ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cornel Coca Constantinescu (ASF): Apetenţa românilor este pentru economisire şi nu pentru investit

07 Decembrie 2017   |   Ioana Duta

Valoarea unui depozit bancar per locuitor a fost de 7.791 de lei în 2016, respectiv de 8.538 de lei în 2017, iar aceste statistici statistici arată care este interesul şi comportamentul clienţilor.

 
 
Apetenţa românilor este pentru economisire şi nu pentru investit, iar aceasta din cauza nivelului scăzut de educaţie financiară şi a temerii faţă de risc, a declarat joi vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu, la conferinţa anuală a asiguratorilor, intitulată "Provocarea viitorului: o Românie asigurată".

Vicepreşedintele ASF susţine că valoarea activelor fondurilor deschise de investiţii şi fondurilor închise de investiţii pe locuitor, în anul 2016, a fost de 1.142 de lei, iar valoarea medie a activelor deţinute pentru contracte de asigurare de tip index-linked şi unit-linked/locuitor a fost de aproximativ 165,6 lei în 2016 şi de aproximativ 172,5 lei în 2017.


Cornel Coca Constantinescu a afirmat că aceste valori sunt scăzute dacă sunt comparate cu depozitele populaţiei. Valoarea unui depozit bancar per locuitor a fost de 7.791 de lei în 2016, respectiv de 8.538 de lei în 2017, iar aceste statistici statistici arată care este interesul şi comportamentul clienţilor.

"Concluzia cred că este aceea că mai degrabă apetenţa românilor este pentru economisire şi nu pentru investit. De ce? Din cel puţin două motive: în primul rând nivelul scăzut de educaţie financiară....şi nu în ultimul rând al aprehensiunii faţă de risc", a declarat Cornel Coca Constantinescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 465 / 10496
 

Ascunde Reclama
 
 
 
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...