorice de normalizare a locurilor de muncă.

 
 
  Confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional solicită premierului Viorica Dăncilă elaborarea unui act normativ care să reglementeze prelungirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite pentru perioada 31 decembrie 2018 - 31 decembrie 2021, deoarece legislaţia actuală în acest domeniu expiră la finele lui 2018. 
 

"Multe unităţi nu vor putea, până la 31 decembrie 2018, să-şi normalizeze condiţiile de muncă. Datorită acestui fapt există riscul ca salariaţii să presteze activităţi în condiţii deosebite de muncă, dar activitatea lor să fie considerată scriptic realizată în condiţii normale de muncă, ceea ce îi va lipsi de drepturile conferite de lege pentru munca în condiţii deosebite", susţin liderii confederaţiilor sindicale CNS Cartel ALFA, CNSLR Frăţia, BNS şi CSDR, într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Viorica Dăncilă. 
 
Ei explică faptul că prin HG nr 1014/2015, privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, perioada de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite valabile până la data de 31 decembrie 2015 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2018. Până la această dată, angajatorii care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite au obligaţia de a elabora planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor, cuprinzând măsuri şi acţiuni, eşalonate şi distribuite trimestrial, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2018, locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale. 
 
Sindicaliştii susţin că în toate punctelor de lucru a unităţilor unde au fost constatate neconformităţi în raport cu legislaţia în vigoare, au fost elaborate fişe de sinteză a neconformităţilor în baza cărora s-au elaborat programe de măsuri tehnico-organizatorice de normalizare a locurilor de muncă. În majoritatea cazurilor, însă, normalizarea condiţiilor de muncă presupune achiziţionarea de echipamente de muncă conforme cu cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate în muncă sau schimbarea proceselor de producţie, care necesită investiţii ce nu au putut fi acoperite integral până acum din lipsa de fonduri. 
 
"Cu toate că măsurile tehnico-organizatorice au fost realizate în mare măsură, se constată că în unele locuri de muncă nu pot fi eliminaţi factorii de risc existenţi, iar factori precum cei de mediu (microclimat nefavorabil vara sau iarna, prin temperaturi extreme şi intemperii diverse) nu au soluţie de rezolvare", spun liderii sindicali. 
 
Potrivit sursei citate, impactul activităţilor încadrate în condiţii deosebite raportate asupra stării de sănătate a salariaţilor a constituit în mod constant o preocupare a tuturor factorilor responsabili din sistem.
 
"Confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional semnatare vă solicită elaborarea unui act normativ care să reglementeze prelungirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite pentru perioada 31 decembrie 2018 - 31 decembrie 2021, deoarece HG nr 1014/2015 pentru modificarea şi completarea HG nr. 246/2007, privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite expiră la 31 decembrie 2018", se arată în document
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 60 / 11840
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Cum poți fi recrutat de VASS Lawyers și ce te așteaptă după. Iulia Vass, Managing Partner: Credem în conceptul de ‘learning by doing’, de aceea căutăm ca task-urile încredințate stagiarilor să presupună o reală valență practică
    Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
    Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
    Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
    Echipă de avocați români, alături de vânzător într-un proiect încheiat săptămâna trecută într-o țară vecină. Tranzacție de 39 mil. €
    LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
    BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
    Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
    Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
    Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
    CMS a asistat Bitdefender în expansiunea pe piața australiană. Alături de compania controlată de Florin Talpeş a fost și o altă firmă, cu peste 550 de avocați
    ZRP își va întări capacitatea de a reacționa rapid în cazurile urgente și își va extinde serviciile juridice în materia prevenirii fraudelor. Liniile strategice ale firmei pentru aceasta practică, explicate de noul coordonator al Departamentului de drept penal, Dănuț - Ioan Bugnariu
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...