ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Justiţiei: Stadiul cooperării bilaterale în domeniul justiţiei, discutat de Toader cu ambasadorul Republicii Kazahstan în România

13 Iunie 2018   |   Ioana Duta

În acest context, în cadrul discuţiilor, ministrul Justiţiei a apreciat în mod deosebit dezvoltarea semnificativă, din ultima perioadă, a cadrului juridic bilateral şi buna colaborare care a existat între experţii celor două ţări în vederea încheierii unor acorduri, în materie penală"

 
 
Stadiul cooperării bilaterale în domeniul justiţiei şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare s-au aflat printre temele discutate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cu Ambasadorul Republicii Kazahstan în România, Daulet Batrashev.


Potrivit unui comunicat al MJ, miercuri a avut loc, la sediul Ministerului Justiţiei, întrevederea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu Daulet Batrashev, Ambasadorul Republicii Kazahstan în România.

"În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte privitoare la stadiul cooperării bilaterale în domeniul justiţiei, precum şi la dezvoltarea relaţiilor de colaborare. În acest context, în cadrul discuţiilor, ministrul Justiţiei a apreciat în mod deosebit dezvoltarea semnificativă, din ultima perioadă, a cadrului juridic bilateral şi buna colaborare care a existat între experţii celor două ţări în vederea încheierii unor acorduri, în materie penală", se menţionează în comunicat.


De asemenea, arată sursa citată, ambele părţi au exprimat disponibilitatea şi deschiderea în vederea dezvoltării cooperării bilaterale şi identificării celor mai bune modalităţi de soluţionare a problemelor de interes comun.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 613 / 11858
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Popovici Nițu Stoica & Asociații recrutează
    Avocații NNDKP prevăd un nivel ridicat al tranzacțiilor de M&A în domeniul Healthcare & Pharma și în 2019. Ana-Maria Baciu, Partener: Schimbările inevitabile în domeniu și dinamica problemelor cu care se confruntă industria în prezent vor aduce încă un an de creștere pentru această practică
    Dentons – prima firmă de avocatură semnatară a Cartei Diversității în România
    Promovare internă în practica de Protecție a datelor cu caracter personal, la Voicu & Filipescu. Andreea Botez devine Avocat senior
    Cum văd avocații de business din provincie noul an. Mihai Bejenaru-Dragoș (Bejenaru&Partners, Cluj): Domeniul imobiliar va înregistra o scădere a numărului de tranzacții. Provocarea anului 2019, dată de cazurile de fiscalitate
    Thomson Reuters Legal Advisers - Full Year 2018 | Cele mai active firme de avocați implicate în fuziuni și achiziții, anul trecut. Ce giganți cu prezență la București au intrat în Top 25 global, european și regional
    „The Lawyer European Awards 2019”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | PNSA, singura firmă domestica din lista scurtă a premianților. ZRP concurează la titlul „European litigation team of the year”
    Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate
    Topul problemelor din industria Pharma, creionat de avocații D&B David și Baias. Proiectele uneia dintre cele mai performante echipe de pe piața locală
    ELLINT, alianța internațională a firmelor de avocați specializate în dreptul muncii, se extinde în România. Suciu | The Employment Law a intrat în rețea
    Promovări în conducerea Mușat & Asociații: Paul Buta, Iulian Popescu și Răzvan Stoicescu devin Deputy Managing Partners | Partenerul Octavian Popescu se retrage
    Andreea Bende, promovată în calitate de Partener în cadrul NNDKP IP
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...