ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat: Raport favorabil la proiectul privind exonerarea de la plată a unor sume acordate cu titlu de ajutor de urgenţă

12 Iunie 2018   |   Ioana Duta

De asemenea, la articolul 3 al proiectului se precizează că "la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către persoanele aflate în dificultate a sumelor reprezentând acordarea ajutoarelor de urgenţă pentru care Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii".

 
 
Senatorii din Comisia pentru muncă au adoptat un raport favorabil la propunerea legislativă care prevede exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând ajutoare de urgenţă acordate persoanelor aflate în stare de dificultate, pe care acestea trebuie să le restituie unităţilor administrativ-teritoriale drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.


La articolul 1 al proiectului de lege se arată că "prezenta lege se aplică persoanelor care au beneficiat de ajutoare de urgenţă în baza actelor administrative privind venitul minim garantat, care au fost fundamentate pe prevederile Legii 416/2001 (...)", cu completările şi modificările ulterioare.

În articolul 2 alineat 1 al iniţiativei legislative se menţionează: "se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând acordarea ajutoarelor de urgenţă persoanelor aflate în stare de dificultate, pe care acestea trebuie să le restituie unităţilor administrativ-teritoriale drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii".


Totodată, la alineatul 2 al articolului 2 din proiect se prevede: "se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituţiile publice şi accesoriile la acestea reprezentând acordarea ajutoarelor de urgenţă persoanelor aflate în stare de dificultate acordate prin hotărâri ale consiliilor locale, pe care cetăţenii unităţilor administrativ teritoriale trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii".

De asemenea, la articolul 3 al proiectului se precizează că "la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către persoanele aflate în dificultate a sumelor reprezentând acordarea ajutoarelor de urgenţă pentru care Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii".

Iniţiatorii propunerii, mai mulţi parlamentari PSD, arată în expunerea de motive că prin iniţiativa legislativă îndreaptă o problemă care a apărut "din cauza ambiguităţilor legislative în domeniul acordării ajutorului de urgenţă".

"Necesitatea acestei amnistii fiscale rezultă din ambiguitatea legislativă ce a dat naştere unor situaţii ce nu puteau fi prevenite sau anticipate de autorităţile locale la momentul acordării ajutoarelor de urgenţă", se spune în expunerea de motive.

Tot acolo se precizează că ajutoarele de urgenţă au fost acordate pentru următoarele situaţii: "intervenţii chirurgicale care impun costuri suplimentare necompensate; tratamente şi investigaţii în clinici de specialitate; achiziţionarea de dispozitive medicale sau fiziologice nesubvenţionate de către CNASS (proteze, orteze, cărucioare etc) pentru copii sau adulţi; achiziţionarea de medicamente necompensate sau pentru acoperirea procentului necompensat; pentru familiile cu venituri de sub 200 lei/ membru de familie, aflate în situaţii de nevoie, confirmate prin anchetă socială; pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile de înmormântare a persoanelor fără venituri care nu sunt beneficiare de ajutor social şi care nu beneficiază de ajutor de deces; pentru persoanele eliberate din penitenciar, care nu au sprijin material şi financiar, în vederea prevenirii marginalizării sociale şi integrării lor în societate".

Iniţiatorii subliniază că "toate aceste ajutoare au fost acordate în baza legislaţiei în vigoare şi hotărârilor de consiliu local, care au stabilit efectiv situaţiile pentru care pot fi acordate ajutoare de urgenţă şi documentaţia ce trebuie depusă la autoritatea locală de către solicitant".

În aceeaşi expunere se arată că prin raportul Curţii de Conturi se constată că autorităţile locale "au urmat corect procedura de acordare a ajutoarelor de urgenţă, dar auditorii au susţinut că ulterior acordării acestor sume trebuiau depuse de către solicitant documente care să ateste modul în care beneficiarul a utilizat sumele acordate cu titlu de ajutor de urgenţă".

"Dorim să scoatem în evidenţă faptul că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în răspunsuri scrise remise autorităţilor locale, a subliniat că legislaţia în domeniu nu prevede prezentarea de documente care să ateste modul în care beneficiarul a utilizat sumele acordate cu titlu de ajutor de urgenţă. În plus, având în vedere că vorbim despre sume acordate chiar şi în 2010, există dificultăţi în a recupera sumele respective, deoarece mulţi beneficiari au decedat între timp, iar alţii sunt extrem de săraci, motiv pentru care au şi fost eligibili pentru a primi sume reprezentând ajutor de urgenţă", mai arată iniţiatorii proiectului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1962 / 14278
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Dentons acordă asistență juridică Orbis, cel mai mare grup hotelier din CEE, în restructurarea activității și vânzarea diviziei de servicii către grupul Accor. Echipa din România, coordonată de partenerul Raul Mihu
    Finanțele consultă piața pentru achiziția de servicii juridice
    Hotărâre definitivă obținută de Niculeasa Law Firm cu privire la inadmisibilitatea acțiunile de drept comun promovate de Inspectoratul de Stat în Construcții ce tind la stabilirea creanțelor fiscale
    DealMaker BizLawyer: Ioana Șampek, Partener PNSA, avocatul despre care clienții spun că este ”un profesionist, o persoană extrem de dedicată și motivată să livreze cel mai bun serviciu posibil”
    De vorbă cu românca nominalizată la titlul de “Cel mai bun Avocat al Anului 2019” în Connecticut | Dana Bucin, partener al firmei americane Murtha Cullina LLP și consulul onorific al României: Mă bucur să asist antreprenori, investitori și oameni de afaceri din România care vor să acceseze piața SUA
    LegiTeam: Job Opportunity | CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP – Business Development and Marketing Manager
    Ministerul Finanțelor caută avocați pentru arbitraje investiționale internaționale UNCITRAL. Ofertele, așteptate până la sfârșitul lunii
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Competition
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Employment
    Victorie importantă pentru Electrica, reprezentată de RTPR Allen & Overy şi Schoenherr într-un litigiu cu Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie
    Hotărâre definitivă obținută de NICULEASA LAW FIRM în fața ÎCCJ cu privire la condițiile instituirii măsurilor asigurătorii în procedura fiscală
    LegiTeam: NNDKP is recruiting lawyer with experience in Intellectual Property
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...