ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Jan Pricop (AAF):Anul trecut am avut o creştere de 15,5% a activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii

25 Februarie 2020   |   AGERPRES

În 2019 s-a observat o creştere a numărului de investitori cu 12,2%, până la 344.500 şi se apropie de 350.000 la sfârşitul lunii ianuarie 2020.

 
 
Anul trecut am avut o creştere de 15,5% a activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii, care s-au apropiat de 25 de miliarde de lei, a afirmat, marţi, Jan Pricop, director executiv la Asociaţia Administratorilor de Fonduri, la evenimentul "Aşteptări şi provocări în industria de asset management, în 2020'.

Potrivit acestuia, bariera de 25 de miliarde de lei a fost depăşită în luna ianuarie a acestui an.

"Dacă ne uităm la evoluţia activelor în ultimii 10 ani vom observa că, exceptând anul 2018, a existat o creştere susţinută a nivelului activelor, aceasta apropiindu-se de 50 de miliarde de lei. Împărţirea între categoriile de fonduri, respectiv fonduri deschise de investiţii şi fonduri închise de investiţii fiind aproximativ 50 -50. E adevărat, există o componentă uşor peste 50 în ceea ce priveşte fondurile deschise de investiţii. Am avut anul trecut o creştere de 15,5% a activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii care s-au apropiat de 25 de miliarde de lei şi vom vedea că această barieră de 25 de miliarde de lei a fost depăşită în luna ianuarie a acestui an. Intrările nete ale anului trecut au fost de 945 de milioane de lei şi am avut, de asemenea, o schimbare de trend. Deci nu le putem compara cu intrări nete în 2018 deoarece 2018 a fost un an cu o cifră negativă", a spus Jan Pricop.


El a declarat că, în 2019, s-a observat o creştere a numărului de investitori cu 12,2%, până la 344.500 şi se apropie de 350.000 la sfârşitul lunii ianuarie 2020.

Pe categorii de fonduri de investiţii, se constată o creştere importantă în categoriile multiactive, unde a fost un avans de 34% al activelor, şi în categoria fondurilor de acţiuni, unde a fost observată o creştere de 34,6%.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF), Radu Hanga, preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, a declarat că în acest moment ca jucătorii cei mai mari din industrie sunt cei legaţi de grupurile bancare.

"Beneficiem de un proces de migraţie. Trăim într-o perioadă în care dobânzile sunt scăzute. Noi ne aşteptăm ca mediul acesta să continue să rămână aşa. Ne aşteptăm să trăim într-o perioadă lungă într-un mediu în care dobânzile vor fi scăzute şi asta va împinge clienţii către plasamente alternative şi banii fiind în bănci până la urmă cel mai la îndemână este să cauţi acolo alternativele şi prima alternativă, cea mai la îndemână, sunt fondurile de investiţii pe care le găseşti pe acelaşi canal de distribuţie. Pe de altă parte, ne aşteptăm ca digitalizarea să producă şi în zona noastră o diversificare din punct de vedere al distribuţiei", a spus Radu Hanga.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8293 / 8648
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...