Militarii ar putea beneficia din nou, de la 1 ianuarie 2011, de pensii ocupaţionale separate
12 Martie 2010 Bizlawyer
Într-o intalnire informala - la care au participat independentul Marian Sârbu, membri ai Comisiilor de Muncă şi de Apărare din Parlament, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor militarilor din sistemul naţional de apărare, Armată, Interne, SRI, SIE - a fost avansată ideea potrivit căreia este posibil ca, de la 1 ianuarie 2011, să se introducă pensiile ocupaţionale pentru militari, eventual prin amendamente aduse la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii, care nu vorbeşte de pensii ocupaţionale, au declarat, pentru NewsIn, sursele prezente la întâlnire.
| |
Sursa: sfin.ro |
Întâlnirea informală a avut loc joi, la complexul Haiducului, în prezenţa ministrului Apărării, Gabriel Oprea, a ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga şi a ministrului Muncii, Mihai Şeitan, au declarat, pentru NewsIn, participanţi la eveniment.
La discuţii au mai participat independentul Marian Sârbu, membri ai Comisiilor de Muncă şi de Apărare din Parlament, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor militarilor din sistemul naţional de apărare, Armată, Interne, SRI, SIE etc.
Potrivit surselor citate, cei prezenţi au abordat, printre altele, subiectul pensiilor ocupaţionale pe care militarii le pierd prin Legea unitară a pensiilor, odată ce va fi aplicată. În cadrul discuţiilor a fost avansată ideea potrivit căreia este posibil ca, de la 1 ianuarie 2011, să se introducă pensiile ocupaţionale pentru militari, eventual prin amendamente aduse la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii, care nu vorbeşte de pensii ocupaţionale, au declarat, pentru NewsIn, sursele prezente la întâlnire.
În cadrul întâlnirii, miniştrii Oprea şi Blaga au pus la dispoziţia participanţilor mai multe documente cu situaţia existentă în alte armate şi sisteme militare din cadrul NATO sau UE. "A fost pus la dispoziţie un documentar, în jur de 7 documente, cu situaţia reală a militarilor din statele NATO sau UE, unde se arată că peste tot militarii au pensii ocupaţionale separate, întrucât au alte condiţii de viaţă. Concret, s-a spus între ce vârste sunt acei militari activi, vârsta şi condiţiile lor de pensionare şi alte lucruri de genul acesta", au mai spus sursele.
În data de 21 mai 2009, actualul ministru al Muncii, Mihai Şeitan, pe atunci consilier al premierului pe probleme sociale, declara că Guvernul intenţionează să introducă un sistem de pensii ocupaţionale la care va adera, facultativ, orice grup de profesii.
"În ceea ce priveşte sistemul de pensii ocupaţionale, Guvernul gândeşte introducerea unui sistem nediscriminatoriu pentru orice breaslă, ramură, pentru orice grup de profesii, care urmează să fie stabilit şi elaborat în viitorul apropiat", a declarat Şeitan la acel moment, la Realitatea Tv.
Consilierul premierului mai spunea că, prin înfiinţarea viitorului sistem de pensii ocupaţionale, sistemul de pensii facultative (pilonul III) nu va deveni inutil, la acesta din urmă putând adera spre exemplu persoanele care practică meserii liberale.
Cu o zi înainte, pe 20 mai 2009, Guvernul a eliminat, însă, principiul ocupaţional, care permitea unei categorii socio-profesionale să structureze un sistem suplimentar de pensii, pentru a nu se crea o "breşă" pentru reintroducerea pensiilor speciale, de care beneficiază în prezent categorii socio-profesionale precum magistraţii sau militarii, după cum a precizat, atunci, premierul Emil Boc.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1246 / 2048 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Presa locala: 20.800 E pe luna, cistigul net al unui avocat iesean
Avocaţii NEPI din achiziţia de la Timişoara: „O tranzacţie cu un grad neobișnuit de complexitate, făcută sub presiunea timpului"
NNDKP si Reff & Asociatii, in tranzactia prin care Ovidiu Sandor a vandut catre NEPI proiectul City Business Centre din Timişoara
Şerban & Asociaţii cooptează încă doi avocaţi în echipa de conducere şi creşte numărul partenerilor la zece
Avocaţii Clifford Chance din Bucureşti şi Londra, alături de consorţiul Citigroup - Deutsche Bank - HSBC, care a intermediat emisiunea de obligaţiuni pe piaţa SUA
Salans a asistat GDF SUEZ Energy în primul proiect de energie eoliană al firmei în România
Boştină & Asociaţii corectează nivelul veniturilor. De unde au venit „cele mai mari satisfacţii” şi o cifră de afaceri ce se apropie acum de 30 mil. €
Avocatii D&B David si Baias conving Inalta Curte sa taie trei sferturi din amenda data de Concurenta firmei Relad
Muşat & Asociaţii numeşte 4 noi parteneri. Firma are acum 16 parteneri şi peste 100 de avocaţi
Afacerile Bulboaca & Asociatii au crescut cu 33% in 2011. Onorariile firmei, intre 150-300 Euro pe ora
Voicu & Filipescu isi recupereaza un fost partener, recrutat de concurenta. Florin Dutu s-a reintors de la CMS Cameron McKenna
GDF Suez si-a ales primul panel de avocati din istoria sa. Clifford Chance, marele perdant
-
BizBanker
- Isărescu: Inflaţia a evoluat foarte apropiat de prognozele BNR situându-se în proximitatea punctului central de 3%, în 2011
- Mugur Isărescu: România este într-o oarecare măsură supraîndatorată la nivelul creditelor de consum
- CEC Bank ii sprijina pe agricultori sa-si plateasca datoriile la buget
- Volksbak a redus dobânzile la depozitele pe termen scurt în lei
- EBA este 'impresionată' de eforturile depuse de băncile europene pentru a-şi majora capitalul
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS




