ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Isărescu: Nu este niciun ‘damf de Vâlcov’ în raportul de fundamentare a trecerii la euro

11 Februarie 2019   |   AGERPRES

El a menţionat că se numără printre puţinii care nu au lipsit de la şedinţe şi cunoaşte programul de fundamentare aproape la cuvânt.

 
 
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat luni că Darius Vâlcov nu vorbeşte în numele BNR şi nu există niciun ''damf de Vâlcov'' în raportul de fundamentare a trecerii la euro.

"În mod public declar, domnul consilier al primului ministru, Vâlcov, nu vorbeşte în numele Băncii Naţionale, nu poate vorbi în numele Băncii Naţionale şi deci solicit şi agenţiilor de presă străine să aibă în vedere această declaraţie. Dânsul, sincer să vă spun, nici nu ştiu în numele cui vorbeşte. Şi am să vă spun de ce sunt convins de aceasta. Eu am semnat în cursul acestei dimineţi declaraţia, sau proiectul declaraţiei, privind drumul de parcurs pentru ţara noastră, pentru România, spre Zona Euro, aderarea la Zona Euro. Declaraţia care este semnată şi va fi semnată şi de premierul României, de preşedintele Academiei, în calitatea dânşilor de copreşedinţi, de vicepremierul României şi guvernatorul Băncii Naţionale, în calitate de co-vicepreşedinţi se bazează pe două lucrări fundamentale. Unul se numeşte Raportul de fundamentare pentru planul de trecere la euro, ca să simplific pentru că denumirea e mai lungă, altul este chiar planul. Personal am ajuns acolo nu neapărat pentru că m-am vârât eu în această echipă, ci pentru că am fost numit printr-o ordonanţă, spun corectă, de data asta, a Guvernului, în vara anului trecut", a declarat Isărescu.


El a menţionat că se numără printre puţinii care nu au lipsit de la şedinţe şi cunoaşte programul de fundamentare aproape la cuvânt.

"Am fost printre puţinii care n-a lipsit. L-am văzut odată pe domnul Vâlcov, a trecut aşa pe acolo într-o viteză.... Chiar Ministrul de Finanţe nu ştiu dacă a fost mai mult de două trei ori. Eu am fost aproape...Cunosc acest raport aproape din scoarţă în scoarţă. Este un raport solid, bine argumentat, bine fundamentat, şi în baza lui s-a făcut un program de trecere cu măsuri clare. În baza ambelor s-a făcut această declaraţie pe care am semnat-o azi-dimineaţă. Declar că personal, care sunt copreşedinte, că nu este nicio idee din cele promovate de domnul Vâlcov în toate aceste documente care sunt oficiale. Eu nu ştiu în numele cui vorbeşte. Premierul României a declarat în mod ferm că promovează acest program, acest plan de intrare în zona euro şi că Guvernul României este angajat pe această cărare. Deci eu declar în mod ferm în calitatea mea de, să spunem, coordonator, am lucrat aproape direct cu domnul Dăianu la acesta, că echipa era destul de mare, reprezentanţi din toată societatea românească şi că nu este nicio idee, a acestui domn, în documentele respective. Aş spune că nu este niciun damf de Vâlcov în documentul acesta, dar absolut nici unul", a spus Isărescu.

De asemenea, Isărescu a spus că l-a rugat pe economistul şef al BNR, Valentin Lazea, să caute 10 confuzii promovate de Darius Vâlcov şi să facă răspunsuri scurte.

"Tot legat de aceste declaraţii ale dânsului l-am rugat pe domnul Valentin Lazea să caute vreo 10 confuzii care au apărut, au fost promovate mai ales de domnul consilier al primului ministru şi să facă nişte răspunsuri scurte. Poate le citeşte. Rapoartele în mod clar nu le citeşte. Nu a citit niciunul. Garantez după cum vorbeşte. N-a citit un raport al Băncii Naţionale. Probabil că unii au citit cel puţin un titlu. El nu a citit nimic. În schimb, tot comentează politica monetară", a mai spus Isărescu.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, recent, că Guvernul îşi asumă obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024.

"Vom discuta astăzi şi despre documentele necesare pentru pregătirea trecerii României la moneda unică europeană, elaborate în cadrul comisiei naţionale constituite în acest scop. Adoptarea monedei euro este un proiect complex, de mare anvergură, care trebuie temeinic pregătit prin implicarea specialiştilor, a mediului academic, patronatelor, sindicatelor, partidelor politice, societăţii civile şi, desigur, a tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. În cursul anului trecut, comisia - din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri - a avut o activitate intensă, cu reuniuni bilunare. În urma acestora au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare al acestui plan. Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice. Ulterior, vor fi transmise Comisiei Europene. Implicit, ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024", a afirmat Dăncilă în deschiderea şedinţei de guvern din 30 ianuarie.

Premierul a subliniat că este esenţială intrarea într-o etapă premergătoare acestui proces, respectiv în mecanismul european al ratelor de schimb, şi, de asemenea, trebuie luate "măsurile necesare pentru creşterea competitivităţii şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile", pentru ca aderarea la moneda euro să aducă beneficii românilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4949 / 5129
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Concursul de Procese Simulate de Drept Civil Filip & Company și-a desemnat câștigătorii
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
A doua ediție a Summit-ului internațional pe teme de parteneriat public-privat, derulat sub egida IFC ̸ Băncii Mondiale, a reunit peste 100 de invitați speciali
CMS își extinde spațiul de birouri și prelungește pe termen lung contractul de închiriere în One Tower
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Statulat Albulescu anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Cinci avocați au făcut un pas înainte în carieră
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...