ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consumatorii de energie electrică vor trebui să constituie garanţii pentru plata facturilor - proiect ANRE

12 Iunie 2018   |   Mediafax

Procedura propusă de ANRE se va aplica în relaţiile comerciale privind prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice în baza contractelor încheiate între operatorul de distribuţie şi titularul de contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 
 
Consumatorii de energie electrică vor trebui să constituie garanţii financiare în contul distribuitorilor, pentru a acoperi riscul de neplată a facturilor, a anunţat, la Forumul Regional Energetic, Roxana Gheorghe, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE.

„Proiectul de procedură are drept scop reglementarea modului de constituire, reconstituire, actualizare, executare şi restituire a garanţiilor financiare prevăzute în contractele pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, în vederea protejării distribuitorilor faţă de riscul de neplată pe piaţa de energie”, a spus Roxana Gheorghe, directorul Direcţiei Piaţă de Energie din cadrul ANRE.

Oficialul a menţionat că proiectul normativ este în dezbatere publică, iar eventualele sugestii şi comentarii se pot transmite la ANRE până la data de 29 iunie 2018.

Procedura propusă de ANRE se va aplica în relaţiile comerciale privind prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice în baza contractelor încheiate între operatorul de distribuţie şi titularul de contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

„Operatorul de distribuţie (OD) are dreptul de a solicita titularilor de contract constituirea garanţiilor financiare, în cazurile prevăzute în contractul pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice. Solicitarea constituirii de garanţii financiare se realizează de către OD printr-o notificare scrisă, transmisă către titularul de contract, cu confirmare de primire”, arată proiectul citat.

Potrivit documentului, „în momentul solicitării de constituire de garanţii financiare, OD informează titularul de contract asupra condiţiilor de actualizare, executare, reconstituire şi restituire a garanţiei financiare.

Principalele tipuri de garanţii financiare care pot fi constituite în vederea garantării obligaţiilor comerciale asumate de titularul de contract, sunt:
a) Depozit la dispoziţia OD deschis la o bancă, în cuantumul şi cu valabilitatea comunicate de OD;
b) Scrisoarea de Garanţie Bancară emisă de bancă în favoarea OD;
c) Titluri de stat păstrate la o bancă custode, autorizată de Banca Naţională a României;
d) Certificate de depozit păstrate la o bancă custode, autorizată de Banca Naţională a României;
e) Cont Escrow.

Garanţia financiară se constituie sub forma oricărui tip de garanţie financiară agreată de părţi, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- Să nu poată fi revocată de emitent şi să poată fi executată în orice moment, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
- Să prevadă în mod expres că este emisă în favoarea OD, exclusiv pentru garantarea obligaţiilor ce decurg din contractul pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice;
- Să aibă o durată de valabilitate de minim 24 de luni sau o durată mai mare cu 90 de zile decât perioada de valabilitate a contractului pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice dacă acesta este încheiat pe o durată determinată;
- Să fie exprimată în lei, la valoarea stabilită de OD în baza prezentei proceduri şi notificată titularului de contract.

Potrivit proiectului, valoarea garanţiei financiare (GF) se stabileşte după formula „GF = 1xVdm + max (V1, V2)”, unde „Vdm” este „valoarea medie lunară a serviciului de distribuţie a energiei electrice realizată în ultimele 12 luni, respectiv valoarea medie lunară estimată pentru următoarele 12 luni în cazul în care nu există un istoric al consumului pentru ultimele 12 luni”. Iar „max (V1, V2)” este „cea mai mare valoare dintre sumele întârziate la plată în ultimele 12 luni”.

„Titularul de contract are obligaţia să transmită OD documentul care atestă constituirea garanţiei financiare, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării transmise de OD”, mai arată iniţiatorii normativului.

Mai departe, „OD verifică corectitudinea datelor înscrise în garanţia financiară, iar în cazul în care există o neconformitate, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea documentului care atestă constituirea garanţiei financiare, notifică în scris titularul de contract asupra neconformităţilor şi termenului pentru remedierea acestora”. Iar titularul de contract va avea obligaţia să transmită OD garanţia financiară corectată conform solicitării „în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la primirea notificării”.

Acelaşi proiect mai prevede că „titularul de contract sau OD pot să compare valoarea garanţiei financiare deja constituite cu valoarea actuală calculată conform art. 8 şi să solicite actualizarea acesteia, dar nu mai devreme de şase luni de la data constituirii sau a ultimei actualizări a garanţiei financiare”.

În cazul în care titularul de contract care a constituit o garanţie financiară în favoarea OD nu îndeplineşte obligaţiile de plată faţă de OD în termenele prevăzute în contractul pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, OD are dreptul:
a) la împlinirea a 60 de zile de la data scadenţei la plată a facturii, să notifice titularul de contract asupra intenţiei de executare a garanţiei financiare;
b) să execute garanţia financiară constituită, în limita obligaţiilor de plată neachitate, în termen de 3 zile lucrătoare de la data notificării menţionate la lit. a).

De asemenea, în cazul în care valoarea debitelor este mai mare decât valoarea garanţiei, aceasta va fi executată, urmând ca restul debitelor să fie recuperate conform legislaţiei în vigoare. „Executarea garanţiei financiare nu exonerează titularul de contract de la plata penalităţilor calculate până la momentul respectiv conform contractului cadru pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice”, mai arată proiectul citat.

Cu alte cuvinte, consumatorul care a înregistrat întârzieri la plata energiei va trebui să constituie o garanţie financiară în contul distribuitorului, în cuantum egal cu o valoare medie a facturii din ultimele 12 luni plus valoarea facturii (sau totalul facturilor) întârziate.

Forumul Regional Energetic, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, se desfăşoară în perioada 10-14 iunie la Costineşti.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 483 / 12803
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Associates - Associate | Corporate and M&A
Reff & Associates - Senior Lawyer Banking & Finance
Cele mai importante modificări normative de care companiile ar trebui să țină cont într-o procedură de achiziții publice, explicate de avocații Clifford Chance Badea. Proiectele firmei în această arie de practică
NNDKP și Wolf Theiss, în finanțarea de 46 mil. E obținută de Globalworth de la BCR. Banii vor merge în dezvoltarea Renault Bucharest Connected
Schoenherr, EY Romania și Maravela|Asociații, în tranzacția prin care belgienii de la United Petfood preiau activitățile de producție și distribuție ale liderului local în producția de hrană uscată pentru animale
Reff & Associates - Senior Associate | Corporate and M&A
Avocații Suciu Popa spun că un program de conformare poate fi o oportunitate de prevenție și reducere a expunerii. Ghidul de conformare elaborat de Consiliul Concurenței reprezintă un punct de start pentru firmele care doresc să devină responsabile în acest domeniu
LegiTeam: Bohâlțeanu & Asociații recrutează avocați stagiari
Consiliul Concurenței folosește în investigații ‘procedura forensic’, o metodă de verificare demnă de FBI. Noile tendințe din această practică, analizate de Manuela Guia, Partener D&B David și Baias, unul dintre cei mai buni avocați de concurență de pe piața locală (partea I)
Cum lucrează echipa de concurență de la D&B David și Baias. O discuție cu Manuela Guia (Partener) despre “shadowing”, “fishing expeditions” și strategii de apărare (partea a II-a)
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
LegiTeam: Wolf Theiss is looking for lawyers
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...