Falimentul personal „scuzabil” aţâţă disputa dintre bănci şi datornici

În contextul înmulţirii restanţierilor la bănci sau alţi furnizori de produse şi servicii, Parlamentul discută un proiect de lege a falimentului personal cu scopul de a proteja datornicii de executarea silită, oferindu-le o perioadă de graţie de câţiva ani pentru a-şi rambursa împrumuturile. Bancherii contestă unele prevederi ale legii, care le-ar putea crea pierderi şi i-ar determina pe clienţi să nu mai ramburseze în întregime datoriile, notează Vasile Pop-Coman în Săptămâna Financiară.

Deschiderea procedurii de faliment în cazul unei persoane fizice se aseamănă cu intrarea în insolvenţă a unei companii care nu-şi mai poate achita obligaţiile către creditori. Insolvenţa presupune suspendarea executării silite şi iniţierea unor proceduri de redresare a firmei în suferinţă, sub supravegherea unui judecător. Primele care au de suferit în aceste cazuri sunt băncile, care nu-şi mai pot recupera la fel de rapid datoriile prin vânzarea activelor debitorilor. În plus, instituţiile de credit se plâng că insolvenţa are ca efect doar prelungirea agoniei, întrucât majoritatea firmelor nu reuşesc să se redreseze.

Situaţia este mult mai delicată în cazul insolvenţei persoanelor fizice, întrucât aici apar probleme sociale, cazuri în care oamenii riscă să rămână fără casele în care locuiesc, fără alte bunuri sau o parte din venituri, ceea ce le-ar putea afecta viaţa. În acest sens, proiectul de lege are ca scop „acoperirea creanţelor şi reinserţia socială şi economică a debitorului”. Problema este că unele prevederi sunt exagerat de darnice cu debitorii, acestea putând fi exploatate de unii pentru a-şi amâna plata restanţelor şi chiar pentru a scăpa de o parte din datorii.

Achitarea datoriilor se poate prelungi peste 3 ani
Proiectul de lege prevede trei variante de protecţie a datornicilor: intrarea în insolvenţă - după ce un judecător stabileşte că o persoană nu-şi mai poate achita datoriile din cauza supraîndatorării sau lipsei de lichidităţi, declararea falimentului personal - o procedură de lichidare a bunurilor pentru acoperirea creanţelor sau „falimentul scuzabil” - caz în care judecătorul a constatat că „falimentul personal nu se datorează culpei grave, relei credinţe sau fraudei debitorului, ci unor conjuncturi economice şi sociale nefavorabile”.

Odată aprobată procedura de insolvenţă, sunt suspendate toate acţiunile împotriva debitorului, iar banca nu mai poate percepe dobânzi penalizatoare sau alte costuri suplimentare. În plus, debitorul poate rămâne în propria locuinţă, atât pe perioada procedurii de insolvenţă, cât şi ulterior, un anumit timp. Urmează o perioadă de observaţie a situaţiei debitorului, de maximum 3 luni, de către un judecător, iar apoi un plan de reorganizare, cu scopul achitării creanţelor, ce se poate întinde până la 3 ani.

Falimentul personal poate fi decis dacă debitorul este de rea-credinţă, fraudulos, dacă nu propune un plan de reorganizare în termen de 6 luni sau dacă procedura de reorganizare a eşuat. În acest caz, se trece la lichidarea bunurilor debitorului, în maximum 5 luni. Dar dacă falimentul a fost declarat „scuzabil”, judecătorul poate decide ca debitorul să rămână, timp de doi ani, în locuinţa ce urmează a fi executată silit.

„Falimentul scuzabil”, pretext pentru ştergerea datoriilor
Cea mai contestată prevedere este următoarea: „Debitorul de bună credinţă care, fie prin plan, fie prin plata anticipată, a acoperit un minim de 75% din valoarea totală a creanţelor acceptate în lista creditorilor, va beneficia de închiderea anticipată a procedurii şi de ştergerea din toate registrele de publicitate şi evidenţele publice a consecinţelor juridice ale insolvenţei”. Bancherii consideră că aceasta ar putea stimula hazardul moral al clienţilor, având drept consecinţă neplata datoriilor în întregime. „Băncile riscă să sufere pierderi uriaşe dacă o prevedere de acest gen i-ar scuti pe debitori de rambursarea a 25% din creanţele datorate”, spune Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

De altfel, nici Guvernul nu susţine actuala formă a actului normativ, principala prevedere contestată fiind cea care prevede ca debitorul să poată fi „descărcat total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei, dacă bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii”. Guvernul menţionează că scopul legii este acoperirea datoriilor şi protejarea debitorului, şi nu descărcarea de datorii. Însă prevederi asemănătoare există în aproape toate ţările din lume. Dacă în SUA legea are ca principal obiectiv protejarea debitorilor, în ţările europene se urmăreşte, în principal, susţinerea intereselor creditorilor, oferind însă debitorilor şansa de a-şi achita restanţele, dar şi de a fi scutiţi de o parte din acestea. De exemplu, în Germania se prevede o perioadă de „reabilitare” de până la 6 ani pentru achitarea datoriilor, ce poate fi urmată de anularea unor restanţe.