ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senatul a aprobat proiectul privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese

10 Iulie 2018   |   Ioana Duta

"Vă aduc aminte că există o decizie recentă a CCR, din 4 iulie 2018, care pe un articol de lege similar s-a pronunţat deja şi a spus că acel articol este neconstituţional".

 
 
 Senatul a adoptat marţi propunerea legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoane aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor. 
 

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptat cu 72 de voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă". 
 
În cadrul dezbaterilor generale, senatorul Florina Presadă a anunţat că USR se împotriveşte acestei iniţiative legislative şi i-a îndemnat şi pe ceilalţi colegi senatori să procedeze la fel. 
 
"Vă aduc aminte că există o decizie recentă a CCR, din 4 iulie 2018, care pe un articol de lege similar s-a pronunţat deja şi a spus că acel articol este neconstituţional. Dacă acest proiect de lege trece astăzi de Senat, şi el va fi declarat neconstituţional. Vă îndemn aşadar să chibzuiţi foarte bine la votul pe care îl veţi da astăzi. Este inadmisibil ca faptele săvârşite în situaţie de conflict de interese sau incompatibilitate să rămână nepedepsite şi să se prescrie în termen de trei ani. (...) USR se împotriveşte acestui proiect şi vă îndemn să faceţi acelaşi lucru", a declarat Presadă. 
 
Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a spus că "proiectul de lege este bun şi vine să disciplineze ANI". 
 
"Avem un termen general de prescripţie de trei ani şi este treaba ANI să verifice în timp real pe cei care au săvârşit asemenea fapte şi să dispună măsurile necesare. Trei ani sunt suficienţi. Şi al treilea lucru, ca orice termen de prescripţie, el poate fi suspendat, poate fi întrerupt din cauzele prevăzute de lege. Deci, teza susţinută conform căreia nu s-ar mai putea trage la răspundere persoanele care se fac vinovate de asemenea fapte este falsă. Vine dintr-un fel de înţelegere a lucrurilor care nu are nimic de a face cu un sistem democratic şi cu o justiţie corectă. Instituţiile statului trebuie să îşi facă treaba în termenul prevăzut de lege şi nu să vină cineva acum să spună unui ales local că are o incompatibilitate sau o situaţie de conflict de interese din anul 2003 de la Legea 161 când avem prima reglementare, ceea ce ar fi absolut incorect. Pentru aceste motive, eu cred că proiectul propus astăzi este bun şi vine să disciplineze activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate", a precizat Ţuţuianu. 
 
Iniţiatorii proiectului, 100 de deputaţi social-democraţi, au propus introducerea unui nou articol în textul de lege care să aibă următorul cuprins: "Faptele săvârşite de persoane aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor". 
 
Senatul este Cameră decizională pe acest proiect de lege.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 89 / 12677
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Bloomberg M&A Legal Advisory Rankings: Dentons, CMS și Clifford Chance domină topul firmelor de avocați implicate în tranzacții de M&A în Europa de Est. CMS, locul 8 în clasamentul global și locul 2 în topul european
    Noile prevederi din legislația achizițiilor publice au eliminat din formalismul și birocrația inițială, spun avocații Suciu Popa. Recomandările echipei care gestionează proiectele multor clienți cu un profil proeminent în economia locală
    Meet The Team: Echipa CMS România, implicată în cele mai mari tranzacții din ultima perioadă. O structură bine sudată, în care avocații se simt ‘într-o familie’, deși uneori ‘suferă zâmbind’ sub presiunea marilor proiecte
    Avocații Cliza Law Office merg cu accelerația la podea în 2018. Consolidarea departamentului de drept penal este un pariu câștigat, urmează extinderea și primul birou CLO deschis în altă jurisdicție
    Schoenherr aduce un produs nou pe piața locală de NPL. Performanta echipă de Banking & Finance, coodonată de partenerul Matei Florea, prezentă în mai toate proiectele sofisticate din domeniul financiar-bancar
    LegiTeam: BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
    Echipa de Litigii de la Clifford Chance Badea a impus în România o abordare a disputelor specifică dreptului anglo-saxon. Avocații văd în continuare un număr sporit de litigii în domeniul bancar, imobiliare, construcții, energie, precum și în toate industriile implicate în proiecte de achiziții publice
    Mihai Mareș, singurul contributor român al ghidului ”European Investigations Guide”, realizat de Hogan Lovells în 34 de jurisdicții
    PNSA a promovat la nivelul clienților firmei cultura programelor de conformare. Mihaela Ion, Partener: Apariția Ghidului, un pas înainte. Programele noastre de conformare cu legislația concurențială reflectă deja cerințele desprinse din Ghidul Consiliului
    Cum lucrează și ce proiecte are ONV LAW în practica de Dispute Resolution. Avocații se așteaptă ca numărul litigiilor să crească, iar lista să includă în special domenii precum insolvență, real estate, fiscal și dreptul muncii
    LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for one junior | middle level associate to join the Corporate M&A team in Bucharest office
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...