ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AVAC: Persoanele prejudiciate în accidente rutiere pot alege varianta amiabilă de stabilire a despăgubirii

19 Mai 2017   |   Ioana Duta

Cât priveşte procedura judecătorească, arată AVAC, aşa cum este şi firesc, singurul în măsură să analizeze şi să decidă este magistratul judecător, care are la îndemână probe cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic, necesare particularizării traumei prin raportare la modul în care viaţa victimei a fost afectată.

 
 
Persoanele prejudiciate care au suferit vătămări corporale, în cazul accidentelor rutiere, pot alege varianta amiabilă de stabilire a despăgubirii care garantează un nivel minim al indemnizaţiei, conform noii Legi privind asigurarea de răspundere civilă auto RCA adoptată recent de Camera Deputaţilor, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie - AVAC România remis vineri.

De asemenea, prin particularizare, cu ajutorul unor documente de specialitate, se va putea ajusta despăgubirea pentru fiecare caz în parte.

"Cu privire la scopul principal al acestei legi - dat de posibilitatea valorificării dreptului la integritate fizică şi psihică de către victimele accidentelor rutiere, Legea adoptată în 16 mai 2017 prevede un mecanism corect, astfel încât prejudiciile suferite să fie stabilite fie de judecător, fie pe cale amiabilă. Arătăm că au existat dezbateri aprinse la care am participat în comisiile de specialitate, legate de modalitatea de stabilire a despăgubirilor, însă parlamentarii au înţeles complexitatea şi particularităţile acestui mecanism şi astfel, actualul articol ce reglementează 'stabilirea despăgubirilor' are o formă ce poate fi pusă în practică", se arată în document.


Cât priveşte procedura judecătorească, arată AVAC, aşa cum este şi firesc, singurul în măsură să analizeze şi să decidă este magistratul judecător, care are la îndemână probe cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic, necesare particularizării traumei prin raportare la modul în care viaţa victimei a fost afectată.

"Stabilirea întinderii prejudiciului trebuie să aibă la bază principiul proporţionalităţii între suma acordată şi intensitatea şi durata vătămărilor. Trebuie înţeles că, la baza despăgubirii, se află instituţia răspunderii civile delictuale ce implică repararea integrală a prejudiciului. Suma acordată drept despăgubire trebuie să fie echitabilă, rezonabilă şi, desigur, să nu reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză", informează AVAC România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1171 / 11326
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum vede un Leading Lawyer evoluția pieței de fuziuni și achiziții în 2018. Miruna Suciu, Managing Partner Suciu Popa: Sunt fonduri care se uită la companii și investitori strategici ce văd în continuare mult potențial în România. Rămân atractive domenii precum healthcare, energy, oil & gas, IT și imobiliare, în care anticipăm că vom asista la tranzacții de valori semnificative
LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a senior|managing associate
LegiTeam: Suciu Popa is looking for Lawyers
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei profesioniști ai firmei urcă în ierarhie și devin Avocați Asociați
Bondoc și Asociații și-a extins echipa prin cooptarea lui Cosmin Stăvaru ca partener
Avocații CMS au asistat Alpha Bank în vânzarea portofoliului de NPL în valoare de 360 mil. E. Ce avocați au avut cumpăratorii și cine a coordonat echipele
Butlers Walsall cumpără un teren de 6 ha în Pipera pentru dezvoltarea unor proiecte imobiliare. Tranzacție asistată de avocații Bohâlțeanu & Asociații
Mușat & Asociații, alături de cumpărător în cea mai mare tranzacție din industria farma, anul trecut. Josef Zíma, M&A Manager Dr. Max: Echipa de avocați a dovedit rigurozitate, putere de muncă și gândire constructivă pe întreg parcursul procesului
LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a competition senior|managing associate
LegiTeam: Schoenherr Bucharest is looking for lawyers: senior attorney at law corporate|m&a
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
Bondoc și Asociații câștigă un caz complex cu privire la acuzații de malpraxis într-un studiu clinic
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...