ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul UE a adoptat cele patru dosare rămase din pachetul Energie curată pentru toţi europenii

22 Mai 2019   |   AGERPRES

Adoptarea celor patru dosare reprezintă ultima etapă a procesului legislativ. Acestea vor intra în vigoare după publicarea lor în Jurnalul Oficial.

 
 
Consiliul UE a adoptat miercuri dosarele rămase referitoare la piaţa energiei electrice şi la Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei, informează un comunicat de presă al Consiliului UE.

Adoptarea celor patru dosare reprezintă ultima etapă a procesului legislativ. Acestea vor intra în vigoare după publicarea lor în Jurnalul Oficial.

Noile legi adoptate miercuri includ un regulament şi o directivă privind energia electrică, care îmbunătăţesc interconectarea, flexibilitatea şi orientarea către consumator ale pieţei energiei electrice a UE. Regulamentul privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice va garanta siguranţa alimentării cu energie electrică în situaţii de criză. Pachetul include, de asemenea, o revizuire a rolului şi a funcţionării ACER, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei.


Noul cadru de reglementare pentru piaţa UE a energiei electrice vizează îmbunătăţirea competitivităţii, a orientării către consumator şi a flexibilităţii acesteia. Noul cadru acordă mai multe drepturi consumatorilor şi facilitează participarea acestora pe piaţă drept clienţi activi. Capacitatea furnizorilor de energie electrică de a-şi stabili propriile preţuri va limita distorsiunile pe piaţă, va crea mai multă concurenţă şi va reduce preţurile pentru consumatori. Datorită noilor norme privind responsabilităţile de comercializare şi de echilibrare, sistemul de energie electrică va putea permite o producţie variabilă de energie electrică din surse regenerabile. În sfârşit, noile norme includ, de asemenea, un nou cadru pentru mecanismele de asigurare a capacităţii, cu o limită de emisii de 550 gr CO2 provenit din combustibili fosili per kWh de energie electrică.

Noul cadru pentru prevenirea, pregătirea în cazul apariţiei şi gestionarea crizelor de energie electrică va consolida siguranţa energetică în întreaga UE. Odată cu noul regulament, statele membre vor trebui sa elaboreze planuri de pregătire pentru riscuri pe baza scenariilor de criza la nivel regional şi naţional. De asemenea, acesta prevede îmbunătăţirea cooperării şi facilitarea acordării de asistenţă între statele membre în cazul unei crize de energie electrică.

Rolul şi funcţionarea ACER sunt actualizate în noul regulament. Aceasta include o revizuire a sarcinilor şi a competenţelor directorului sau şi ale Consiliului autorităţilor de reglementare. Rolul de sprijin al ACER în supravegherea reglementară a entităţilor europene din domeniul energiei face, de asemenea, obiectul consolidării.

Comisia Europeană a prezentat pachetul sau de propuneri, denumit pachetul 'Energie curată pentru toţi europenii', în noiembrie 2016. Acesta include opt acte legislative care contribuie la conturarea uniunii energetice şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris. Având în vedere că patru acte legislative au intrat deja în vigoare, adoptarea celor patru dosare rămase reprezintă finalizarea pachetului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 421 / 14549
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat Greenbridge Partners în achiziția producătorului de mobilă Rus Savitar și a diviziei sale de retail Casa Rusu. Partenerul Mădălina Neagu a coordonat echipa de avocați
Finanțele caută avocați pentru următoarele arbitraje ICSID | Acord cadru pe 4 ani, cu 6 firme. Media tarifelor și numărul de ore|om|litigiu după care se ghidează statul în această procedură
DLA Piper a asistat Green Group într-o finanțare de 66 milioane EUR obținută de la un sindicat bancar. Ce avocați au lucrat în proiect
LegiTeam: MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman is looking for a Litigation Senior Associate
PNSA a încheiat mai multe proiecte M&A de preluare a participațiilor în companii din agri-business, în S1. Printre mandatele în derulare este și spin-off-ul diviziei zootehnice a unei mari companii | Cristian Popescu, Partener: Agricultura operațională și business-urile integrate beneficiază de un focus relativ ridicat. În agri-business sunt preferate achizițiile de active
Experții CMS, prudenți în privința perspectivelor de tranzacționare pe piața de M&A din regiune | În ciuda faptului că, la nivel european, investitorii au o abordare mai prudentă, în România observăm că apetitul acestora pentru investiții se păstrează la un nivel ridicat, spun avocații echipei din București
Dentons a găzduit cu succes cea de a doua ediție a seminarului privind implementarea Regulamentului General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal (GDPR)
A doua fază a arbitrajului ICSID Alpiq vs Romania: Comitetul ad-hoc a fost constituit, reclamanta i-a angajat și pe avocații care îi asistă pe frații Micula în conflictul cu statul român
Nouă avocați români intră în liga celor mai apreciați specialiști, la nivel global, în domeniul mărcilor. Cine apare în WTR Global Leaders
Instituțiile statului sunt implicate în mii de litigii în instanțele naționale și în zeci de dosare arbitrale. Sumele bugetate și onorariile plătite pentru consultanță și reprezentare juridică
Biriș Goran promovează un nou Partener, un nou Senior Tax Manager și devine primul colaborator din România al Lawyers Associated Worldwide
LegiTeam: VASS Lawyers is looking for a Junior Attorney
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...