ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANISP: Suprataxarea industriei de telecomunicaţii afectează investiţiile, mediul concurenţial şi duce la creşterea tarifelor

20 Decembrie 2018   |   AGERPRES

Reprezentanţii ANIS semnalează că suprataxarea industriei de telecomunicaţii contravine legislaţiei româneşti şi europene privind telecomunicaţiile.

 
 
Suprataxarea industriei de telecomunicaţii afectează investiţiile şi mediul concurenţial, duce la creşterea tarifelor către consumatorii finali şi contravine legislaţiei româneşti şi europene, conform unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Internet Service Poviderilor.

"Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) doreşte să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele negative pe care le-ar avea o suprataxare a industriei cu un procent de 3% din cifra de afaceri, conform proiectului de ordonanţă prezentat de Ministerul Finanţelor în 18 decembrie 2018", se menţionează în comunicat.

Astfel, potrivit reprezentanţilor ANIS, suprataxarea industriei de telecomunicaţii afectează investiţiile, iar ţintele privind digitalizarea României, introducerea tehnologiilor 5G, IoT, smart city, acoperirea zonelor "albe" (fără acoperire cu servicii de Internet broadband) vor fi ratate, ceea ce va antrena frânarea creşterii economice viitoare a României.


De asemenea, măsura duce la creşterea tarifelor către utilizatorii finali şi, ca efect secundar, creşterea numărului de abonamente Internet şi/sau servicii telecomunicaţii mobile va încetini.

Totodată, va fi afectat mediul concurenţial, mai spun reprezentanţii ANISP.

"În prezent, competiţia pe piaţa serviciilor de telecomunicaţii este foarte intensă. Marjele de profit net ale celor mai mari dintre operatori se situează undeva la o medie de 5%, iar uneori trec şi în teritoriul negativ (în anumiţi ani companiile înregistrează pierderi). Dacă la acest mediu ultra-competitiv se adaugă o povară de 3% din cifra de afaceri, unii operatori dintre cei alternativi vor închide porţile. Ca efect indirect vom observa o scădere a veniturilor bugetare provenite din taxele şi impozitele aferente salariilor celor care vor fi disponibilizaţi şi un nou exod al personalului calificat către alte ţări ale Uniunii Europene", explică aceştia.

Ei semnalează că suprataxarea industriei de telecomunicaţii contravine legislaţiei româneşti şi europene privind telecomunicaţiile. Astfel, ANCOM trebuie să perceapă tarife care să îi asigure buna funcţionare şi nimic mai mult (conform art. 12 a directivei 2002/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice). Pe de altă parte, Directiva 2014/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 impune statelor membre să identifice măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice.

"ANISP îşi exprimă speranţa că factorii de decizie vor lua în calcule argumentele raţionale de mai sus şi că vor renunţa proiectul în cauză. De asemenea, ANISP este deschisă la dialog şi îşi oferă toată expertiza celor interesaţi", se mai arată în comunicat.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat marţi seara, la Palatul Victoria, o serie de măsuri fiscal - bugetare care urmează să fie adoptate până la sfârşitul acestui an, printre care introducerea pe zona de comunicaţii a unui nivel minim referitor la licitaţiile privind licenţele 3G, 4G, 5G, un nivel care este raportat la un procent corelat şi cu numărul de ani pentru care se solicită acea licenţă de operare, la nivelul ANCOM, şi majorarea tarifelor aferente pe ANCOM cu 3%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 60 / 13538
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Popovici Nițu Stoica & Asociații recrutează
Thomson Reuters Legal Advisers - Full Year 2018 | Cele mai active firme de avocați implicate în fuziuni și achiziții, anul trecut. Ce giganți cu prezență la București au intrat în Top 25 global, european și regional
„The Lawyer European Awards 2019”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | PNSA, singura firmă domestica din lista scurtă a premianților. ZRP concurează la titlul „European litigation team of the year”
Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate
Topul problemelor din industria Pharma, creionat de avocații D&B David și Baias. Proiectele uneia dintre cele mai performante echipe de pe piața locală
ELLINT, alianța internațională a firmelor de avocați specializate în dreptul muncii, se extinde în România. Suciu | The Employment Law a intrat în rețea
Promovări în conducerea Mușat & Asociații: Paul Buta, Iulian Popescu și Răzvan Stoicescu devin Deputy Managing Partners | Partenerul Octavian Popescu se retrage
Andreea Bende, promovată în calitate de Partener în cadrul NNDKP IP
LegiTeam: PeliFilip recrutează avocați pentru departamentul de Real-estate
bpv Grigorescu Ştefănică a asistat Molex SUA, în consolidarea prezenței sale pe piața din România. Colaborare cu Jones Day
PeliFilip a reprezentat cu succes Hidroelectrica într-un litigiu complex de dreptul muncii
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului, la început de an. Plutonul fruntașilor și-a schimbat structura, iar tendința a fost de micșorare a efectivelor, în 2018
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...