ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cameră: Comisiile de buget şi muncă au dat raport de adoptare OUG 90 din 2017, cu amendamente

13 Martie 2018   |   Ioana Duta

"RAPPS va putea să facă achiziţii pentru toate clădirile în care funcţionează instituţiile publice care au clădiri de la RAPPS"

 
 
Comisiile de muncă şi de buget ale Camerei Deputaţilor au dat, marţi, raport favorabil Ordonanţei de urgenţă 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu amendamente.

Preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, a declarat că actul normativ impune anumite restricţii privind achiziţiile de maşini şi angajarea personalului, dar Serviciul de Ambulanţă poate să facă achiziţii şi angajări în anul 2018.

"Serviciul de Ambulanţă poate să facă achiziţii, poate să angajeze. SMURD, pentru că vorbeam despre proiecte europene, erau incluse în corpul ordonanţei, deci era o dublă legiferare, nu e vorba că suntem împotriva achiziţiilor de la Ministerul de Interne pentru SMURD. Lucrurile sunt rezolvate prin OUG 90. RAPPS face achiziţii şi pentru Preşedinţie. Nu este o problemă din punctul acesta de vedere, iar închirierile de automobile pentru vizite oficiale, cred că anul acesta nu sunt necesare, atât timp cât SPP are în dotare destule maşini ca să facă faţă unor astfel de situaţii. RAPPS va putea să facă achiziţii pentru toate clădirile în care funcţionează instituţiile publice care au clădiri de la RAPPS", a precizat Solomon la finalul şedinţei celor două comisii.


Potrivit acestuia, au fost făcute corecţii salariale pentru managerii din centrele de transfuzii care sunt asimilaţi unităţilor sanitare cu paturi, în sensul că nu poate un manager să aibă salariul mai mic decât un medic care de la 1 martie ar fi avut salariul de bază de 16.000 de lei.

Solomon a mai precizat că pentru anul 2018 în sistemul de învăţământ, în cel al penitenciarelor şi la Ambulanţă se pot face angajări atunci când e nevoie de personal, în limita bugetului aprobat.

Preşedintele Comisiei de muncă a arătat că în această ordonanţă există un amendament care îi priveşte pe angajaţii care lucrează sub acoperire.

"Conform ordonanţei cu privire la acordarea voucherelor de vacanţă, ele trebuie să se acorde în acest an. Problema celor din anumite sectoare de activitate - de ordine, securitate şi apărare - e că sunt şi oameni sub acoperire în aceste servicii şi nu pot să apară într-un nomenclator în care se devoalează, prin voucherele de vacanţă, cine este James Bond, de exemplu", a menţionat el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1491 / 13152
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Avocații SAA au asistat GapMinder în finanțarea acordată start-up-ului SmartDreamers. Silviu Stratulat și Cristina Man au coordonat proiectul
    VIDEO | CMS Expert View: Procedura Insolvenței – soluții clasice și strategii inovative cu Horia Drăghici, Partener, CMS Romania
    VIDEO | CMS: THIS IS US! Rezultate excepționale în ultimii 4 ani, creștere axată strategic pe dezvoltarea unor arii de practică și recrutarea tinerilor talentați. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS Romania: “Oamenii sunt în centrul construcției noastre”
    VIDEO | CMS Expert View: Warranty and Indemnity Insurance. Beneficiile asigurării pentru garanții și indemnificări, explicate de echipa de avocați și consultanți specializați ai CMS Romania
    CMS Expert View: VIDEO | Dreptul Energiei – între boom tehnologic și nevoia de legislație modernă. O discuție cu Varinia Radu, Partener, coordonatorul practicii de petrol și gaze pe Europa Centrală și de Est al CMS
    CMS Expert View: VIDEO | Companiile au accelerat măsurile pentru implementarea GDPR, dar încă pot apărea probleme generate de prelucrarea datelor. Aspectele sensibile, analizate de avocații CMS Romania
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
    LegiTeam - Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
    2018 va fi anul cu o creștere semnificativă pentru Stratulat Albulescu & Asociaţii. Cele mai mari încasări din S1 au fost generate de Real Estate, dar multe proiecte au fost în domeniul tehnologiei sau au vizat mai multe jurisdicții
    Instanţa anulează amenda de 100.000 lei dată de ASF fostei şefe a NN Pensii și obligă Autoritatea să-i plătească acesteia și daune morale. Victorie obținută de litigatorii ZRP, coordonați de Cosmin Vasile
    D&B David și Baias investește în formarea tinerilor avocați. Anda Rojanschi, Partener: Căutăm viitori colegi care să aibă atât răbdarea de a învăța, cât și dorința de a căuta, de a inova, de a merge în profunzimea textului de lege, de a înțelege concepte și de a opera cu ele
    LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a German speaking lawyer
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...