ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Teodorovici: Măsurile de modificare a Codului fiscal propuse de mediul de afaceri vor fi afişate în septembrie pe site-ul MFP

13 Septembrie 2018   |   Ioana Duta

"Piaţa nu se va supăra dacă vii şi degrevezi, şi aici voi face o propunere în felul următor: de la 1 ianuarie 2019 guvernele să poată doar scoate din Codul fiscal şi doar Parlamentul să adauge atunci când situaţia economică o impune, pentru a evita situaţii când guverne iresponsabile vin şi taie sau cresc".

 
 
 Executivul are în vedere o consolidare a Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală, iar modificările ar putea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a declarat miercuri seara ministrul Finanţelor, subliniind că sunt multe propuneri foarte bune care nu vor deranja pe nimeni din piaţă. 
 

Acesta a precizat că au fost foarte multe discuţii pe această temă cu mediul de afaceri, iar măsurile propuse vor fi afişate luna aceasta pe site-ul Ministerului Finanţelor. 
 
"Având în vedere că au fost foarte multe modificări în ultima perioadă, este nevoie de o astfel de consolidare a celor două texte. Am avut discuţii cu tot mediul de afaceri şi au trimis foarte multe propuneri de modificare a Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală vizavi de simplificare, poate unele măsuri cu impact foarte bun în economie. Şi acum, în septembrie, o să afişăm pe site-ul ministerului ce a venit dinspre mediul de afaceri către Ministerul de Finanţe ce a agreat Ministerul de Finanţe ca măsuri posibil a fi până la final de an adoptate, iar cele două acte normative să fie trecute prin Parlament ca proiecte de legi, ca să intre de la 1 ianuarie (2019 - n. r.). Piaţa nu se va supăra dacă vii şi degrevezi, şi aici voi face o propunere în felul următor: de la 1 ianuarie 2019 guvernele să poată doar scoate din Codul fiscal şi doar Parlamentul să adauge atunci când situaţia economică o impune, pentru a evita situaţii când guverne iresponsabile vin şi taie sau cresc. Este o chestiune care să fie şi agreată la nivel politic", a explicat Teodorovici, la Digi 24. 
 
El a subliniat că sunt foarte măsuri foarte bune şi niciuna "care să deranjeze într-un fel sau altul pe cineva în piaţă". 
 
"Fac această declaraţie: nu veţi vedea din mediul economic sau din partea oricui din piaţă vreo părere contra a unei prevederi din această propunere.(...) Eu am spus-o şi doamna prim ministru a spus foarte clar: nu adăugăm niciun fel de taxă sau să creştem cuantumul celor existente. Chiar sunt acuzat de multe ori că am o tentă liberală în măsurile pe care le aplic", a adăugat ministrul Finanţelor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 43 / 11841
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Echipa Bohâlțeanu și Asociații, ‘pe val’ și în 2018. Trendul ascendent, vizibil atât din perspectiva volumului de muncă și a numărului de proiecte, cât și din perspectiva încasărilor
    Tribunalul București anticipează o soluție a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în materia drepturilor de proprietate intelectuală cu privire la calitatea procesuală activă a unei entități de reprezentare colectivă a mai multor titulari de drepturi. Avocații Mușat & Asociații au asistat reclamantul
    Cum lucrează, împărțită pe nuclee, una dintre cele mai performante echipe de concurență de pe piața locală. Ne așteaptă un final de an ‘de foc’ în materie de concurență, crede Cătălin Suliman, partener PeliFilip
    Cum poți fi recrutat de VASS Lawyers și ce te așteaptă după. Iulia Vass, Managing Partner: Credem în conceptul de ‘learning by doing’, de aceea căutăm ca task-urile încredințate stagiarilor să presupună o reală valență practică
    Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
    Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
    Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
    LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
    BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
    Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
    Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
    Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...