ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mischie (HORA): Solicităm Guvernului zero taxe pentru salariul minim în industria HoReCa

11 Mai 2021   |   Agerpres

La rândul său, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, prezent la conferinţă, a arătat că sectorul HoReCa ar putea fi inclus într-un proiect-pilot privind aplicarea acestei măsuri începând de anul viitor.

 
 
Sectorul HoReCa solicită Guvernului eliminarea taxelor pentru salariul minim brut în următorii 3-5 ani, ca măsură compensatorie pentru pierderile suferite de această industrie în timpul pandemiei, a declarat, marţi, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), într-o conferinţă de presă.
 
"Există în momentul de faţă discuţii cu reprezentanţii Guvernului pentru despăgubiri, compensări, atât pe Legea 224, respectiv 20% din diferenţa cifrei de afaceri 2020 versus 2019, dar suntem în discuţii şi pentru despăgubiri, compensări aferente perioadei în care industria a fost restricţionată şi încă este în anul 2021. Aceste despăgubiri ar trebui să fie sub forma diferenţei de cifră de afaceri sau am venit cu o propunere prin care, având în vedere deficitul de personal şi criza de forţă de muncă din această industrie, angajaţii să beneficieze de zero taxe pentru salariu minim brut pe economie pentru 3-5 ani, acesta putând fi un test şi la nivel naţional", a spus Mischie.
 
La rândul său, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, prezent la conferinţă, a arătat că sectorul HoReCa ar putea fi inclus într-un proiect-pilot privind aplicarea acestei măsuri începând de anul viitor.
 
"Legat de propunerea celor de la HORA privind zero taxe pe salariul minim în industria HoReCa, coaliţia de guvernare şi-a asumat prin programul de guvernare ca, în funcţie de cum va arăta bugetul la anul, să avem un domeniu-pilot în care să aplicăm această măsură. Noi, la Ministerul Economiei, ne dorim ca zona HoReCa şi turismul să facă parte din acest domeniu-pilot pentru a susţine şi a arăta că este o măsură bună pentru întreaga economie", a spus Ene.
 
El a subliniat că vaccinarea este metoda cea mai bună pentru a scădea rata de infectare şi pentru a reveni la normal. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5901 / 8625
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Concursul de Procese Simulate de Drept Civil Filip & Company și-a desemnat câștigătorii
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
A doua ediție a Summit-ului internațional pe teme de parteneriat public-privat, derulat sub egida IFC ̸ Băncii Mondiale, a reunit peste 100 de invitați speciali
CMS își extinde spațiul de birouri și prelungește pe termen lung contractul de închiriere în One Tower
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Statulat Albulescu anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Cinci avocați au făcut un pas înainte în carieră
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...