ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lazea: O ţară nu se poate aştepta la o creştere economică pe termen indefinit dacă este democraţie şi nu face reforme

12 Iunie 2018   |   Ioana Duta

"Iar pentru productivitatea muncii sunt necesare anumite reforme structurale. Vorbim de infrastructură, vorbim de deschiderea către comerţ exterior şi, pe cât posibil, surplus de cont curent, vorbim de funcţionarea Bursei de Valori şi a pieţei de capital, vorbim de calitatea instituţiilor şi aşa mai departe"

 
 
O ţară nu se poate aştepta la o creştere economică ridicată pe termen indefinit dacă este democraţie şi nu face reformele structurale necesare, a declarat, marţi, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, la o conferinţă unde a fost prezentat "Raportul de tranziţie al BERD 2017-18".


"Toată lumea se aşteaptă ca creşterea economică să continue cu o rată ridicată pentru mulţi ani şi nu doar că această continuare a creşterii economice este dependentă de reforme, aşa cum se menţionează în Raport, dar de asemenea arată că din cele 30 de episoade de creştere economică ridicată numai patru au avut loc în ţări democratice. 26 din 30 de episoade de creştere economică ridicată pe termen lung au avut loc în regimuri autoritare sau dictatoriale. Aceasta nu înseamnă că democraţia nu este bună pentru creştere economică, dar că în democraţie trebuie să suportăm costuri: costuri şi beneficii ale democraţiei. Unul dintre costuri este că deciziile se iau mai lent, lucrurile se realizează mai lent şi creşterea nu este atât de ridicată precum în regimurile dictatoriale. Ţările care au avut creşteri ridicate şi sunt democraţii sunt Japonia, Irlanda şi Chile. Cred că ne spune că o ţară nu se poate aştepta la o creştere economică pe termen indefinit dacă este democraţie şi nu face reformele structurale pe care trebuie să le facă", a spus Valentin Lazea.


Potrivit acestuia, Raportul BERD prezintă două teme majore. Una este legată de modalităţile care permit o creştere continuă, mai ales pentru ţările care au atins un anumit nivel de dezvoltare.

"Ei afirmă în acest raport că ţările care au ajuns cu venitul pe cap de locuitor la o treime până la două treimi din venitul pe cap de locuitor al Statelor Unite de regulă intră în ceea ce se cheamă capcana venitului mijlociu, când factorii de producţie clasici, uşor de folosit au fost deja utilizaţi - forţa de muncă, capitalul şi aşa mai departe - şi când e nevoie de creşterea productivităţii muncii dacă se doreşte continuarea creşterii economice. Iar pentru productivitatea muncii sunt necesare anumite reforme structurale. Vorbim de infrastructură, vorbim de deschiderea către comerţ exterior şi, pe cât posibil, surplus de cont curent, vorbim de funcţionarea Bursei de Valori şi a pieţei de capital, vorbim de calitatea instituţiilor şi aşa mai departe", a afirmat Lazea.

Conform economistului-şef al BNR, un alt aspect important din raport este dedicat creşterii verzi sau creşterii ecologice - creşteri cu alte tehnologii decât cele utilizate până în prezent, pentru că dacă toate ţările în curs de dezvoltare ar utiliza resursele aşa cum le-au utilizat ţările dezvoltate nu ne-ar ajunge o planetă Pământ.

"În ce priveşte reformele structurale, ei clasifică ţările după şase componente. România stă bine la patru dintre aceste componente şi la două stă mai puţin bine. Iar cele două componente la care România stă mai puţin bine şi la care trebuie lucrat una este guvernanţa şi a doua este inclusivitatea, respectiv eliminarea decalajelor dintre regiuni, între tineri şi bătrâni în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte salariile şi aşa mai departe".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 619 / 11842
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam - Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
    Deloitte România și Reff & Asociații au asistat Patria Bank în vânzarea unui portofoliu de creanţe neperformante în valoare de 245 mil. lei. Reff & Asociații, în tranzacții cu NPL de 300 mil. E, anul acesta
    Instanţa anulează amenda de 100.000 lei dată de ASF fostei şefe a NN Pensii și obligă Autoritatea să-i plătească acesteia și daune morale. Victorie obținută de litigatorii ZRP, coordonați de Cosmin Vasile
    VIDEO | CMS: THIS IS US! Rezultate excepționale în ultimii 4 ani, creștere axată strategic pe dezvoltarea unor arii de practică și recrutarea tinerilor talentați. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS Romania: “Oamenii sunt în centrul construcției noastre”
    VIDEO | CMS Expert View: Warranty and Indemnity Insurance. Beneficiile asigurării pentru garanții și indemnificări, explicate de echipa de avocați și consultanți specializați ai CMS Romania
    CMS Expert View: VIDEO | Dreptul Energiei – între boom tehnologic și nevoia de legislație modernă. O discuție cu Varinia Radu, Partener, coordonatorul practicii de petrol și gaze pe Europa Centrală și de Est al CMS
    D&B David și Baias investește în formarea tinerilor avocați. Anda Rojanschi, Partener: Căutăm viitori colegi care să aibă atât răbdarea de a învăța, cât și dorința de a căuta, de a inova, de a merge în profunzimea textului de lege, de a înțelege concepte și de a opera cu ele
    LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a German speaking lawyer
    EXCLUSIV BizLawyer: Partenerul Ciprian Glodeanu se desprinde din echipa Wolf Theiss. O nouă firmă cu 3-4 parteneri și 10 avocați, la orizont
    CMS Expert View: VIDEO | Companiile au accelerat măsurile pentru implementarea GDPR, dar încă pot apărea probleme generate de prelucrarea datelor. Aspectele sensibile, analizate de avocații CMS Romania
    Cum sunt selectați stagiarii care vor să intre în echipa CLO. Îi așteaptă apoi programe de training cu avocați de top, specializare, onorarii competitive și bonusuri pentru performanță. Alexandru Olănescu, Partener: ”Înainte de a fi o echipă de avocați, suntem o familie în care fiecare membru contează, iar interesul pentru a fi cât mai buni pe piața serviciilor juridice ne unește”
    Edwina Udrescu, specialist în proiecte de infrastructură și construcții internaționale, se alătură Wolf Theiss
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...