ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dăianu: O relaxare excesivă a politicii monetare, combinată cu un deficit de două cifre, ar destabiliza economia şi ar crea o criză a leului

23 Iunie 2020   |   AGERPRES

El consideră că suntem într-o fază de încercare de limitare a stricăciunilor, nu într-o fază de construcţie.

 
 
Ideea că deficitele nu mai contează, odată cu suspendarea regulilor fiscale ale UE, este falsă, iar o relaxare excesivă a politicii monetare, combinată cu un deficit de două cifre, ar destabiliza economia şi ar crea o criză a leului, a declarat, marţi, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, în conferinţa "Strategia de Dezvoltare a României".

"Pandemia nu a fost învinsă, iar cifrele ne descurajează. Dacă nu ai colaborarea cetăţenilor, dacă nu există un parteneriat între cei care administrează treburile publice şi mediul de afaceri şi nu în ultimul rând cetăţenii, dacă nu îi ai alături, o să ajungi din nou în situaţia unor măsuri percepute ca foarte restrictive. Ai nevoie de cetăţeni să-ţi fie alături. Şi nu va fi simplu", a arătat Dăianu, în cadrul evenimentului organizat de ziarul Bursa.


El consideră că suntem într-o fază de încercare de limitare a stricăciunilor, nu într-o fază de construcţie.

"Este lăudabil că explorăm viitorul şi ne gândim la un nou model de dezvoltare, dar suntem încă în faza în care încercăm să limităm stricăciunile. Peste tot se face aşa. Iar stricăciunile privesc afacerile, dar în primul rând capitalul care este cel mai de preţ al unei corporaţii, al unei economii, al societăţii: oamenii. Maşini şi echipamente, dacă plăteşti, poţi importa. Dar dacă nu ai oameni sănătoşi, pricepuţi, nu funcţionează nimic", a subliniat preşedintele Consiliului Fiscal.

Potrivit acestuia, România are dezavantajul faptului că veniturile fiscale sunt doar 26-27% din PIB, în timp ce în statele dezvoltate media este de 40%.

"Noi avem o capacitate limitată din acest punct de vedere, suntem handicapaţi, ca să folosesc un termen care nu este elegant, avem acest handicap de pornire. Am pornit cu un deficit structural foarte mare, de peste 4%, cu un deficit primar cel mai mare din UE, peste 3% din PIB, deci capacitatea noastră de intervenţie este limitată", a continuat Dăianu.

El a avertizat că un deficit foarte mare, de două cifre, ar afecta capacitatea de finanţare a ţării.

"Teza că, odată fiind suspendate regulile fiscale temporar în UE, nu mai contează deficitele este o teză falsă, foarte, foarte păgubitoare pentru noi, pentru că poţi avea deficite de 11-12%, dar nu te poţi finanţa cu astfel de deficite. Eu cred că avem un discurs public şi o dezbatere publică care creează ţinte care nu pot fi atinse şi, dacă am cârmi cu politica economică în atingerea acestor ţinte, nu numai că ne-am înşela, dar am strica o situaţie care şi aşa este foarte dificilă", susţine economistul.

Potrivit acestuia, nici relaxarea excesivă a politicii monetare nu este o soluţie, întrucât ar determina o criză a leului.

"O altă teză este că, pe lângă deficite foarte mari, poţi duce la o relaxare a politicii monetare, cum au făcut Banca Centrală Europeană, Banca Cehiei şi Banca Centrală a Poloniei, dar încrederea cetăţenilor din aceste ţări nu se compară cu încrederea cetăţenilor în leul românesc. Dacă nu suntem atenţi, riscăm ca o relaxare excesivă a politicii monetare, combinată cu un deziderat de a avea deficite de două cifre, să aducă mari daune economiei noastre, ar destabiliza-o şi am avea chiar o criză a leului", a mai spus Dăianu.

Resursele limitate de care dispunem ne obligă să restructurăm sistemul fiscal în România în următorii ani, să găsim modalităţi pentru a creşte veniturile statului şi pentru a limita exodul forţei de muncă din România, a precizat şeful Consiliului Fiscal.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7839 / 8632
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...