Tuca Zbarcea & Asociatii

Senator PDL: Modificarea Legii contabilităţii este un atentat asupra securităţii naţionale

04 Martie 2010   |   NewsIn

Fostul rector al Universităţii "Al.I.Cuza" a precizat că proiectul provine dintr-o "zonă de interese", respectiv din Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECAR).

Sursa: Financiarul

 
Senatorul PDL, Dumitru Oprea, a criticat dur, joi, proiectul iniţiat de 41 de deputaţi PDL pentru modificarea Legii contabilităţii, subliniind că unele prevederi reprezintă un atentat asupra securităţii naţionale, transmite corespondentul NewsIn.

Fostul rector al Universităţii "Al.I.Cuza" a precizat că proiectul provine dintr-o "zonă de interese", respectiv din Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECAR).

Oprea susţine că cei 41 de deputaţi PDL ori au semnat proiectul în necunoştinţă de cauză sau pentru a puncta la activitatea parlamentară, ori au fost folosiţi de "cineva".

"Un element pus în acest proiect înlocuieşte statutul de instituţie care este consultată cu instituţie care trebuie să-şi dea avizul peste capul Parlamentului sau al Guvernului. Cu alte cuvinte, o organizaţie neguvernamentală (CECAR, n.r.), fără profit, se erijează în judecătorul tuturor reglementărilor din domeniul financiar-contabil, ceea ce este un atentat asupra securităţii naţionale fiindcă partea financiar-bancară este o infrastructură cheie a oricărui stat", a declarat senatorul Oprea, în conferinţă de presă.


Potrivit lui Oprea, o altă modificare adusă legii pe care acesta o cataloghează "ucigătoare", respectiv eliminarea aliniatului 2 din articolul 5, va obliga şi persoanele fizice autorizate, cultele, asociaţiile de proprietari sau medicii de familie să-şi angajeze contabili cu normă întreagă.

"Se elimină un aliniat dintr-un articol al legii care se referea la contabilitatea în partidă simplă. Şi este lesne de înţeles că făcând acest lucru te duci în zona contabilităţii în partidă dublă, obligând pe toţi care ţineau înainte o astfel de contabilitate (în partidă simplă, n.r.) şi mă refer la zona persoanelor fizice autorizate, la culte, la asociaţii de proprietari, la medici de familie. Sunt de ordinul, cred, sutelor de mii, dincolo de sutele de mii de IMM-uri", a mai spus Oprea.

Senatorul PDL, fost europarlamentar, a subliniat că o iniţiativă asemenătoare a fost propusă în Parlamentul European, proiect prin care toate cele 23 milioane de IMM-uri din Uniunea Europeană ar fi fost obligate să aibă auditare externă. "Iniţiativa a fost respinsă rapid", a completat Oprea.

Conform precizărilor sale, Dumitru Oprea s-a autosuspendat în 1996 din CECAR, după ce a devenit decan al Facultăţii de Economie din Iaşi. Ulterior, în perioada 2000 – 2008 a fost rector al Universităţii “Al.I.Cuza”.

41 de deputaţi ai Partidului Democrat Liberal (PDL) au iniţiat o propunere legislativă prin care toate firmele sunt obligate să-şi angajeze contabili cu normă întreagă, argumentul principal din expunerea de motive fiind că angajarea part-time a dus la “proliferarea muncii la negru”.

"Prin compartiment se înţelege ansamblul persoanelor cu pregătire economică sau complementară care desfăşoară activităţi de natură financiar-contabilă. Nu se pot organiza compartimente formate dintr-o singură persoană, încadrată cu contract parţial de muncă sau în baza unei convenţii civile”, se arată în textul propunerii de modificare a Legii contabilităţii, potrivit Money.ro.

Iniţiatorii propunerii legislative apreciază că pe piaţa serviciilor contabile s-a profitat de anumite confuzii create de terminologia folosită în legislaţie. “Pe piaţa serviciilor contabile s-a profitat de confuzia privind noţiunea de compartiment din legea contabilităţii. Aşa că un număr însemnat de entităţi au organizat un singur compartiment de contabilitate format dintr-o singură persoană angajată cu contract individual de muncă parţial (una sau două ore pe zi). Astfel, s-a proliferat munca la negru, situaţiile financiare fiind întocmite de către persoane care nu deţin competenţa necesară. Situaţiile financiare întocmite astfel pot aduce atingere gravă interesului public”, arată deputaţii semnatari.

Printre deputaţii PDL care au iniţiat această modificare a legii se numără Sulfina Barbu, Gheorghe Albu, Petru Călian, Mircia Giurgiu, Silviu Prigoană. Propunerea legislativă semnată de deputaţii PDL a ajuns la Senat, ea urmând să fie avizată în comisiile specializate şi votată în plen. Dacă trece de Senat, textul ajunge în Camera Deputaţilor, care este camera decizională.

 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *


    * campuri obligatorii


    Articol 1257 / 2048
     

    Ascunde Reclama