ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mai este incriminat abuzul în serviciu?

18 Iulie 2017   |   Andrei Lupu, avocat colaborator RTPR Allen & Overy

Instanțele se văd în fața unei dileme: pe de o parte, aplicarea unor dispoziții declarate neconstituționale ar încălca o decizie a CCR și, implicit, principiul supremației Constituției; pe de altă parte, respectarea Deciziei 392 este imposibilă în lipsa unui prag clar stabilit de legiuitor. Ce pot face judecătorii?

Andrei Lupu, avocat colaborator RTPR Allen & Overy

 
 
O decizie recentă a Curții Constituționale a României (în continuare, CCR) privind abuzul în serviciu a generat discuții aprinse în mediul juridic, dar, mai ales, multă nedumerire. Care sunt efectele acestei decizii? Mai este incriminat abuzul în serviciu? Ce obligații naște decizia CCR pentru autoritățile statului? Sunt toate întrebări cărora ne propunem să le răspundem prin prezentul articol, fără a deveni parte la disputele din spațiul public privind abuzul în serviciu. 

În cei 25 de ani de la înființare sa, CCR ne-a obișnuit ca în unele dintre cele mai dificile sau controversate cazuri să adopte o poziție ce ar putea fi criticată pentru o doză semnificativă de ambiguitate. În numeroase astfel de situații, deși identifică argumente pentru care reglementările în discuție sunt neconstituționale, judecătorii CCR se opresc cu puțin înainte de a face pasul final, respectiv constatarea expresă a neconstituționalității respectivei legi sau ordonanțe.


Acesta este și cazul recentei decizii nr. 392/2017 a CCR referitoare la abuzul în serviciu și cuantumul pagubei necesar pentru reținerea săvârșirii acestei infracțiuni (în continuare, Decizia 392)1, publicată în Monitorul Oficial cu puțin timp în urmă. După ce la începutul acestui an stabilirea unui astfel de cuantum prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 (în continuare, OUG 13) a generat unele dintre cele mai semnificative proteste din istoria post-decembristă a României, misiunea instanței constituționale era cel puțin delicată. Soluția CCR a respectat în mod prudent tiparul amintit: deși judecătorii constituționali au identificat expres neconstituționalitatea incriminării actuale a abuzului în serviciu, aceasta cuprinzând “termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate” și lasă loc unor “interpretări și aplicări arbitrare” ce ar încălca principiul statului de drept, instanța a finalizat decizia respingând excepția ca inadmisibilă și arătând că nu stă în competența CCR să soluționeze o astfel de problemă. Pentru a face soluția chiar mai derutantă, CCR a subliniat ferm caracterul obligatoriu al considerentelor ce au stat la baza Deciziei 392, arătând că acestea au o forță egală cu cea a dispozitivului prin care este respinsă excepția.
După parcurgerea acestui raționament, orice cetățean este îndreptățit să se întrebe: care sunt efectele Deciziei 392? În cele ce urmează vom încerca să clarificăm situația creată prin decizia CCR și consecințele acesteia.

Ce alternative avea CCR?

Pentru a înțelege mai bine consecințele Deciziei 392, este util să ne întrebăm mai întâi: puteau judecătorii constituționali să acționeze și altfel? Desigur, o primă variantă ar fi fost aceea a respingerii excepției de neconstituționalitate drept neîntemeiată, arătând că reglementarea actuală a abuzului în serviciu este conformă Constituției. O a doua soluție, la extrema opusă, ar fi fost aceea a admiterii excepției, prin declararea textului penal ca fiind neconstituțional.

În schimb, CCR a optat pentru calea de mijloc: respingerea excepției ca inadmisibilă pentru motivul că “nu are competența de a complini acest viciu normativ”, revenind legiuitorului “obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei”. Trebuie remarcat că în alte situații asemănătoare instanța constituțională nu a fost la fel de rezervată în a cenzura texte legale, constatând mai întâi neconstituționalitatea normelor în discuție și indicând, drept consecință, sarcina legiuitorului de a modifica dispozițiile respective2.

Dacă în cazul Deciziei 392 CCR ar fi fost consecventă cu propria argumentare pentru neconstituționalitatea incriminării abuzului în serviciu, făcând și pasul final prin admiterea excepției, consecința imediată ar fi fost aceea a suspendării incriminării abuzului în serviciu pentru 45 de zile. În acest termen, Parlamentul sau Guvernul erau obligate, conform art. 147, alin. (1) al Constituției, să modifice respectiva reglementare pentru a o pune în acord cu indicațiile CCR și cu textul constituțional. Abia într-o astfel de situație, o ordonanță de urgență a Guvernului și-ar fi putut îndeplini cu adevărat misiunea gândită de adunarea constituantă la momentul redactării legii fundamentale, și anume modificarea legislației în situații extraordinare, în care nu poate fi așteptată desfășurarea procedurii obișnuite de legiferare.

Care sunt efectele deciziei CCR, având în vederea respingerea excepției?

Potrivit regulilor procesuale civile, aplicabile în mare măsură și activității CCR, hotărârile judecătorești sunt obligatorii numai în ceea ce privește dispozitivul lor, respectiv secțiunea finală în care este menționată soluția stabilită de instanță (admiterea sau respingerea cererii). Chiar dacă în argumentarea sa din cadrul Deciziei 392 CCR a reținut motive pentru care, în lipsa unui prag valoric, reglementarea actuală a abuzului în serviciu este neconstituțională, dispozitivul deciziei s-a limitat la a menționa respingerea ca inadmisibilă a excepției. Astfel, dacă am limita analiza la dispozițiile amintite, Decizia 392 nu ar produce niciun efect asupra normelor actuale privitoare la infracțiunea de abuz în serviciu.

Totuși, CCR a stabilit încă din anii ’90 că întinderea efectelor deciziilor sale este mai mare decât aceea a deciziilor pronunțate de instanțele aparținând sistemului judecătoresc3. Astfel, în cazul CCR, nu doar dispozitivul unei decizii are forță obligatorie, ci și considerentele ce au dus la pronunțarea deciziei4. Prin urmare, deși CCR a respins excepția privind necesitatea unui prag valoric pentru reținerea infracțiunii de abuz în serviciu, considerentele prin care se afirmă clar neconstituționalitatea reglementării actuale în lipsa unui astfel de prag produc efecte obligatorii. Totuși, textul privind abuzul în serviciu rămâne în continuare în Codul Penal. Care sunt așadar efectele Deciziei 392 și ce obligații au Guvernul, Parlamentul și, mai ales, instanțele judecătorești?  

Ce obligații au Guvernul și Parlamentul?

Așa cum am arătat, CCR nu și-a asumat o poziție tranșantă, fie ea de respingere drept neîntemeiată a excepției ori de admitere a acesteia. Ca urmare, abuzul în serviciu este în continuare incriminat, așteptându-se intervenția Parlamentului sau Guvernului. Ce ar trebui să facă cele două autorități?

Atunci când a adoptat OUG 13, Guvernul a justificat urgența intervenției prin referirea la o decizie anterioară a CCR, respectiv Decizia nr. 405/20165, în care judecătorii constituționali menționaseră doar în trecere faptul că nu a fost reglementat un prag al pagubei cauzate prin săvârșirea unei fapte de abuz în serviciu. De această dată, însă, CCR a stabilit expres prin Decizia 392 că “legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei”, prag ce va trebui depășit pentru a fi reținută săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Mai mult, potrivit CCR, nerespectarea acestei obligații de către legiuitor “este de natură să determine apariția unor situații de incorență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii”. O astfel de argumentare din partea instanței constituționale nu lasă loc de dubii: Parlamentul sau Guvernul trebuie să modifice legislația penală.

Totuși, trebuie observat că este puțin probabilă adoptarea pe termen scurt a unor modificări. Guvernul a inițiat, încă dinaintea pronunțării Deciziei 392, consultări asupra unui proiect de lege pentru modificarea definiției abuzului în serviciu (neincluzând însă și un prag valoric), urmând ca acesta să fie trimis spre analiza Parlamentului. La 1 iulie, însă, a început vacanța parlamentară ce va dura până în luna septembrie, fapt ce face improbabilă intervenția pe termen scurt a Parlamentului. Desigur, Guvernul ar putea să își asume adoptarea unei ordonanțe de urgență, însă o astfel de măsură ar impune convocarea obligatorie a celor două camere în sesiune extraordinară în termen de 5 zile de la depunerea textului ordonanței de urgență la camera competentă.

Cel mai probabil, așadar, este ca Guvernul să finalizeze proiectul de lege menționat, trimițându-l Parlamentului abia la începutul noii sesiuni parlamentare. Ținând cont de faptul că proiectul va intra în procedura obișnuită de legiferare, ce presupune obținerea unor avize consultative de la diferite instituții, întocmirea de rapoarte și adoptarea de avize de către comisiile parlamentare și, în final, votul în ambele camere parlamentare, este greu de crezut că va interveni o modificare legislativă înainte de finalul toamnei. Chiar și în cazul unui exercițiu de forță din partea parlamentarilor, vor mai fi necesare câteva luni pentru modificarea reglementării actuale. Totuși, ce se întâmplă până atunci cu abuzul în serviciu? 
 
Ce obligații au instanțele judecătorești?

Chiar dacă modificarea legislației penale nu pare probabilă în viitorul apropiat, o problemă interesantă este ridicată de posibilitatea punerii în aplicare a deciziei CCR direct de către instanțele judecătorești, fără ca acestea să mai aștepte intervenția Parlamentului. O astfel de posibilitate a fost indicată chiar de către CCR în Decizia nr. 405/2016, privitoare de asemenea la abuzul în serviciu. Cu această ocazie, instanța constituțională a arătat că responsabilitatea de a aplica prevederile privind abuzul în serviciu în acord cu criticile sale “ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare – ministerul public și instanțele judecătorești” (s.n.). Ar putea, prin urmare, instanțele să aplice prevederile din Decizia 392 fără să mai aștepte intervenția legiuitorului?

În principiu, atât timp cât o decizie CCR arată că o normă poate fi constituțională doar în anumite condiții, instanțele judecătorești sunt obligate să respecte decizia CCR, chiar dacă respectiva normă nu a fost încă modificată de către autoritățile competente. Prin urmare, în cazurile obișnuite, instanțele vor interpreta și aplica norma astfel încât aceasta să producă efecte constituționale. În cazul de față, însă, CCR a condiționat constituționalitatea incriminării abuzului în serviciu de existența unui prag valoric al pagubei produse. În lipsa unei reglementări exprese (care, așa cum am arătat anterior, nu va apărea nici în perioada imediat următoare), intervenția instanțelor în sensul identificării unui astfel de prag ar presupune chiar asumarea rolului de legiuitor, încălcându-se principiul separației puterilor.

Prin urmare, instanțele se văd în fața unei dileme: pe de o parte, aplicarea unor dispoziții declarate neconstituționale ar încălca o decizie a CCR și, implicit, principiul supremației Constituției; pe de altă parte, respectarea Deciziei 392 este imposibilă în lipsa unui prag clar stabilit de legiuitor. Ce pot face judecătorii? În cel mai bun caz, să aștepte intervenția Parlamentului sau a Guvernului, riscând încălcarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un mod rezonabil, drept prevăzut, la rândul său, de Constituție.  

Prezentul articol nu constituie o opinie legală sau consultanţă juridică cu privire la dispozițiile legale menționate.


1.  Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 504 din 2017.
2.  Decizia Curții Constituționale nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 353 din 2010.
3.  Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 16 din 1995. Decizia a fost profund criticată la momentul adoptării acesteia, atât pentru motive de procedură a contenciosului constituțional, cât și pentru regula obligativității considerentelor, impusă de CCR.
4.  A se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 291 din 2010.
5.  Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 517 din 2016.



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 256 / 10686
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Ultima zi de înscrieri la seminarul specializat pe Dreptul concurenței, tema Directivei 104 I 2014. LegalEvents.ro închide mâine lista participanților
    LegiTeam: Suciu Popa is looking for lawyers
    LegiTeam: VASS Lawyers is looking for a Junior Attorney
    Dreptul de renunțare la judecată - în afara competenței Curții de Justiție a Uniunii Europene. Nils Whal, Avocatul General al CEJ, a preluat observațiile prezentate de avocații Zamfirescu Racoți & Partners
    Banking & Finance – Avocații Bohâlțeanu & Asociaţii au avut în lucru 6 proiecte complexe de finanțare. Firma a fost lead-counsel în trei finanțări în care au fost implicate mai multe jurisdicții
    Florentin Ispas, Legal Manager al Grupului TBI: Juristul intern este liantul între business și firmele de avocatură, este persoana care definește, clarifică avocatului extern, în detaliu și la un nivel rafinat cerințele clientului intern
    Clifford Chance Badea recrutează un avocat senior specializat în Real Estate și M&A. Adrian Cazan se alătură echipei
    Mareș Danilescu Mareș în asociere cu Dan Lupașcu CA acordă asistenţă juridică în dosarul “Gala Bute”. Client este Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box
    Litigiile lunii august: Credit Europe Bank lucrează cu șase firme de avocatură. Clienți și dosare noi
    NNDKP își consolidează serviciile în domeniul consultanței fiscale la nivel local
    Iuliana Negoiță (Managing Associate ZRP): Proiectele și clienții companiilor de outsourcing sunt într-o continuă modificare și adaptare. Consultanța juridică în acest domeniu presupune cunoașterea a numeroase arii de practică
    Satul Scandinav - Casele active sau lecţia de viată suedeză (foto)
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...