ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Jurubiţă (FIC): Trebuie să avem o abordare mult mai proactivă în privinţa atragerii investiţiilor străine în România

26 Iunie 2020   |   AGERPRES

Reprezentantul FIC a punctat faptul că un mesaj important este că România se află în competiţie directă cu celelalte ţări din regiune pentru atragerea investiţiilor străine.

 
 
Trebuie să avem o abordare mult mai proactivă în privinţa atragerii investiţiilor străine în ţară şi, concomitent, să lucrăm la imaginea României ca destinaţie ce ar trebui să stea pe o hartă a potenţialilor investitori, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), Ramona Jurubiţă, într-o videoconferinţă de specialitate.

"Un lucru care cred că trebuie punctat este schimbarea de paradigmă în ceea ce priveşte creşterea economică, respectiv accentul pus foarte mult pe investiţii. Am auzit, de pildă, de investiţii publice, însă cred că este important în egală măsură să luăm în calcul şi investiţiile private, atât cele cu capital autohton, cât şi cele străine. Nu întâmplător, ca reprezentant al Consiliului Investitorilor Străini, îmbrăţişăm şi vedem o oportunitate în această direcţie, dar trebuie să fim conştienţi în acelaşi timp că prognozele la nivel global în ceea ce priveşte volumul de investiţii sunt în scădere. Dacă ar fi să mă raportez la prognoza dată de OECD, scăderea va fi de 30%, iar când este să ne referim la România vedem deja că, în primele luni ale acestui an, avem o scădere a volumul investiţiilor străine. Este evident că aceasta nu este întâmplătoare. Ne aşteptăm la o inversare a ritmului scăderii în sensul în care să reuşim să atragem investiţii străine (...) Trebuie să avem o abordare mult mai proactivă în privinţa atragerii acestor investiţii în ţară şi, concomitent, trebuie să avem această abordare de a lucra la imaginea României ca o destinaţie care ar trebui să stea pe o hartă a potenţialilor investitori", a spus Jurubiţă.


Reprezentantul FIC a punctat faptul că un mesaj important este că România se află în competiţie directă cu celelalte ţări din regiune pentru atragerea investiţiilor străine.

"Cred că primul mesaj important este acela să ştim că suntem în competiţie cu celelalte ţări din jur, în ceea ce priveşte atragerea acestor investiţii în România. Pe lângă cadrul legislativ, pe lângă atractivitatea contextului local - şi aici mă refer de la politici publice până la cât de uşor poţi să implementezi o investiţie în economie - trebuie ca autorităţile să ia această propunere în analiză. Cu siguranţă, consumul nu are cum să lipsească şi măsurile de stimulare a consumului sunt importante. Noi venim, însă, după o perioadă în care practic accentul pe investiţii a fost destul de limitat. Poziţia noastră este aceea că printr-o stimulare a investiţiilor se vor crea premisele unei creşteri sustenabile de care avem nevoie cu toţii. Efectul investiţiilor nu se vede numai la nivel de trimestru sau un an, ci pe o perioadă medie şi lungă de timp", a menţionat Ramona Jurubiţă.

Aceasta a adăugat că, din punct de vedere al investitorului, este nevoie de încredere şi predictibilitate în ceea ce priveşte cadrul legislativ în care îşi derulează investiţiile.

"Consiliul Investitorilor Străini, practic, reprezintă cele mai mari investiţii din România în sectoare strategice importante. Investiţiile, din punctul nostru de vedere, sunt importante, iar ca orice investitor, atunci când îţi faci planul, te gândeşti că ai sume pe care trebuie să le aloci pentru investiţii şi te întrebi 'Ce o să mi se întâmple peste un an?', 'La ce să mă aştept, în ceea ce priveşte cadrul legislativ?', 'Mă aşteaptă taxe suplimentare, o modificare de reglementare care, practic, mă face ca previziunile mele iniţiale să îmi dea peste cap tot planul de afaceri?'. Deşi ştiu că pare repetitiv, din punct de vedere al investitorului, o încredere şi o predicitibilitate în ceea ce priveşte cadrul în care se desfăşoară aceste investiţii este la fel de important", a afirmat preşedintele FIC.

Repornirea economiei României, soluţii imediate la problemele momentului şi programul guvernamental vs propunerile mediului de afaceri sunt doar câteva dintre temele dezbaterii online "Upgrade Romania - Investiţiile, motorul de pornire a economiei", organizată vineri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7837 / 8643
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...