ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România vrea să atace la Curtea de Justiţie a UE Pachetul Mobilitate 1; implementarea sa ar fi un dezastru pentru transportul românesc de marfă

04 Martie 2020   |   AGERPRES

Partea română va apela la toate pârghiile politice din Parlamentul European şi va fi depus amendament la acest pachet legislativ.

 
 
România ia în calcul foarte serios atacarea Pachetului Mobilitate 1 la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă va trece în forma actuală, întrucât implementarea lui ar însemna un dezastru pentru transportul de marfă românesc, a declarat, miercuri, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, după audierile din comisiile reunite de specialitate din Parlament.

"Eu am fost pe 18 (februarie - n. r.) la Bruxelles. Suntem nouă state care am votat împotrivă şi în Consiliu. Urmează votul în comisie, în Parlament. Noi vom depune amendamente pentru toate chestiunile cu care nu suntem de acord, dar cea mai gravă, cea mai gravă reglementare, dacă va fi implementată, este cea legată de întoarcerea camioanelor o dată la opt săptămâni. Dacă la opt săptămâni camioanele trebuie să se întoarcă acasă, în statul membru, practic vorbim despre falimentarea acestei industrii, o industrie care produce şi aduce venituri la buget de aproximativ 5,9 miliarde de euro. Nu ne imaginăm că acest lucru se poate întâmpla", a spus Bode.


El a dat asigurări că partea română va apela la toate pârghiile politice din Parlamentul European şi va fi depus amendament la acest pachet legislativ.

"Vom uza de toate pârghiile politice din Parlamentul European, vom depune amendament să vedem dacă trece. Suntem nouă ţări, suntem încă în minoritate. Dacă trece un amendament, trebuie să reluăm dialogul. Dacă nu trece, am spus după deplasarea din 18, că luăm în calcul foarte serios să atacăm la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene acest demers. Ar fi un dezastru pentru transportul de marfă din România dacă acest demers s-ar duce la bun sfârşit şi ar trebui să fie implementat în 18 luni de la adoptare. Dincolo de celelalte reglementări care ţin de Pachetul Roma 1, cu pachetul de salarizare a şoferilor, de condiţiile de odihnă, de cabotaj, de tahografe pentru camioane mai mici de 7,5 tone, Mobilitate 1 este un pachet la care ne uităm cu maximă atenţie şi sperăm să reuşim să modificăm cel puţin reglementarea legată de întoarcerea camioanelor", a explicat Lucian Bode.

Măsurile protecţioniste propuse în Pachetul Mobilitate 1 duc la excluderea firmelor de transport româneşti din piaţa europeană de resort, ceea ce va genera o creştere cu 50% a deficitului de cont curent al României, a atras atenţia, pe 28 februarie, într-un comunicat de presă, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), care a solicitat autorităţilor contestarea cât mai urgentă a acordului privind acest pachet normativ la Curtea Europeană de Justiţie.

Transportatorii menţionează că transportul rutier a fost şi în 2019 principalul contributor la exportul de servicii al României, cu un total de 6,12 miliarde euro, în creştere cu 10% faţă de 2018, din care 5,95 miliarde euro reprezintă transportul rutier de mărfuri, restul fiind generat de transportul rutier de pasageri (52 milioane euro) şi alte tipuri de transport rutier (112 milioane euro), potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Transportul rutier generează un sfert din exportul total de servicii al României, de 26,3 miliarde de euro, fiind urmat de alte servicii pentru afaceri (consultanţă, servicii juridice, inginerie, servicii tehnice etc.) - 5,47 miliarde euro, servicii telecom şi IT - 5,37 miliarde euro şi servicii turistice - 3,18 miliarde euro.

De asemenea, transportul rutier a realizat în 2019 un excedent de 4,63 miliarde de euro, reprezentând peste jumătate din soldul total al comerţului internaţional cu servicii, de 8,55 miliarde euro.

În aceste condiţii, UNTRR atenţionează că transportul rutier va fi cea mai afectată ramură economică din România de măsurile protecţioniste propuse în cadrul Pachetului Mobilitate 1.

Cele trei dosare cuprinse în Pachetul Mobilitate 1, menţionează UNTRR, au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al statelor membre din vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere, iar transportatorii români şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi de măsurile propuse, care vor conduce la o creştere semnificativă a costurilor lor de operare şi la restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE.

"Măsurile extrem de restrictive, precum obligaţia întoarcerii camionului acasă la opt săptămâni, care limitează libera circulaţie a serviciilor şi creşte poluarea, întoarcerea obligatorie a şoferilor la fiecare trei sau patru săptămâni, care limitează drepturile omului şi nu oferă posibilitatea şoferului de a alege unde să-şi petreacă timpul liber, introducerea unei perioade de restricţionare a cabotajului (cooling-off) de patru zile şi aplicarea forţată a regulilor detaşării şi a Regulamentului Roma I firmelor de transport rutier vor elimina transportatorii rutieri români din piaţa europeană de transport rutier şi vor împinge firmele şi şoferii să migreze în vest", atrage atenţia UNTRR.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3646 / 5135
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...