ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectul prin care părinţii primesc zile libere dacă sunt închise şcolile, adoptat de Camera Deputaţilor

11 Decembrie 2019   |   MEDIAFAX

Camera Deputaţilor este for decizional.

 
 
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege ce prevede acordarea unor zile libere pentru unul dintre părinţi, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Proiectul vizează copiii cu vârsta de până în 12 ani sau încadraţi în categoria persoanelor cu dizabilităţi.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, propunerea legislativă pentru completarea art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii şi a art.361 din Legea nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale.

Iniţiativa, ce aparţine deputaţilor PSD şi ALDE, privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, a fost adoptată cu unanimitate de voturi.


Propunerea legislagivă are ca obiect de reglementare acordarea unor zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt acordaţi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a alor situaţii extreme decretate de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Astfel, propunerea acordă deptul unuia dintre părţinţi de a asta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani sau dacă este încadrat în categoria persoanelor cu dizabilităţi. În situaţia familiilor monoparentale, zilele libere se acordă părintelul care este şi tutorele legal al copilului.

Totodată, conform propunerii legislative, indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferent cheltuielolor personale din bugetul de venituri al angajtorului şi este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

Proiectul mai prevede ca în cazul în care în urma unor verificări se constată că ambii părinţi suau solicitat simultat zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi.

„Adoptarea unei astfel de propuneri legislative vine în spriinul părinţilor, având în vedere problemele cu care aceştia se confruntă atunci când copiii sunt nevoiţi să rămână acasă în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învătământ unde aceştia sunt arondaţi”, se arată în expunerea de motive.

Camera Deputaţilor este for decizional.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3832 / 5141
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...