ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine soluţionarea litigiilor prin arbitraj

14 Mai 2019   |   AGERPRES

Norma 19/2017 prevede expres că diferendele dintre părţi trebuie să fie întâi negociate între părţi, apoi se tratează prin soluţii alternative, menţionându-se inclusiv arbitrajul pentru PJ şi abia apoi apelarea la instanţe.

 
 
Soluţionarea alternativă a litigiilor prezintă multe beneficii pentru clienţi, iar cadrul secundar emis de către Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) începând cu 2016 pune accentul pe soluţionarea alternativă ca o variantă rapidă şi mai ieftină de a rezolva diferendele, a declarat marţi Călin Rangu, director ASF.

Acesta a participat la conferinţa "Arbitrajul în Asigurări" organizată de ISF (Institutul de Studii Financiare) şi ACAMA (Asociaţia Centrul de Arbitraj şi Mediere în Asigurări).

"Soluţionarea alternativă a litigiilor este susţinută de către conducerea sectorului asigurări din cadrul ASF, prezentând multe beneficii pentru clienţi. Cadrul secundar emis de către ASF, începând cu 2016, pune accentul pe soluţionarea alternativă ca o soluţie rapidă şi mai ieftină de a soluţiona diferendele. Dacă pentru consumatori avem SALFIN, cu rezultate remarcabile, pe partea de persoane juridice arbitrajul poate fi soluţia", a precizat Călin Rangu, care este şi preşedinte al ISF, potrivit unui comunicat al ASF remis marţi.


Norma 19/2017 prevede expres că diferendele dintre părţi trebuie să fie întâi negociate între părţi, apoi se tratează prin soluţii alternative, menţionându-se inclusiv arbitrajul pentru PJ şi abia apoi apelarea la instanţe. Legea RCA şi norma RCA, de asemenea, prevăd soluţionarea alternativă a litigiilor, menţionează sursa citată.

"Directiva IDD şi Legea 236/2018 prevăd că interesele clienţilor trebuie să precumpănească. Este clar că nu este în interesul clientului să fie purtat ani prin tribunale. Tot IDD prevede pentru prima oară obligaţia societăţilor de asigurare de a proiecta, dezvolta, implementa şi monitoriza produsele de asigurare plecând de la drepturile şi interesele consumatorilor. Având în vedere aceste prevederi şi cerinţele anterior menţionate de normele ASF, pentru prima dată ASF are pârghiile de a solicita asigurătorilor includerea acestor prevederi dacă clienţii le solicită şi în testarea produselor trebuie inclusă analiza acestei opţiuni. În plus, brokerii au un rol important", a mai spus directorul ASF.

El a subliniat, totodată, că ISF a avut un rol important în profesionalizarea conciliatorilor, urmând a se implica în prezent în instruirea arbitrilor specializaţi în asigurări. Potrivit lui Rangu, încrederea în camerele de arbitraj va asigura sau nu buna funcţionare a sistemului arbitral în asigurări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4542 / 5142
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...