ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Discuţii aprinse în Plenul CSM în legătură cu criticile aduse de procurori unor decizii definitive de achitare în instanţe

11 Iulie 2018   |   Ioana Duta

"În mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului. Soluţiile de achitare dispuse de instanţa de fond şi confirmate de instanţa de apel sunt netemeinice, fiind consecinţa unei interpretări eronate şi selective'. (...) Este un lucru pe care noi nu putem să îl trecem cu vederea"

 
 
 Membrii Plenului CSM au avut discuţii aprinse miercuri în legătură cu un raport întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la critici aduse de procurori de la DNA faţă de unele decizii de achitare dispuse de instanţele de judecată. 
 

Cea care a ridicat această problemă a fost Gabriela Baltag, care a spus că trebuie discutat în ce măsură a fost încălcată independenţa judecătorilor prin criticile aduse de procurorii DNA faţă de soluţii definitive de achitare date de instanţe. 
 
Baltag a declarat că respectivele critici sunt cuprinse în note informative întocmite de procurori, în acest caz fiind întocmit şi un raport al Inspecţiei Judiciare. 
 
"Acest raport a fost întocmit de Inspecţia Judiciară şi a fost înaintat Secţiei pentru procurori a CSM. A fost analizat în ce măsură se pot face aprecieri în legătură cu legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti de achitare în notele de informare sau raportul de bilanţ. (...) Fostul CSM a stabilit că nu este posibil ca, din punct de vedere instituţional, să fie exprimate critici de legalitate şi temeinicie asupra hotărârilor definitive. Din nefericire, în acest raport al IJ, fără să dau nume de judecători, pentru că nu numai judecătorii sunt amintiţi, ci şi instanţele, fac trimitere la curţi de apel şi Înalta Curte, regăsim în mod frecvent preluate menţiuni din notele de informare, menţiuni prin care DNA, procurorul de şedinţă care a întocmit nota de informare, vorbeşte despre faptul că: 'Nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu a ţinut seama de probele administrate în cadrul urmăririi penale. Soluţia este definitivă, însă este discutabilă. În mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului. Soluţiile de achitare dispuse de instanţa de fond şi confirmate de instanţa de apel sunt netemeinice, fiind consecinţa unei interpretări eronate şi selective'. (...) Este un lucru pe care noi nu putem să îl trecem cu vederea", a spus Gabriela Baltag. 
 
Vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, a cerut amânarea dezbaterilor din plen, deoarece raportul Inspecţiei Judiciare trebuie analizat în Secţia pentru procurori a CSM. 
 
La rândul său, procurorul general Augustin Lazăr a spus că hotărârile judecătoreşti de achitare sunt analizate în cadrul Parchetelor, deoarece aceasta este o obligaţie legală a procurorilor. 
 
"Dacă discutăm despre fondul cauzei, vă rog să observaţi că hotărârile judecătoreşti se pun în discuţie, se face analiza soluţiilor în Ministerul Public. Este obligaţia Ministerului Public. Este o procedură prevăzută de lege. Este o procedură a noastră, care trebuie făcută într-o manieră profesionistă, care să ajute, trebuie să vedem unde am greşit. Această procedură presupune analiza juridică a soluţiilor. Analiza critică se face în interior. Nivelul intelectual se face de la caz la caz, după cum este un procuror începător, unul mai bine specializat sau un nou venit la judiciar. Vă asigur că acel procuror este independent. Eu nu zic să folosească expresii, nu încurajăm în Ministerul Public subcultura profesională. Sunt probleme şi noi discutăm cu colegii noştri la şedinţele de analiză. Sigur că tentaţia unora este să pună mingea în terenul celorlalţi. Este prima tentaţie a cuiva care vrea să justifice o soluţie care nu este în regulă", a explicat Lazăr. 
 
Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader, prezent la şedinţă, a declarat că judecătorii "se plâng" de procurori şi se aşteaptă ca, "mâine-poimâine, procurorii să se plângă de judecători". 
 
"Tradiţional, CSM apăra independenţa faţă de jurnalişti, faţă de părţi, faţă de politicieni. Acum, judecătorii se plâng de procurori. Suntem în unitatea CSM-ului, o parte se plânge de faptul că partea cealaltă îi încalcă independenţa. Mă aştept ca mâine-poimâine, procurorii să se plângă de judecători. (...) Îi dau dreptate doamnei judecător că procurorii, cu statutul lor constituţional, pe care tindem să-l clarificăm, să-l înţelegem şi să-l acceptăm, trebuie să aibă grijă să îşi îndeplinească mandatul în limitele lor constituţionale, să nu aibă grijă ce fac sau nu fac judecătorii, pentru că sunt mecanisme de control, de reglare", a afirmat Toader. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1097 / 13694
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Cei mai buni avocați de fuziuni și achiziții din România. Clasamentul Chambers Global 2019
    Chambers Global 2019: Șapte firme locale domină ariile de practică analizate în România
    Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2019. NNDKP, lider pe segmentele analizate, poziții fruntașe pentru Mușat, TZA și ZRP
    Suciu Popa a asistat Central Bottling Company Ltd. în preluarea Muller România | Tzafrir Granat, CEO Muller Dairy Romania: Echipa Suciu Popa implicată în proiect ne-a impresionat. Vom continuam colaborarea, pe masură ce business-ul nostru se dezvoltă
    Premiile Client Choice 2019: Ion Dragne intră în topul preferințelor clienților, Schoenherr are doi avocați în lista pe care sunt înscrise 6 nume pentru România
    PeliFilip a asistat Digi Communications N.V. și RCS & RDS S.A. cu privire la emisiunea unor obligațiuni în valoare de 200 mil. €
    România participă la cel mai mare hackathon pe teme juridice din lume: GLOBAL LEGAL HACKATHON ROMANIA (22-24 februarie 2019)
    Taxa pe active bancare, aprobarea unui pachet de legi restrictive pentru finanțare și înăsprirea considerabilă a regimului sancționator în cazul legislației protecției consumatorilor, vor impacta serios domeniul financiar-bancar. Amenințările, punctate și explicate de avocați de top și specialiști din interiorul instituțiilor de credit
    Prudență, cuvântul de ordine în bănci. Se discută strategii prin raportare la noul context, iar acționarii băncilor cer explicații conducerilor executive. Și clienții împrumutați sunt preocupați de efectul noilor taxe
    Bondoc & Asociații, alături de cumpărător în tranzacția prin care Sarica Niculiţel a preluat crama din Buzău de la Domaine Vinarte. Partenerul Cosmin Stăvaru a coordonat echipa
    Suciu Popa câștigă definitiv un litigiu complex pentru Hidroelectrica în materia dreptului muncii
    Wolf Theiss contribuie la realizarea unor rapoarte noi despre gdpr pentru platforma CPC
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...