Tuca Zbarcea & Asociatii

Legea reabilitării termice se modifică

18 Mai 2011   |   Monica Cercelescu pentru Saptamana Financiara

Se revine la închiderea balcoanelor iar creditele vor putea fi acordate numai asociaţiilor care n-au mai mult de două rate scadente la utilităţi

Sursa: sfin.ro

 
 
Camera Deputaţilor dezbate, în procedureă de urgenţă proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală. Acesta are propunere de adoptare, însă cu mai multe modificări.
 
Completarea categoriilor de lucrări eligibile
 
Lucrările de intervenţie privind reabilitarea termică ce pot fi finanţate în condiţiile OUG 69/2010  vor cuprinde şi repararea şi/sau închiderea, după caz, a balcoanelor/logiilor blocurilor de locuinţe, în condiţiile respectării reglementărilor tehnice în vigoare privind asigurarea ventilării naturale a încăperilor. 

 
Motivaţia acestui amendament al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost că astfel de intervenţii au drept scop  minimizarea pierderilor de căldură prin anvelopa blocului de locuinţe, cu efect benefic privind ameliorarea aspectului urbanistic al localităţii.
În OUG 69/2010, lucrările eligibile în prezent sunt următoarele:
    a) reabilitarea termică a anvelopei clădirii şi a instalaţiilor aferente;
    b) repararea, după caz, înlocuirea/achiziţionarea cu montaj a centralei termice de bloc/scară, respectiv a centralei termice aferente locuinţei unifamiliale, precum şi a instalaţiilor aferente acesteia;
    c) introducerea, după caz, a unor sisteme alternative pentru asigurarea parţială/totală a energiei pentru apă caldă de consum, iluminat şi/sau încălzire.
 
Finanţarea
 
Executarea lucrărilor de intervenţie se va putea face atat din sursele beneficiarilor, cât  şi/sau din alte surse, constituind contribuţia proprie a beneficiarilor şi reprezentând minimum 10% din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general şi nu din valoarea lucrărilor de intervenţie cum este în prezent.

De asemenea, finanţarea se face  şi din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, contractate de beneficiari şi garantate în procent de 100% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea totală a heltuielilor prevăzută în devizul general.”
 
Condiţii noi la acordarea creditelor
 
Proprietarii, persoane fizice ai locuinţelor unifamiliale şi asociaţiile de proprietari vor putea beneficia de credite pentru executarea lucrărilor de intervenţie numai dacă nu înregistrează mai mult de două rate scadente şi neachitate la plata facturilor la utilităţi, în ultimele 3 luni calendaristice anterioare evaluării condiţiilor de acordare a creditelor de către finanţator.
 
Pentru acordarea creditelor, instituţiile bancare analizează comportamentul financiar al asociaţiilor de proprietari în ansamblu şi decid, pe baza comportamentului financiar al asociaţiei acordarea sau nu a creditului. Prin urmare, criteriul privind restanţele la utilităţi/întreţinere trebuie să se aplice asociaţiei şi nu fiecărui membru în parte ( aşa cum de altfel se aplică în cazulproprietarilor de locuinţe unifamiliale), se arată în motivaţia acestui amendament.
 
Convenţia de fidejusiune se semnează la bancă
 
Un alt amendament propus este încheierea convenţiilor de fidejusiune în cadrul instituţiilor bancare pentru reducerea costurilor efectuate de către membrii asociaţiilor de proprietari. Ofiţerul  bancar va verifica şi va certifica faptul că semnatarul este prezent (identificare pe bază de document de identitate).
 
Contractul de fidejusiune este convenţia încheiată în formă autentică, prin care proprietarul/coproprietarul unei locuinţe dintr-o clădire tip bloc de locuinţe/locuinţă unifamilială se obligă faţă de Ministerul Finanţelor Publice să plătească el însuşi obligaţia pe care asociaţia de proprietari/coproprietarul nu o îndeplineşte la scadenţă, proporţional cu cota-parte indiviză pe care o deţine din proprietatea comună, respectiv pentru valoarea parţială/totală de executare a garanţiei, în cazul coproprietarilor clădirilor tip locuinţe unifamiliale.
 
Noutatea este aceea că la încheierea contractelor de credit, beneficiarii – proprietarii locuinţelor unifamiliale, persoane fizice, respectiv membrii asociaţiei de proprietari, vor încheia convenţiile de fidejusiune în cadrul instituţiilor de credit. În prezent, Ministerul Finanţelor Publice mandatează direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti să semneze aceste convenţii în numele Ministerului Finanţelor Publice.
 
Prin excepţie de la aceste dispoziţii, nu trebuie să încheie convenţie/convenţii de fidejusiune membrul/membrii asociaţiilor de proprietari care finanţează, din venituri proprii, cotaparte ce îi/le revine din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie din devizul general. Acest amendament este normal, întrucât garanţia personală nu are sens în acest caz. Pe principiul divizibilităţii obligaţiei, cota-parte decontribuţie prin credit bancar aferentă proprietarului care asigură finanţarea integrală din surse proprii pentru executarea lucrărilor de intervenţie este zero şi, prin urmare, garanţia personală nu are obiect în acest caz.

 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *


* campuri obligatorii


Articol 590 / 2238
 

Ascunde Reclama