Se înăspresc condiţiile de înregistrare a mărcilor
14 Martie 2010 Monica Cercelescu pentru Saptamana Financiara
Reglementările sunt mai lejere pentru idei şi creaţie, mai restrictive pentru abuzuri
| |
Noi reglementări în domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor cu propunere de adoptare. Modificările se referă la lărgirea ariei de cuprindere a semnelor şi, mai nou, a semnalelor care pot constitui marcă. Pe de altă parte, motivele de refuz al înregistrării sunt mai numeroase. De asemenea, apar etape noi în procedura de înregistrare a mărcilor, menite să înlăture conflictele ulterioare. Un ultim capitol care se adaugă legii se referă la recunoaşterea şi înregistrarea mărcilor comunitare, scrie Monica Cercelescu în Săptămâna Financiară.
Pe lângă semnele “clasice” care pot constitui mărci, au fost introduse expres hologramele, dar şi semnalele sonore. Deci cântecelele brandurilor vor putea fi înregistrate fără probleme.
Pe lângă semnele “clasice” care pot constitui mărci, au fost introduse expres hologramele, dar şi semnalele sonore. Deci cântecelele brandurilor vor putea fi înregistrate fără probleme.
Potrivit noii defeniţii a mărcii, poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, precum: cuvinte - inclusiv nume de personae -, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a se distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.
Totuşi, deşi pe plan internaţional este o cerere tot mai mare, mărcile olfactive nu sunt specificate în noile dispoziţii.
Refuzul de înregistrare a mărcii
Mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios, nu vor putea fi înregistrate. De asemenea, se interzice expres înregistrarea mărcilor care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice.
Potrivit Convenţiei de la Paris, interdicţia se aplică şi stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii.
Utilizarea mărcii poate fi interzisă dacă este susceptibilă să încalce un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor sau un drept de proprietate industrială.
De asemenea, înregistrarea mărcii va fi refuzată dacă este identică sau similară cu o marcă colectivă anterioară sau o marcă de certificare. Marca colectivă este marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asocialţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane. Marca de certificare este aceea care indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici (cum ar fi Woolmark, pentru produsele din lână).
O marcă va fi refuzată la înregistrare sau, după caz, anulată, dacă este identică sau similară cu o marcă comunitară anterioară, chiar dacă reprezintă produse sau servicii care nu sunt similare sau identice, însă se bucură de un renume în comunitate, iar prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obţine profit necuvenit din renumele sau caracterul distinctiv al mărcii comunitare.
De asemenea, va fi refuzată înregistrarea unei mărci identice sau similare unei mărci înregistrate în România, chiar dacă nu este pentru produse sau servicii similare, însă marca anterioară se bucură de un renume în România şi prin folosirea unei mărci ulterioare s-ar obţine profit necuvenit sau ar dăuna caracterului distinctiv ori renumelui mărcii anterioare.
Înregistrarea unei mărci este refuzată dacă poate fi confundată cu o marcă utilizată în străinătate la data depozitului cererii şi care continuă să fie utilizată acolo, dacă cererea a fost făcută cu rea-credinţă de către solicitant.
Mai multe etape în procedura de înregistrare
Cererea de înregistrare va trebui publicată în format electronic în maximum 7 zile de la data depunerii. Locul şi condiţiile de publicare vor fi reglementate printr-un regulament. În termen de două luni de la data publicării, orice persoană interesată va putea formula observaţii privind cererea de înregistrare a mărcii, pentru motivele absolute de refuz prevăzute de lege, când marca nu îndeplineşte condiţii legate de distinctivitate, risc de confuzie etc.
Tot în termen de două luni de la data publicării cererii, orice persoană interesată va putea face opoziţie la înregistrarea mărcii pentru motive relative de refuz. Aceste motive relative de refuz privesc examinarea cererii de înregistrare sub aspectul unor potenţiale conflicte cu drepturi anterior înregistrate şi se face din oficiu de către OSIM.
Mărcile comunitare
Noile reglementări introduc un capitol nou referitor la mărcile comunitare.
Dispoziţiile se referă la recunoaşterea mărcii comunitare, transmiterea la Oficiul de Armonizare în Piaţa Internă (OHIM) a cererilor de marci comunitare în cazul depunerii acestora la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cât şi cu privire la competenţele Tribunalului Bucureşti pentru litigiile privind mărcile comunitare.
Când o cerere de marcă comunitară este depusă la OSIM, acesta o va trimite OHIM în termen de două săptămâni, cu plata taxei pentru depunerea unei cereri naţionale.
Titularul unei mărci anterioare înregistrate în România sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale având efect în România, care depune o marcă identică, destinată a fi înregistrată ca marcă comunitară, pentru produse şi servicii identice cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată, sau incluse în lista acestei mărci, se poate prevala, la înregistrarea mărcii comunitare, de vechimea mărcii anterioare în ceea ce priveşte înregistrarea mărcii comunitare în România.
Titularul unei mărci comunitare care este şi titularul unei mărci anterioare identice, înregistrate în România, sau a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale având efect în România, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată, sau incluse în lista acestei mărci, se poate prevala de vechimea mărcii anterioare în România.
Este inadmisibilă o acţiune în contrafacere, bazată pe o marcă comunitară anterioară, împotriva unei mărci naţionale ulterior înregistrate, a cărei folosire a fost tolerată timp de 5 ani, cu condiţia ca depozitul mărcii naţionale să fi fost efectuat cu bună-credinţă. Inadmisibilitatea este limitată la produsele şi serviciile pentru care a fost tolerată.
Legea mai instituie şi obligativitatea publicării mărcilor înregistrate în formatul electronic al Buletinului Oficial de Proprietate Industrială în maximum două luni de la data deciziei de înregistrare.
Litigiile având ca obiect mărci comunitare sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti, care soluţionează în primă instanţă.
ARTICOLE PE ACEEASI TEMA |
ARTICOLE DE ACELASI AUTOR |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1436 / 2242 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
(P) Peli Filip recruteaza avocat in domeniul energiei si resurselor naturale
Chiuariu & Asociații, alaturi de Adrian Porumboiu in procesul de calomnie intentat lui Ion Crăciunescu. Daune de 1 mil. lei
Best Lawyers® Romania: Tuca Zbarcea & Asociatii are cei mai multi avocati recomandati. NNDKP si Musat & Asociatii, in top
Cum se vede avocatura din R. Moldova in Chambers Europe. Cele cinci firme care conteaza
Madalina Neagu (Schoenherr): Avem pe masa 7 tranzactii de M&A. Cumparatorii sunt prudenti, pun accent pe ajustarile de pret si pe prevederile ce vizeaza raspunderea vanzatorilor
Avocaţii Muşat & Asociaţii, prezenţi la deschiderea sedinţei de tranzacţionare a London Stock Exchange
Salans a câştigat premiul Fima de Avocatură a Anului la Gala SEE Europaproperty
Kinstellar, premiata pentru serviciile oferite clientilor in Europa Centrala si de Est
Salans, alaturi de Monsson Group în vânzarea proiectului eolian Crucea Nord către STEAG GmbH
NNDKP a asistat Nokia România pe parcursul întregii proceduri de concediere colectivă din fabrica de la Jucu
Galaxy Tobacco, asistata de Bostina si Asociatii, castiga o batalie in razboiul cu ANAF, la ICCJ
Grand Offices executa silit o companie controlata de Dan Fisher, prin avocatii de la Dragne & Asociatii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
- Banca Comercială Carpatica finanţează ordinele de plată aflate în circuitul de decontare
- Leul s-a depreciat în raport cu euro şi dolarul american
- Băncile din Grecia vor primi 18 miliarde de euro pentru recapitalizare (Reuters)
- BCR a acordat credite prin telefon în valoare de 3,5 milioane lei
- IIF: Spania va avea nevoie de 60 miliarde de euro pentru susţinerea sistemului bancar
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS




