ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Simion (AmCham): Partea cea mai grea începe odată ce vom avea undă verde pentru implementarea PNRR

10 Iunie 2021   |   Agerpres

AmCham România a realizat un inventar al aspectelor pozitive şi al celor de natură să îngrijoreze din PNRR.

 
 
Oricât de anevoios a fost procesul de elaborare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), partea cea mai grea începe odată ce vom avea undă verde pentru implementare şi este nevoie de aliniere la nivelul întregului spectru decizional şi administrativ în jurul acestui proiect de ţară, consideră preşedintele AmCham România, Ionuţ Simion.
 
"Miza PNRR pentru România este uriaşă şi transcede orizontul celor 5 ani pe care îi avem la dispoziţie pentru a atrage finanţarea disponibilă şi pentru a finaliza proiectele şi reformele propuse. Oricât de anevoios a fost procesul de elaborare a PNRR, partea cea mai grea începe odată ce vom avea undă verde pentru implementare. Este nevoie de aliniere la nivelul întregului spectru decizional şi administrativ în jurul acestui proiect de ţară. Experienţa de până acum a României de a atrage şi utiliza fonduri europene pentru a crea cu adevărat valoare în economie şi o creştere semnificativă a calităţii vieţii nu este încurajatoare, de aceea este nevoie de eforturi suplimentare, de un cadru clar şi transparent pentru coordonare, implementare şi monitorizare pentru ca PNRR să fie ceea ce ne dorim cu toţii - şansa României de dezvoltare accelerată şi sustenabilă", a declarat Ionuţ Simion într-un comunicat remis spre publicare.
 
Organizaţia consideră că direcţiile de reforme şi investiţii propuse prin PNRR răspund nevoilor stringente ale economiei naţionale şi priorităţilor asumate la nivel european, însă, pentru a produce impactul sistemic scontat, acestea trebuie susţinute de măsuri de reformă coerente şi de implementarea unor proiecte sustenabile, care să respecte riguros condiţiile impuse de Comisia Europeană, inclusiv pe cele de transparenţă, prevenire a distorsiunilor concurenţiale şi pe cele legate de acordarea ajutorului de stat.
 
AmCham România a realizat un inventar al aspectelor pozitive şi al celor de natură să îngrijoreze din PNRR.
 
Astfel, sunt considerate măsuri pozitive investiţiile pentru coeziunea socială şi regională, pentru că o economie naţională cu mai multe motoare de dezvoltare sincronizate este mai rezilientă şi mai atractivă în contextul reaşezării lanţurilor globale de producţie şi aprovizionare şi va contribui la creşterea bunăstării românilor. Coerenţa şi coordonarea autorităţilor locale vor fi esenţiale la acest capitol, subliniază sursa citată.
 
Dubla tranziţie, verde şi digitală, este considerată cheia de boltă a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă însă realizarea acestui obiectiv impune reforme dedicate precum eficientizarea, simplificarea şi digitalizarea serviciilor publice şi măsuri pentru o mai bună gestionare a resurselor, materiilor prime şi materialelor în spiritul unei economii cu adevărat circulare şi sustenabile, neutre din punct de vedere climatic.
 
Consolidarea fiscal-bugetară este, de asemenea, un punct pozitiv, prin reformele şi investiţiile care aduc mai multă predictibilitate cadrului fiscal naţional şi stimulează creşterea producţiei interne şi a exporturilor.
 
Reprezentanţii investitorilor americani în România apreciază, totodată, intervenţiile sectoriale, precum profesionalizarea managementului la nivelul administraţiei publice şi al companiilor de stat şi investiţiile propuse în domeniile sănătate, educaţie, transporturi, energie şi mediu.
 
Reforma în educaţie va soluţiona problemele persistente ale sistemului public de învăţământ, prin investiţii în educaţia timpurie, prevenirea abandonului şcolar, profesionalizarea managementului şcolar, integrarea profesională a NEETs şi descentralizarea sistemului de educaţie. "Reforma reală în educaţie este placa turnantă pentru adresarea unor probleme sistemice cu care România se confruntă, precum sărăcia şi sărăcia extremă, pregătirea forţei de muncă a viitorului şi valorizarea capitalului uman", se mai arată în comunicatul AmCham România.
 
Potrivit documentului, redresarea şi dezvoltarea economică este intrinsec legată de calitatea vieţii românilor, iar astăzi, mai mult ca niciodată, sănătatea trebuie percepută drept o investiţie şi nu un cost. Tot la capitolul aspecte pozitive este trecută şi reforma în sănătate şi transformarea digitală în sănătate, prin măsuri şi proiecte concrete care vizează reducerea decalajului dintre România şi Statele Membre ale UE în ceea ce priveşte performanţa şi finanţarea sistemului de sănătate, ţinând seama şi de faptul că experienţa pandemiei este o radiografie pertinentă a neajunsurilor sistemului de sănătate şi a nevoilor sale urgente.
 
În acelaşi timp, analiza organizaţiei cuprinde şi aspectele ce trebuie avute în vedere pentru o implementare sustenabilă a direcţiilor asumate prin PNRR.
 
În ceea ce priveşte capacitatea administrativă, materializarea oportunităţilor pentru România va depinde de consolidarea urgentă a capacităţii administrative şi organizaţionale care să permită o gestionare eficientă şi respectarea criteriilor şi calendarului de implementare, prin evitarea blocajelor birocratice. Implementarea reformelor şi proiectelor trebuie să meargă în linie dreaptă, întrucât pierderea finanţărilor prin PNRR este un risc pe care nu ni-l putem permite, subliniază AmCham.
 
În domeniul concurenţei, investitorii se arată îngrijoraţi de abaterea, cel puţin în domenii precum energia, de la regula generală de stabilire a unui portofoliu de proiecte în baza unor criterii transparente, obiective şi competitive care să ofere acces echitabil tuturor actorilor economici relevanţi. În acest context, aceştia solicită derularea unei consultări reale cu sectorul privat care să ofere ocazia remedierii riscurilor identificate în această etapă programatică, dar şi în stadiul de implementare.
 
Documentul publicat de AmCham România pledează pentru un parteneriat între sectorul public şi mediul privat subliniind că acum este momentul acelui parteneriat transpartinic, trans-sectorial şi transversal de care România nu s-a bucurat în ultimii 30 de ani şi valorificării expertizei sectorului privat în beneficiul acestui proiect de ţară. În context, oamenii de afaceri atrag atenţia că sincopele de coordonare vor creşte riscul dezangajării fondurilor disponibile şi vor îngreuna implementarea reformelor şi proiectelor atât de necesare, în detrimentul tuturor românilor.
 
"Pentru implementarea reformelor propuse, consultarea temeinică şi prealabilă şi transparenţa vor fi esenţiale, atât pentru identificarea celor mai bune soluţii, cât şi pentru asigurarea predictibilităţii de care România are nevoie pentru mediul investiţional. Reiterăm nevoia ca reformele şi investiţiile să urmărească rezultate concrete, scalabile la nivelul unui întreg sistem public şi la nivelul întregii economii pentru a asigura efectul multiplicator al investiţiilor pe termen mediu şi lung. Spre deosebire de exerciţiile programatice precedente, atingerea unui impact real şi cuantificabil în economie, conform ţintelor şi indicatorilor asumaţi, este un criteriu eliminatoriu, nerespectarea acestora atrăgând după sine pierderea finanţării, aspect care poate interveni chiar la finalul perioadei de implementare, după ce banii vor fi fost cheltuiţi din bugetul naţional. Rezultatele concrete în economie şi în viaţa românilor vor fi măsura implementării cu succes a PNRR. Credem că PNRR poate şi trebuie să contribuie la creşterea competitivităţii economiei naţionale, la trecerea de la deficit de balanţă comercială cu bunuri la excedent. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este şansa generaţiei noastre de a (re)construi România şi de a o transforma în ţara în care vrem să locuim, să învăţăm, să lucrăm, să călătorim, să ne tratăm, să investim, să inovăm şi în care vor să se întoarcă românii din diaspora", se mai arată în comunicat.
 
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România şi include peste 450 de companii americane, multinaţionale şi româneşti. Conexiunea cu mediul de afaceri internaţional este asigurată prin acreditarea AmCham România de către Camera de Comerţ a SUA, şi afilierea la reţeaua europeană a Camerelor de Comerţ Americane. În plan intern, AmCham România se bucură de buna colaborare instituţională cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, şi face parte din platforme de consultare precum Coaliţia pentru Dezvoltarea României alături de alte organizaţii partenere din mediul asociativ care urmăresc obiective comune.
 
Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde euro. România a depus oficial, în 31 mai, Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare la Bruxelles şi urmează evaluarea oficială a Comisiei Europene.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5650 / 8648
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...