ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FNGCIMM: Creditorii implicaţi în accesarea facilităţii de garantare pentru creditele ipotecare pot depune notificările până pe 13 aprilie

07 Aprilie 2020   |   AGERPRES

Conform sursei citate, GNGCIMM va garanta în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, obligaţiile de plata reprezentând dobânzi eşalonate pentru creditele ipotecare contractate de la creditori de către debitorii persoane fizice, care beneficiază de facilitatea de suspendare a plăţii ratelor, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 37/2020.

 
 
Creditorii implicaţi în accesarea facilităţii de garantare pentru creditele ipotecare a căror derulare este afectată de pandemia COVID-19 pot să notifice Fondul Naţional de Garantarea a Creditelor pentru IMM-uri cu privire la intenţia de a încheia convenţii de garantare până pe 13 aprilie, ora 24:00, conform unui comunicat remis, marţi.

"FNGCIMM a fost mandatat de către Ministerul Finanţelor Publice să încheie convenţii de garantare cu finanţatorii, în scopul acordării unor facilităţi de garantare pentru dobânzile eşalonate pentru creditele ipotecare acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare persoanelor fizice, ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, conform normelor de aplicare OUG nr.37/2020. Astfel, creditorii sunt invitaţi ca în termen de 5 zile de la publicarea Normelor de Aplicare ale OUG 37/2020, aprobate prin H.G. nr.270/2020, să notifice FNGCIMM intenţia de încheiere a convenţiilor de garantare cu FNGCIMM. Termenul de depunere de către creditori a intenţiei de participare este data de 13.04.2020, ora 24:00, iar notificările se depun la sediul FNGCIMM", se menţionează în comunicat.


Conform sursei citate, GNGCIMM va garanta în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, obligaţiile de plata reprezentând dobânzi eşalonate pentru creditele ipotecare contractate de la creditori de către debitorii persoane fizice, care beneficiază de facilitatea de suspendare a plăţii ratelor, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 37/2020.

FNGCIMM, mandatat de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, va emite Scrisori de garanţie, prin care se obligă să plătească sumele garantate, la prima şi simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanţie, în cazul în care debitorul/debitorii nu şi-a/au îndeplinit obligaţiile de rambursare stabilite conform graficului/graficelor de rambursare a dobânzilor eşalonate.

Scrisoarea de garanţie garantează în procent de 100% plata eşalonată a obligaţiilor de rambursare a dobânzilor acumulate pe perioada suspendării la plată pentru care creditorul a aprobat solicitările de suspendare formulate de debitorii persoane fizice care au contractat credite ipotecare în condiţiile prevederilor OUG nr. 37/2020.

Condiţiile de acordare a scrisorilor de garanţie emise în favoarea creditorilor, referitoare la criteriile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către creditul ipotecar pentru care se solicită garantarea sunt: creditul a fost acordat până la data de 30 martie 2020, inclusiv; data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractul de credit, este ulterioară datei de 30 martie 2020, inclusiv; creditul nu a fost declarat cu scadenţa anticipată până la data de 30 martie 2020, inclusiv; debitorul nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.

În ceea ce priveşte debitorul, acesta trebuie să declare pe propria răspundere că i-au fost afectate veniturile, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19. Debitorul poate transmite creditorului solicitarea de suspendare a obligaţiilor de plată cel mai târziu în termen de 45 de zile faţă de data de 30 martie 2020.

Creditorul poate aproba suspendarea la plată a ratelor de dobândă pe o perioada cuprinsă între o lună şi 9 luni fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020 şi va comunica debitorului decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării.

Debitorul va primi în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării acestuia, fără încheierea de acte adiţionale, doar prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului şi graficul de rambursare a dobânzilor eşalonate.

Valoarea garanţiei o reprezintă suma aferentă soldului dobânzilor pentru creditele ipotecare, aferentă perioadei de suspendare la plată, ce urmează a fi plătită de către Ministerul Finanţelor Publice dacă se produce riscul de credit în perioada de eşalonare, în cazul în care debitorul nu a achitat integral un număr de 3 rate consecutive din dobânda eşalonată la plată, la scadenţele prevăzute în graficul de rambursare a dobânzilor eşalonate pentru creditele ipotecare.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM SA - IFN asigură o acoperire teritorială naţională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 3 sucursale, 2 reprezentanţe şi 3 filiale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3410 / 5122
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...