Nu ne pasă unde ne facem RCA. Cum ar fi să ne pese?
14 Martie 2010 Adrian Moşoianu pentru Saptamana Financiara
În Italia, daunele sunt plătite de asiguratorul RCA al şoferului păgubit, care ulterior îşi recuperează banii de la firma de asigurare a şoferului vinovat
| |
Sursa: Financiarul |
Conducătorii auto români care suferă daune în urma unor accidente rutiere pentru care nu sunt responsabili pot şi acum să aleagă între a solicita despăgubiri pe propria poliţă de asigurare Casco sau pe RCA-ul şoferului vinovat. Însă, dacă optează pentru prima variantă, riscă majorarea primei Casco pentru anul următor, iar asiguratorii Casco nu agreează această soluţie, întrucât nu-şi pot recupera de la compania care a emis poliţa RCA a vinovatului decât o parte din cheltuieli. Şi asta cu destule dificultăţi. scrie Adrian Moşoianu în Săptămâna Financiară.
În prezent, singurul criteriu după care se ghidează şoferii români atunci când aleg la ce firmă de asigurări să încheie poliţa obligatorie RCA este preţul cel mai mic. Asta pentru că nu ei, ci eventualele victime ale accidentelor provocate de ei vor beneficia concret de pe urma asigurării. În consecinţă, asiguraţilor nu le pasă cât de prompt, repede şi corect îşi îndeplinesc asiguratorii obligaţiile asumate prin contract. Pentru că, în cazul în care serviciile prestate de societăţile de asigurare RCA sunt de proastă calitate, ei nu vor avea de suferit în niciun fel.
În prezent, singurul criteriu după care se ghidează şoferii români atunci când aleg la ce firmă de asigurări să încheie poliţa obligatorie RCA este preţul cel mai mic. Asta pentru că nu ei, ci eventualele victime ale accidentelor provocate de ei vor beneficia concret de pe urma asigurării. În consecinţă, asiguraţilor nu le pasă cât de prompt, repede şi corect îşi îndeplinesc asiguratorii obligaţiile asumate prin contract. Pentru că, în cazul în care serviciile prestate de societăţile de asigurare RCA sunt de proastă calitate, ei nu vor avea de suferit în niciun fel.
Cointeresarea asiguratului RCA
„RCA-ul este perceput ca o taxă pentru că asiguratul nu beneficiază el de pe urma asigurării, aşa că e normal că toată lumea se uită după poliţa cea mai ieftină, fără să-i pese de calitatea serviciilor prestate de asigurator. Legislaţia ar trebui modificată fundamental, în sensul în care despăgubirile ar trebui plătite chiar de asiguratorul RCA al şoferului nevinovat păgubit, care, ulterior, ar urma să-şi recupereze cheltuielile de la asiguratorul RCA al şoferului vinovat”, a declarat săptămâna trecută, la Radio Delta RFI, directorul diviziei Vânzări Alternative al Asirom, Cătălin Stroe.
Potrivit acestuia, o astfel de modificare legislativă ar răsturna complet relaţia actuală dintre client şi asigurator, iar şoferii vor avea tot interesul ca asiguratorii lor RCA să fie corecţi şi să plătească la timp daunele. „În acest fel, clienţii nu se vor mai uita doar la preţ”, a spus Stroe. Acesta a adăugat că un astfel de sistem funcţionează în prezent în mai multe ţări din UE, printre care Italia şi Franţa.
Cum e la italieni
Sistemul cu pricina a fost implementat în Italia începând cu anul 2006, sub numele de „sistemul de compensare directă”, legiferarea sa fiind dictată, potrivit motivaţiei autorităţilor, de necesitatea ca şoferii păgubiţi nevinovaţi să-şi primească despăgubirile cuvenite mai repede şi urmând proceduri mai simple. Legislaţia italiană prevede, astfel, că daunele şoferilor nevinovaţi sunt plătite de propriul lor asigurator RCA, iar ulterior acesta îşi recuperează cheltuielile de la asiguratorul RCA al conducătorului auto vinovat.
În mod limpede, în condiţiile acestui sistem, de-a lungul unui an, companiile autorizate să vândă RCA acumulează, în urma daunelor survenite, atât datorii, cât şi creanţe unele faţă de celelalte. Aceste debite reciproce sunt regularizate la final de an, printr-un sistem de compensare, astfel încât niciun asigurator să nu rămână cu datorii neplătite sau neîncasate în raport cu ceilalţi. Potrivit statisticilor autorităţii de supraveghere a asigurărilor din Italia, implementarea acestui sistem a redus timpul mediu de achitare a despăgubirilor RCA de la 63 de zile în 2006 la 52 de zile în 2008.
Despăgubirile se calculează diferit pe RCA şi Casco
Conducătorii auto români care aleg să-şi repare maşinile pe propriile poliţe Casco, şi nu pe RCA-urile şoferilor vinovaţi, riscă să plătească anul următor mai mult pentru asigurarea facultativă. La rândul lor, asiguratorii Casco strâmbă din nas când trebuie să plătească daune pentru care există şi RCA, întrucât nu-şi pot recupera de la compania care a emis poliţa RCA a vinovatului decât o parte din cheltuieli, uneori fiind nevoiţi să apeleze la acţiuni în instanţă. Motivul este acela că la stabilirea cuantumului cuvenit al despăgubirilor pe poliţe RCA se ia în calcul şi numărul de kilometri parcurşi de o maşină, nu doar vechimea acesteia, ca la poliţele Casco. Astfel că suma de despăgubire cuvenită este mai mică pe RCA, iar asiguratorul Casco pierde diferenţa dintre despăgubirea plătită de el şi cât urmează să recupereze de la asiguratorul RCA.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1238 / 2048 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Presa locala: 20.800 E pe luna, cistigul net al unui avocat iesean
Avocaţii NEPI din achiziţia de la Timişoara: „O tranzacţie cu un grad neobișnuit de complexitate, făcută sub presiunea timpului"
NNDKP si Reff & Asociatii, in tranzactia prin care Ovidiu Sandor a vandut catre NEPI proiectul City Business Centre din Timişoara
Şerban & Asociaţii cooptează încă doi avocaţi în echipa de conducere şi creşte numărul partenerilor la zece
Avocaţii Clifford Chance din Bucureşti şi Londra, alături de consorţiul Citigroup - Deutsche Bank - HSBC, care a intermediat emisiunea de obligaţiuni pe piaţa SUA
Salans a asistat GDF SUEZ Energy în primul proiect de energie eoliană al firmei în România
Boştină & Asociaţii corectează nivelul veniturilor. De unde au venit „cele mai mari satisfacţii” şi o cifră de afaceri ce se apropie acum de 30 mil. €
Avocatii D&B David si Baias conving Inalta Curte sa taie trei sferturi din amenda data de Concurenta firmei Relad
Muşat & Asociaţii numeşte 4 noi parteneri. Firma are acum 16 parteneri şi peste 100 de avocaţi
Afacerile Bulboaca & Asociatii au crescut cu 33% in 2011. Onorariile firmei, intre 150-300 Euro pe ora
Voicu & Filipescu isi recupereaza un fost partener, recrutat de concurenta. Florin Dutu s-a reintors de la CMS Cameron McKenna
GDF Suez si-a ales primul panel de avocati din istoria sa. Clifford Chance, marele perdant
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
- CEC Bank ii sprijina pe agricultori sa-si plateasca datoriile la buget
- Volksbak a redus dobânzile la depozitele pe termen scurt în lei
- EBA este 'impresionată' de eforturile depuse de băncile europene pentru a-şi majora capitalul
- Boardul BM va discuta în mai programul de un miliard de euro convenit cu România
- Franks: FMI va lucra cu orice Guvern
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS




