ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Alba: Sesizarea unei publicaţii online împotriva familiei Iohannis, declinată către Parchetul General

12 Iunie 2018   |   Ioana Duta

Purtătorul de cuvânt al PC Alba Iulia a declarat marţi, că s-a dispus declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei pe considerentul ce vizează "normele de competenţă privind calitatea persoanelor reclamate în acest dosar".

 
 
Sesizarea privind săvârşirea unor presupuse fapte de natură penală formulată de către redacţia unei publicaţii online împotriva familiei Iohannis şi a unui notar din Sibiu a fost declinată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia către Parchetul General, datorită calităţii deţinute de Klaus Iohannis, respectiv de preşedinte al României.


Purtătorul de cuvânt al PC Alba Iulia a declarat marţi, că s-a dispus declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei pe considerentul ce vizează "normele de competenţă privind calitatea persoanelor reclamate în acest dosar".

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a preluat, în urma declinării de către DNA, sesizarea cu privire la săvârşirea unor presupuse fapte de natură penală formulată de către redacţia unei publicaţii online împotriva familiei Iohannis şi a unui notar din Sibiu.


Soluţionarea acestei sesizări revine procurorilor din Alba Iulia în condiţiile în care în denunţul aminitit se face referire şi la un notar aflat în raza de competenţă a Parchetului de pe lângă CA Alba Iulia.

"S-a înregistrat o ordonanţă de declinare a structurii centrale, s-a făcut un dosar nou, s-a înregistrat în sistemul ECRIS şi s-a repartizat unui procuror", au precizat, în data de 6 iunie, reprezentanţi ai Parchetului CA Alba Iulia.

Aceştia au menţionat că până la acest moment nu a fost dispusă începerea urmăririi penale.

Publicaţia online LumeaJustiţiei.ro a informat că a depus, în data de 9 mai, o plângere penală la DNA împotriva membrilor familiei Iohannis, pe care i-a acuzat de preluarea frauduloasă a unor imobile aflate în administrarea Primăriei Sibiu. Reprezentanţii publicaţiei au informat că au primit un răspuns de la DNA în care se preciza că în cazul sesizării respective s-a dispus declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1231 / 13546
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Popovici Nițu Stoica & Asociații recrutează
    Avocații NNDKP prevăd un nivel ridicat al tranzacțiilor de M&A în domeniul Healthcare & Pharma și în 2019. Ana-Maria Baciu, Partener: Schimbările inevitabile în domeniu și dinamica problemelor cu care se confruntă industria în prezent vor aduce încă un an de creștere pentru această practică
    Dentons – prima firmă de avocatură semnatară a Cartei Diversității în România
    Promovare internă în practica de Protecție a datelor cu caracter personal, la Voicu & Filipescu. Andreea Botez devine Avocat senior
    Cum văd avocații de business din provincie noul an. Mihai Bejenaru-Dragoș (Bejenaru&Partners, Cluj): Domeniul imobiliar va înregistra o scădere a numărului de tranzacții. Provocarea anului 2019, dată de cazurile de fiscalitate
    Thomson Reuters Legal Advisers - Full Year 2018 | Cele mai active firme de avocați implicate în fuziuni și achiziții, anul trecut. Ce giganți cu prezență la București au intrat în Top 25 global, european și regional
    „The Lawyer European Awards 2019”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | PNSA, singura firmă domestica din lista scurtă a premianților. ZRP concurează la titlul „European litigation team of the year”
    Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate
    Topul problemelor din industria Pharma, creionat de avocații D&B David și Baias. Proiectele uneia dintre cele mai performante echipe de pe piața locală
    ELLINT, alianța internațională a firmelor de avocați specializate în dreptul muncii, se extinde în România. Suciu | The Employment Law a intrat în rețea
    Promovări în conducerea Mușat & Asociații: Paul Buta, Iulian Popescu și Răzvan Stoicescu devin Deputy Managing Partners | Partenerul Octavian Popescu se retrage
    Andreea Bende, promovată în calitate de Partener în cadrul NNDKP IP
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...