ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR: Unanimitate la obiecţiile admise pe Legea privind organizarea CSM; majoritate de voturi la cele respinse

13 Februarie 2018   |   Ioana Duta

CCR mai precizează că, în ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art.I pct.34 din legea examinată, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, obiecţia fiind, sub acest aspect, nemotivată.

 
 
Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, obiecţiile de neconstituţionalitate privind mai multe articole din legea de modificare a Legii 317/2014 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în timp ce pentru respingerea celorlalte obiecţiilor s-a înregistrat majoritate de voturi.

Potrivit unui comunicat al CCR, au fost admise obiecţiile de neconstituţionalitate formulate şi s-a constatat că dispoziţiile art.I pct.5, pct.15 (cu referire la sintagma "comisiile parlamentare de control al serviciilor de informaţii"), pct.19, pct.20 şi pct.62 din legea vizată sunt neconstituţionale. Pe de altă parte a fost respinsă, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art.I pct.34, iar obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art.I pct.4, pct.7 şi pct. 48, precum şi la legea în ansamblul său au fost respinse ca neîntemeiate.


În motivarea soluţiei de admitere, CCR a reţinut că prevederile art.I pct.5, cu referire la art.7 alin.(51) din Legea 317/2004, conţin paralelisme legislative, aceeaşi soluţie juridică fiind reglementată şi la art.I pct.4, cu referire la art.7 alin.(5) teza întâi din lege, ceea ce contravine dispoziţiilor din Constituţie cu privire la principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii.

"Prevederile art.I pct.15, cu privire la sintagma 'comisiile parlamentare de control al serviciilor de informaţii' cuprinsă la art.18 alin.(2) lit.b) din lege, sunt neconstituţionale (...) prin raportare la dispoziţiile art.1 alin.(4) din Constituţie, referitoare la principiul separării şi echilibrului puterilor în stat. Prevederile art.I pct.19 şi 20, cu referire la art.24 alin.(1) şi (2), şi, respectiv, la art.24 alin.(21)-(23) din Legea nr.317/2004, sunt contrare dispoziţiilor art.133 alin.(3) din Legea fundamentală, potrivit cărora preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre magistraţii judecători şi procurori, membri aleşi ai Consiliului. Art.I pct.62, cu referire la art.55 alin.(10) şi (11) din Legea nr.317/2004 şi care reglementează procedura revocării preşedintelui sau vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, contravin, pentru identitate de raţiune, aceloraşi norme fundamentale anterior menţionate, referitoare la alegerea conducerii Consiliului", se arată în comunicat.

CCR mai precizează că, în ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art.I pct.34 din legea examinată, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, obiecţia fiind, sub acest aspect, nemotivată. De asemenea, Curtea a apreciat ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate intrinsecă privind dispoziţiile art.I pct.4, pct. 7 şi pct.48 din legea supusă controlului de constituţionalitate, precum şi pe cele privind neconstituţionalitatea extrinsecă a legii, în ansamblul său.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 704 / 12181
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Palatul Mogoșoaia rămâne în proprietatea Municipiului București. Un nou succes de anvergură al avocaților NNDKP
    „Noutăţi în dreptul Uniunii Europene ediţia a V-a”. Concluziile conferinţei organizate de STOICA & Asociaţii
    Țuca Zbârcea & Asociații se așteaptă ca solicitările privind asistența juridică legată de GDPR să continue și după luna mai. Ciprian Timofte, Managing Associate: Există o percepție cvasi-generală că, pentru a fi conform cu GDPR, ar fi suficient să te „acoperi” cu hârtii și proceduri. Total fals!
    Regulamentul General pentru Protectia Datelor: În spatele scenei, alături de avocații Bondoc & Asociații
    Rodica Manea devine al optulea partener local la CMS România. Gabriel Sidere (Managing Partner): Creșterea susținută pe care o înregistrăm în biroul din București are nevoie de noi lideri, ca Rodica
    Succes NNDKP într-o procedură de arbitru de urgență pe rolul CCIR
    Concentrația de minți formidabile, gândirea laterală și analiza strategică complexă, câteva din ingredientele performanței PeliFilip. Cătălin Alexandru, Partener: Litigiile sunt ca un joc de șah. Clienții se bucură să descopere că suntem cu mai multe mutări în fața adversarului
    Penaliștii de la Mareș | Danilescu | Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au sesizat CCR în ”Dosarul Mineriadei”, în care îl apără pe Mugurel Florescu. Admiterea excepției ar avea efecte importante asupra modului de rezolvare a fondului cauzei
    Reff & Asociații asigură trei tipuri de servicii pentru implementarea prevederilor GDPR. Echipa de zece avocați lucrează atât pentru societăți locale, cât și multinaționale, fiind implicată în ultimul an și în proiecte multijurisdicționale
    Septimiu Stoica, Of Counsel Dentons: Pe piața de capital, cele mai frecvente solicitări de consultanță și asistență vin din zona ofertelor publice, fie că este vorba de finanțare, listare, răscumpărare sau ofertă publică obligatorie. Majoritatea proiectelor în care echipa Dentons s-a implicat au fost transfrontaliere
    LegiTeam: Societatea Civilă De Avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocați definitivi pentru departamentul Consultanță
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...