ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Modificarea legislației privind detașările transnaționale: țările bogate din UE se protejează de „dumpingul social”

08 Noiembrie 2017   |   Nicoleta Gheorghe, Avocat, Radu și Asociații SPRL | EY Law

Comisia Europeană propune ca toate normele privind remunerarea, stabilite prin lege sau prin contracte colective de aplicare generală, care se aplică lucrătorilor locali să se aplice și lucrătorilor detașați.

Nicoleta Gheorghe, Avocat, Radu si Asociatii SPRL | EY Law

 
 
Pe 23 octombrie, miniștrii muncii și ai afacerilor sociale din cadrul Uniunii Europene și-au exprimat acordul cu privire la abordarea generală propusă de Comisia Europeană cu privire la modificarea regulilor privind detașările transnaționale. Acordul confirmă principiile cheie propuse de Comisia Europeană în martie 2016, în centrul cărora stă plata egală pentru muncă egală, prestată la același loc de muncă („equal pay”). Venită ca o inițiativă a „țărilor bogate ale Uniunii Europene”, modificările legislative vor afecta puternic companiile din statele membre mai puțin dezvoltate economic precum România, care vor putea accesa mult mai greu piața unică.

Pentru a asigura condiții salariale corecte și un mediu de lucru echitabil, Comisia Europeană a propus următoarele schimbări principale în domeniul detașărilor transnaționale:


(a)    Remunerarea lucrătorilor detașați: lucrătorii detașați ar trebui să beneficieze de condiții de plată și de muncă echivalente cu cele de care beneficiază lucrătorii locali (principiul „remunerației egale pentru aceeași muncă”)
(b)    Reguli aplicabile agențiilor de muncă temporară: regulile naționale aplicabile agențiilor de muncă temporară se vor aplica și în cazul agențiilor stabilite în străinătate care detașează lucrători
(c)    Detașările pe termen lung: în cazul în care detașarea depășește 24 de luni, toate condițiile de muncă din statul membru gazdă vor deveni aplicabile (cu excepția condițiilor de încheiere și încetare a contractului de muncă), dacă sunt mai favorabile lucrătorului detașat decât cele din statul membru de unde a fost detașat.

În mod evident, principala modificare este reprezentată de conceptul de „equal pay” care va afecta în mod semnificativ piața muncii la nivelul Uniunii Europene.

În prezent, angajatorii trebuie să plătească lucrătorilor detașați cel puțin salariul minim reglementat de țara gazdă. În opinia Comisiei, acest aspect poate crea diferențe salariale între lucrătorii detașați și cei locali (lucrătorii detașați fiind în general plătiți mai puțin decât lucrătorii angajați local) și o posibilă concurență neloaială între societățile angajatoare.

În aceste condiții, Comisia Europeană propune ca toate normele privind remunerarea, stabilite prin lege sau prin contracte colective de aplicare generală, care se aplică lucrătorilor locali să se aplice și lucrătorilor detașați. Astfel, remunerația lucrătorilor detașați urmează să includă nu numai salariul minim dar și alte elemente precum bonusuri sau indemnizații, după caz.

De exemplu, în prezent, un lucrător român detașat în Franța trebuie să primească un salariu cel puțin egal cu salariul minim pe economie din Franța (1.480,27 euro). În contextul modificărilor preconizate, același salariat român detașat în Franța ar trebui să beneficieze de o remunerație formată din salariul minim plus alte sporuri și indemnizații (de exemplu spor de toxicitate, spor de vechime, indemnizație pentru mobilitate etc.) stabilite prin lege sau contract colectiv de muncă de aplicare generală (de exemplu contractul colectiv aplicabil unei industrii și/sau unei regiuni) și care în prezent sunt obligatorii doar pentru lucrătorii cu contract de muncă local. Se poate ajunge astfel ca remunerația totală primită de lucrătorul român detașat să depășească semnificativ salariul minim pe economie din Franța, mai ales în situația în care activității prestate de lucrătorul detașat i se va aplica un contract colectiv de muncă.

Este evident că o astfel de modificare a legislației comunitare va reduce apetitul angajatorilor români de a detașa lucrători în străinătate, în principal din cauza costurilor mai mari decât în prezent, a formalităților de conformare mai numeroase și mai complexe. În opinia noastră, mecanismul detașării transnaționale va fi utilizat doar în situații specifice, dictate poate de nevoia de muncă înalt calificată, mai ales în cadrul aceluiași grup de companii. De asemenea, este posibil ca anumiți angajați să solicite afilierea la sisteme de asigurare privată, în cazul în care nu ar mai putea fi asigurați în sistemul public de asigurări sociale din țara de origine, ceea ce din nou ar crește costul pentru angajatori.

Aspectele pozitive ale modificării legislației țin de transparența informației: statele membre vor fi obligate să publice și să mențină actualizate, pe un website național unic, elementele care compun remunerația pe teritoriul lor, conform legii sau a contractelor colective de aplicare generală. Prevederile contractelor colective se vor aplica doar dacă sunt publicate pe website-ul național unic. Astfel, companiile interesate să presteze servicii într-un stat membru se vor putea informa într-un mod facil și transparent cu privire la costurile pe care le vor avea cu lucrătorii detașați.

Deși Comisia Europeană anticipează o mai bună protecție a lucrătorilor detașați, grație acestor modificări, rezultatul concret va fi reducerea migrației forței de muncă dinspre țările mai puțin dezvoltate economic ale Uniunii Europene către economiile bogate prin intermediul detașării. La nivelul companiilor multinaționale care obișnuiesc să transfere forță de muncă dintr-o jurisdicție în alta se va constata o creștere a costurilor salariale impuse fie de necesitatea angajării unor lucrători mai scumpi de pe piețele locale, fie de creșterea costurilor detașării acestora dintr-o țară în alta.


Radu și Asociații SPRL | EY Law este societatea de avocați din România care face parte din rețeaua globală EY Law, în cadrul căreia își desfășoară activitatea peste 2.000 de avocați din 80 de țări. În România, echipa Radu și Asociații SPRL | EY Law, formată din peste 30 de avocați, oferă atât servicii de consultanță juridică (remarcându-se în următoarele arii de practică: drept societar, drept comercial, fuziuni și achiziții, finanțări, drept imobiliar și dreptul muncii), cât și asistență și reprezentare în fața autorităților și instanțelor judecătorești românești și internaționale. Experiența noastră a fost recunoscută în mod constant de piață și de publicații de specialitate precum Legal 500, PLC Which Lawyer sau Chambers & Partners.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 2067 / 11842
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Avocații SAA au asistat GapMinder în finanțarea acordată start-up-ului SmartDreamers. Silviu Stratulat și Cristina Man au coordonat proiectul
    VIDEO | CMS Expert View: Procedura Insolvenței – soluții clasice și strategii inovative cu Horia Drăghici, Partener, CMS Romania
    VIDEO | CMS: THIS IS US! Rezultate excepționale în ultimii 4 ani, creștere axată strategic pe dezvoltarea unor arii de practică și recrutarea tinerilor talentați. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS Romania: “Oamenii sunt în centrul construcției noastre”
    VIDEO | CMS Expert View: Warranty and Indemnity Insurance. Beneficiile asigurării pentru garanții și indemnificări, explicate de echipa de avocați și consultanți specializați ai CMS Romania
    CMS Expert View: VIDEO | Dreptul Energiei – între boom tehnologic și nevoia de legislație modernă. O discuție cu Varinia Radu, Partener, coordonatorul practicii de petrol și gaze pe Europa Centrală și de Est al CMS
    CMS Expert View: VIDEO | Companiile au accelerat măsurile pentru implementarea GDPR, dar încă pot apărea probleme generate de prelucrarea datelor. Aspectele sensibile, analizate de avocații CMS Romania
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
    LegiTeam - Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
    2018 va fi anul cu o creștere semnificativă pentru Stratulat Albulescu & Asociaţii. Cele mai mari încasări din S1 au fost generate de Real Estate, dar multe proiecte au fost în domeniul tehnologiei sau au vizat mai multe jurisdicții
    Instanţa anulează amenda de 100.000 lei dată de ASF fostei şefe a NN Pensii și obligă Autoritatea să-i plătească acesteia și daune morale. Victorie obținută de litigatorii ZRP, coordonați de Cosmin Vasile
    D&B David și Baias investește în formarea tinerilor avocați. Anda Rojanschi, Partener: Căutăm viitori colegi care să aibă atât răbdarea de a învăța, cât și dorința de a căuta, de a inova, de a merge în profunzimea textului de lege, de a înțelege concepte și de a opera cu ele
    LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a German speaking lawyer
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...