ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

George Ivaşcu: A fost solicitată către CSAT convocarea în regim de urgenţă pe ordinea de zi a subiectului Roşia Montană

13 Iunie 2018   |   Ioana Duta

"Nu este deloc adevărat, pentru că se ştie foarte bine că în orice proces se solicită o amânare până când judecătorul de la Curte va decide ce se va întâmpla, astfel România riscând să piardă 4,37 miliarde de dolari în cazul în care starea în cadrul patrimoniului UNESCO poate fi un motiv în apărarea Gabriel Resources şi nu în apărarea României"

 
 
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat Preşedinţiei şi CSAT convocarea în regim de urgenţă pe ordinea de zi a subiectului Roşia Montană, avându-se în vedere necesitatea adoptării unei decizii în ceea ce priveşte situaţia României, a afirmat ministrul George Ivaşcu, în cadrul unei intervenţii la postul de televiziune Antena 3.


El a precizat că, deşi subiectul nu a intrat pe ordinea de zi a CSAT, încă aşteaptă un răspuns, deoarece la întâlnirea Comitetului Patrimoniului Mondial de la Manama, Bahrein, va fi necesar să se ofere "un răspuns oficial şi o poziţie oficială a României".

"A fost solicitată către Preşedinţie, către CSAT, o solicitare prin care rugăm să se analizeze şi să se dispună convocarea în regim de urgenţă pe ordinea de zi a acestui subiect - Roşia Montană, având în vedere necesitatea adoptării unei decizii în ceea ce priveşte situaţia României. Încă nu s-a primit un răspuns în acest sens, dar noi îl aşteptăm, deoarece în data de 24 iunie - 2 iulie, există această întâlnire a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Manama, Bahrein, şi atunci cred că va fi convocat şi vom putea avea un răspuns oficial şi o poziţie oficială a României", a spus ministrul Culturii.


Ivaşcu a spus că în prezent ideea care se vehiculează, că Guvernul României pledează pentru exploatare, nu este adevărată, în prezent în zonă neputându-se face exploatări până nu se finalizează procesul dintre statul român şi Gold Corporation.

"Ideea este că, oricum, până la finalizarea procesului între statul român şi Gold Corporation nu se poate exploata. Deci, ceea ce se vehiculează în mod eronat este cum că Guvernul României pledează pentru exploatare. Nu este deloc adevărat, pentru că se ştie foarte bine că în orice proces se solicită o amânare până când judecătorul de la Curte va decide ce se va întâmpla, astfel România riscând să piardă 4,37 miliarde de dolari în cazul în care starea în cadrul patrimoniului UNESCO poate fi un motiv în apărarea Gabriel Resources şi nu în apărarea României", a mai spus George Ivaşcu.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, Guvernul ar fi stopat procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, cererea de stopare a dosarului fiind făcută de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul MAE.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei "Salvaţi Roşia Montană", iniţativa de blocare a procedurii de includere a Roşiei Montane în lista siturilor UNESCO are loc cu numai trei săptămâni înainte de momentul luării deciziei finale de către Comitetul UNESCO.

Decizia ar urma să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la cea de a 42-a sesiune a acestuia, care va avea loc între 29 iunie şi 2 iulie la Manama, în Bahrain.

Acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation ar cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer, conform informaţiilor din mass-media.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 408 / 11654
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Reff & Associates - Associate | Corporate and M&A
    Reff & Associates - Senior Lawyer Banking & Finance
    Cele mai importante modificări normative de care companiile ar trebui să țină cont într-o procedură de achiziții publice, explicate de avocații Clifford Chance Badea. Proiectele firmei în această arie de practică
    NNDKP și Wolf Theiss, în finanțarea de 46 mil. E obținută de Globalworth de la BCR. Banii vor merge în dezvoltarea Renault Bucharest Connected
    Schoenherr, EY Romania și Maravela|Asociații, în tranzacția prin care belgienii de la United Petfood preiau activitățile de producție și distribuție ale liderului local în producția de hrană uscată pentru animale
    Reff & Associates - Senior Associate | Corporate and M&A
    Avocații Suciu Popa spun că un program de conformare poate fi o oportunitate de prevenție și reducere a expunerii. Ghidul de conformare elaborat de Consiliul Concurenței reprezintă un punct de start pentru firmele care doresc să devină responsabile în acest domeniu
    LegiTeam: Bohâlțeanu & Asociații recrutează avocați stagiari
    Consiliul Concurenței folosește în investigații ‘procedura forensic’, o metodă de verificare demnă de FBI. Noile tendințe din această practică, analizate de Manuela Guia, Partener D&B David și Baias, unul dintre cei mai buni avocați de concurență de pe piața locală (partea I)
    Cum lucrează echipa de concurență de la D&B David și Baias. O discuție cu Manuela Guia (Partener) despre “shadowing”, “fishing expeditions” și strategii de apărare (partea a II-a)
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
    LegiTeam: Wolf Theiss is looking for lawyers
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...