ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANCOM: Tarifele pentru convorbirile către statele din interiorul SEE se plafonează, din 15 mai

15 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Conform arbitrului pieţei telecom, apelurile internaţionale în SEE sunt apelurile efectuate atunci când consumatorul, aflat în ţara unde deţine abonamentul, sună pe cineva din altă ţară din SEE, în comparaţie cu apelurile în Roaming, care sunt apelurile efectuate de către utilizator atunci când călătoreşte în străinătate.

 
 
Tarifele pentru apeluri fixe şi mobile efectuate către orice ţară din interiorul Spaţiului Economic European (statele Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) nu vor depăşi 0,19 euro (fără TVA) pe minut, respectiv 0,06 euro pentru un SMS, începând cu data de 15 mai 2019, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Potrivit sursei citate, motivele care au dus la plafonarea tarifelor au la bază Regulamentul (UE) 2018/1971, în care se precizează că preţurile ridicate pentru comunicaţiile în interiorul UE reprezintă un obstacol în calea funcţionării pieţei interne, deoarece acestea descurajează căutarea şi achiziţionarea de bunuri şi servicii de la un furnizor situat într-un alt stat membru. "Prin urmare, a fost necesar să se stabilească limite specifice şi proporţionale la preţul pe care furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale accesibile publicului bazate pe numere îl pot percepe consumatorilor pentru comunicaţii în interiorul UE pentru a elimina astfel de preţuri ridicate", notează ANCOM.


Conform arbitrului pieţei telecom, apelurile internaţionale în SEE sunt apelurile efectuate atunci când consumatorul, aflat în ţara unde deţine abonamentul, sună pe cineva din altă ţară din SEE, în comparaţie cu apelurile în Roaming, care sunt apelurile efectuate de către utilizator atunci când călătoreşte în străinătate.

Plafoanele tarifare de 0,19 euro pe minut pentru apeluri şi 0,06 euro pentru SMS se aplică doar apelurilor şi mesajelor text către numere din SEE care sunt tarifate în funcţie de consumul efectiv, nu şi celor care sunt incluse în abonamente/(extra)opţiuni deja achiziţionate. Totuşi, după epuizarea minutelor sau SMS-urilor incluse, tariful aplicabil trebuie să respecte plafonul reglementat.

Autoritatea de reglementare precizează că aria de aplicare a acestor plafoane este identică ariei de aplicare a regulamentul european "Roam like at home'.

"Mai exact, tarifele plafonate pentru convorbirile internaţionale se aplică în statele Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. De asemenea, acestea sunt valabile şi pe anumite teritorii europene "îndepărtate', respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparţine de Franţa), Azore, Madeira şi Canare, în insulele Ĺland", se menţionează în comunicatul citat.

Totodată, aplicarea prevederilor art. 5a din Regulamentul nr. 2015/2120 în ceea ce priveşte apelurile sau SMS-urile către numere din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv către numere din Gibraltar, depinde de evoluţia negocierilor privind Brexit-ul.

În conformitate cu prevederile din Regulamentului (UE) 2018/1971 al Parlamentului European şi al Consiliului, plafoanele pentru comunicaţiile în interiorul UE sunt valabile pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 15 mai 2019.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4635 / 5134
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...