David si Baias: Instanţele încep să aplice legislaţia europeană

Cum a evoluat dreptul administrativ şi cel fiscal în perioada de după integrarea României în Uniunea Europeană?

În perioada ulterioară aderării României la Uniunea Europeană, am observat o evoluţie pozitivă a dezvoltărilor jurisprudenţiale în sfera dreptului administrativ şi a dreptului fiscal, în special.

În acest domeniu aş putea spune că am observat, în ultima vreme, la mai multe instanţe, dar cel mai important este că am observat această tendinţă la nivelul instanţei supreme, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, speţe în care această instanţă a aplicat principii pe care le-a statuat Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) în practica sa.

Noi considerăm această tendinţă ca fiind pozitivă, pentru că în felul acesta se poate ajunge la o aplicare uniformă a dreptului românesc în conformitate cu legislaţia europeană.

Se poate orienta un tribunal din ţară după aceste speţe fără să ţină cont dacă s-a modificat în această direcţie ceva în legislaţia românească?

Se uită la legislaţia românească aşa cum este ea la momentul la care se pune problema aplicării ei, pentru că, de principiu, legea aplicabilă este cea de la momentul la care a avut loc operaţiunea analizată (de exemplu, dacă o tranzacţie s-a petrecut acum un an, se uită la legislaţia de acum un an). Apoi, se orientează după dreptul european, dacă acea lege nu e foarte clară sau chiar contrară dreptului european, aşa cum rezultă din legislaţia europeană şi din interpretarea CEJ. Toate instanţele din România, odată cu aderarea României la UE, sunt obligate să aplice legislaţia europeană, să interpreteze legislaţia românească, atunci când este nevoie, prin prisma dreptului european, inclusiv prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie. Aici am observat această tendinţă. Dreptul european şi jurisprudenţa europeană încep încet-încet să se aplice la noi.

Pentru ca dreptul european să prevaleze, era necesar ca Parlamentul României să voteze o nouă legislaţie, sau s-a făcut o trecere directă?

Sunt acte europene care se aplică în mod direct prin simpla lor adoptare de către organismele competente (de exemplu, regulamentele Consiliului de Miniştri). Altele trebuie însă transpuse, cum ar fi directivele, acestea trebuie transpuse în legislaţia naţională. Directivele stabilesc numai liniile directoare pentru a implementa în legislaţia internă o anumită chestiune reglementată la nivel de principiu la nivel european. Practic, acolo unde legislaţia românească nu a transpus directivele europene în termenele stabilite de acestea, o face indirect jurisprudenţa prin apelul la cazuri, situaţii, speţe europene. Astfel, cetăţeanul poate invoca împotriva statului direct efectul unei directive şi drepturile pe care ea le arată.

Să dăm un astfel de caz în care a fost aplicată jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.

Un prim astfel de caz vine din dreptul concurenţei. A fost soluţionat în martie 2007, imediat după aderare. Era vorba despre o speţă de concurenţă şi era vorba despre o acuzaţie de cartel, fusese cea mai mare amendă aplicată de către Consiliul Concurenţei din România. Rămâne în continuare cea mai mare amendă. Vorbim despre un caz din domeniul cimentului, despre o acuzaţie de cartel adusă companiilor Holcim, Lafarge şi Carpatcement. În această cauză, societatea noastră de avocaţi a asistat compania Carpatcement, care a contestat în justiţie această decizie a Consiliului Concurenţei prin care i-a fost aplicată o amendă de circa nouă milioane de euro. Am reuşit să obţin, la nivelul Înaltei Curţi, anularea acelei decizii exact pe acest considerent că, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, Consiliul Concurenţei nu a atins standardele de probă. Nu a făcut sarcina de probă după standardele pe care le impunea CEJ, iar Înalta Curte a trecut în revistă exact speţele pe care noi ­le-am invocat din dreptul european.

Există şi alte asemenea cazuri, însă mai recente?

Mai recent, există o serie de cazuri în practica ultimelor şase luni în materie fiscală. Am obţinut anularea unor decizii de impunere de către autorităţile fiscale în diferite domenii. Discutăm despre domeniul impozitului pe venit, contribuţii de asigurări sociale, contribuţii la fondul de solidaritate al persoanelor cu handicap, TVA. În toate aceste speţe, elementul comun a fost acela că Înalta Curte a reţinut acele principii generale pe care le-am invocat în faţa sa din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în astfel de cazuri similare. De exemplu, a existat o speţă referitoare la contribuţia fondului de solidaritate pentru persoanele cu handicap. Legea impune acelor angajatori care au un număr de salariaţi mai mare de un anumit plafon să angajeze un anumit număr de persoane cu handicap, iar dacă nu angajează asemenea persoane, angajatorul trebuie să plătească o contribuţie. Dar apare o problemă. Se poate întâmpla ca o companie să vrea să angajeze acele persoane cu handicap, dar să nu aibă de unde, întrucât nu există asemenea persoane care să poată fi angajate pe posturile respective. De exemplu, dacă lucrezi într-un domeniu foarte dificil, cum ar fi cel al mineritului, n-ai să găseşti persoane cu hadicap oricât de mult ai dori. S-a ajuns în instanţă. Iar instanţa, aplicând principiile CEJ, a exonerat acest contribuabil de plata sumelor respective, luând în calcul că, la acel moment, nu s-au găsit persoane cu handicap care să ocupe posturile în cauză.

Practic, aţi aplicat din nou o speţă din jurisprudenţa europeană. Instanţele româneşti încep să ţină cont de legislaţia europeană.

Exact acest lucru vreau să-l reliefez. Că există jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, care are o utilitate foarte mare, şi la ea ar trebui să apeleze fiecare companie când se confruntă cu o problemă. Ar fi bine ca aceste companii să se uite să vadă dacă există ceva din sfera dreptului european ce ar putea să-i ajute.

Ce se întâmplă după ce se câştigă procesul? Începem să ne orientăm după jurisprudenţa europeană în ceea ce priveşte soluţionarea unor cauze, dar cum stăm la capitolul ce vizează efectiv îndeplinirea deciziei instanţei?

Acesta ar fi un aspect unde mai este de lucrat. Câştigi procesul, dar euforia nu durează foarte mult, pentru că a doua zi te întrebi cum să faci să aduci chestiunea respectivă la îndeplinire.

De exemplu, trebuie să ţi se returneze nişte bani, obţii decizia judecătorească, dar mai trebuie şi să vezi ce faci ca să şi obţii efectiv aceşti bani. Decizia nu e suficientă, mai trebuie şi să lupţi ca ea să fie îndeplinită. Plus că am observat multe cazuri câştigate, unde au fost restituite sumele în cauză, dar unde nu s-a mai continuat demersul pentru a se obţine despăgubiri sau dobânzi.

Din păcate, aici lucrurile nu sunt foarte clare, nu există experienţă foarte multă nici la nivelul instanţelor de judecată, nu există nici legislaţie care să ajute foarte mult. Plus că, de obicei, durează mult până obţii o restituire a sumelor câºtigate în cazurile respective. Nu mai zic de dobânzi sau despăgubiri. Nu există în acest moment, din păcate, nicio jurisprudenţă în acest domeniu.

Vorbeaţi despre faptul că instanţele din România au început să se orienteze după speţe din jurisprudenţa europeană, speţe ce au fost aplicate în diferite state din blocul comunitar. Dar există cazuri în care Curtea Europeană de Justiţie să fi interpretat dreptul european la cererea unei instanţe din România?

Nu am întâlnit încă speţe în care Curtea Europeană de Justiţie să se fi pronunţat asupra unor probleme de interpretare a legii europene pe care să le fi ridicat instanţe din România, dar am credinţa că se va ajunge foarte curând şi aici, deşi la nivelul justiţiabililor există o reticenţă, din cauza faptului că s-ar prelungi foarte mult soluţionarea cauzei.

Ideea este însă să interpretăm dreptul european, să cerem Curţii Europene de Justiţie să ne ajute, dacă soluţionarea speţei depinde de modul de interpretare a legislaţiei europene, iar aceasta nu este suficient de clar lămurită (inclusiv pe baza jurisprudenţei anterioare a instanţei europene în materie). CV Dan Dascălu

• Este licenţiat în Drept la Universitatea Bucureşti şi are diferite calificări în domeniul juridic obţinute în Olanda
• Membru al Baroului Bucureşti din 1997
• Are experienţă în probleme de drept comercial, drept civil şi dreptul muncii, precum şi în probleme de drept fiscal şi drept administrativ
• Coordonează practicile de litigii şi dreptul muncii din cadrul societăţii de avocatură D&B David si Baias
• Printre cele mai importante proiecte în domeniul litigiilor se numără cele implicând asistenţa accordată Carpatcement, Petrom, Avrig 35 şi Mivan, Steaua Română

Profil D&B David

• D&B David si Baias este societatea de avocatură corespondentă a Price­water­houseCoopers România.
• Înfiinţată în 2002, în prezent reuneşte 40 de avocaţi şi furnizează consultanţă juridică în domenii variate
• Printre clienţii societăţii se numără importante companii multinaţionale şi locale