ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Toader: Doar specialiştii din Inspecţia Judiciară pot spune dacă numărul interceptărilor telefonice e mare

19 Mai 2017   |   Ioana Duta

"Dacă ele sunt multe sau puţine ne pot spune numai specialiştii din Inspecţia Judiciară, poate să rezulte numai din raportul acesta dintre numărul de solicitări, cereri de interceptare şi din numărul de aprobări, după care numărul de valorificare a lor în justiţie"

 
 
Numai specialiştii din Inspecţia Judiciară pot spune dacă numărul interceptărilor telefonice e mare sau nu, a declarat, vineri, la Iaşi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

"Nu pot face eu aprecierea pentru că nu ştiu numărul cauzelor existente pe rol. Sigur, o apreciere aşa comună poate să ne ducă la o concluzie. Dacă ele sunt multe sau puţine ne pot spune numai specialiştii din Inspecţia Judiciară, poate să rezulte numai din raportul acesta dintre numărul de solicitări, cereri de interceptare şi din numărul de aprobări, după care numărul de valorificare a lor în justiţie", a răspuns ministrul unei întrebări în contextul în care, potrivit unor informaţii apărute recent în spaţiul public, în perioada 2010 - 2015 ar fi fost interceptate telefonic aproximativ 300.000 de persoane.


Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a participat vineri la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţilor de Apel din ţară.

"Eu am fost la o întâlnire cu magistraţii, aici. Este o activitate absolut lăudabilă. Sunt preşedinţii secţiilor penale de la Înalta Curte, preşedinţii secţiilor penale de la Curţile de Apel din toată ţara. Eu apreciez foarte mult activitatea pe care o fac pentru uniformizarea practicii judiciare în materie penală. Dânşii şi-au notat problemele, au venit cu ele în dezbatere, ajung la o concluzie de urmat în interpretarea unei norme care a generat practică neunitară, vor încheia o minută, vor pleca la instanţele dânşilor şi vom urma acea practică unitară la nivel naţional", a declarat Tudorel Toader.

Întrebat care sunt principalele probleme ridicate în timpul şedinţei de vineri şi care ar fi soluţiile, ministrul Justiţiei a replicat că "nu e de resortul său".

"Sunt multe, sunt probleme tehnice, le-am văzut şi eu, dar nu e de resortul meu. Ceea ce fac dânşii aici este chiar o modalitate de rezolvare. Au o problemă în care judecătorii s-au pronunţat în mod diferit, o dezbat şi ajung la o poziţie comună, încheie o minută, se duc la instanţele dânşilor şi vor genera practică unitară. E adevărat, ce stabilesc dânşii aici nu obligă judecătorul să dea interpretarea aceea, dar dezbaterile de aici cu siguranţă vor genera şi vor determina promovarea unor recursuri în interesul legii. Se vor adresa Înaltei Curţi pentru un recurs în interesul legii, Înalta Curte va da o dezlegare, o interpretare unitară, care de data aceasta va fi obligatorie", a declarat Tudorel Toader.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 83 / 8444
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
SUCIU POPA, câștigătoarea premiului Firma De Avocatură A Anului În Energie la Gala Premiilor de Excelență în Energie 2017
(P) Maravela & Asociaţii is looking for a Litigation & Insolvency Associate
Noua lege a PPP este un mare pas înainte, dar nu unul suficient pentru reușita proiectelor de acest tip. Elena Iacob (ZRP): Sunt necesare acte normative de completare, cel puțin de nivel secundar
Ana-Maria Baciu (NNDKP), printre cei mai buni avocați de IP din lume. Două românce sunt listate în Top 250 Women in IP
Țuca Zbârcea & Asociații are în portofoliu un număr semnificativ de clienți care intenționează să se implice în proiecte de parteneriat public-privat. Vlad Cercel, Partener: Esențială este repartizarea corespunzătoare a obligațiilor părților, succesul depinzând, în bună măsură, de modalitatea de repartizare a riscurilor
(P) Junior In-house Lawyer
Mușat & Asociații is looking for Associate Lawyers
European Tax Award 2017: EY Romania este cea mai bună firmă din Europa Centrală și de Est în domeniul prețurilor de transfer
Ce mandate au primit avocații de la Maravela & Asociații specializați în Dreptul familiei. Clientela în această materie este formată în majoritate din persoane aflate în managementul corporațiilor
Principalele modificări produse de Legea PPP, trecute în revistă de avocații RTPR Allen & Overy. Ce elemente benefice vor încuraja investițiile și vor permite implementarea proiectelor de PPP în diverse domenii
Noua lege a PPP încurajează investitorii. Georgiana Singurel, Reff & Asociații: Avem deja semnale din piață că există un interes real în realizarea unor astfel de proiecte, în special în sectorul medical și în infrastructură
Toate cazurile în care avocații CCB au acordat asistență societăților s-au finalizat cu încetarea prin acord amiabil a contractelor de muncă ale managerilor. Loredana Ralea, Counsel: Recomandăm întotdeauna clienților evitarea încetării unilaterale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...