ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Florin Cîţu: Jumătate din deficitul bugetar din 2020 reprezintă costul crizei economice

11 August 2020   |   AGERPRES

El a menţionat că va administra în continuare cu prudenţă şi responsabiliate finanţele României pentru a reduce cât mai mult din impactul negativ al crizei economice asupra României.

 
 
Jumătate din deficitul bugetar din 2020 reprezintă costul crizei economice, iar acest cost are două componente, o creştere a cheltuielilor bugetare neprevăzute, precum cheltuieli cu sănătatea, asistenţă socială şi o reducere semnificativă a veniturilor bugetare faţă de estimarea iniţială, a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"În 2020, jumătate din deficitul bugetar reprezintă costul crizei economice. Să fie mai clar pentru toată lumea, jumătate. Iar acest cost are două componente, o creştere a cheltuielilor bugetare neprevăzute (cheltuieli cu sănătatea, asistenţă socială, etc) şi o reducere semnificativă a veniturilor bugetare faţă de estimarea iniţială. Aceasta este realitatea pe care socialiştii din Parlamentul României, împreună cu lacheii din jurul lor, vor să o ascundă românilor. Şi plătesc bani grei pentru asta. Nu se opresc aici şi nici nu se mai ascund. Vor să distrugă România şi nu-i mai interesează nimic. Votează pe bandă rulantă legi fără surse de finanţare doar pentru că pot", a scris marţi, pe Facebook, Florin Cîţu.


El a menţionat că va administra în continuare cu prudenţă şi responsabiliate finanţele României pentru a reduce cât mai mult din impactul negativ al crizei economice asupra României.

De asemenea, el îl citează pe Călin Popescu Tăriceanu în postarea menţionată.

"P.S. No Comment 'Vreau să vă reamintesc că, în 2004, Guvernul de stânga negocia la sânge cu sindicatele din educaţie o creştere de o cifră. Acum, solicită 50%, deşi ştiu bine că această solicitare ar aduce criza economică mondială în România. Stânga are un plan foarte clar de câştigare a alegerilor, dar nu are niciun plan de guvernare a României', Călin Popescu Tăriceanu, toamna 2008", a mai scris ministrul Finanţelor.

Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde lei (4,17% din PIB), conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

"Mai mult de jumătate din deficit, respectiv 23,04 miliarde lei (2,13% din PIB), este generat de sumele lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19", se precizează în raportul MFP privind execuţia bugetară.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7680 / 8631
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...