Tuca Zbarcea & Asociatii

Senatul nu a adoptat OUG privind înfiinţarea ANCOM, România riscă sancţiuni

09 Martie 2010   |   Bizlawyer

Având în vedere că a trecut un an de la începutul procedurii de infringement, aceasta va fi accelerată, existând riscul unor sancţiuni de ordin finaciar

Sursa: Financiarul

 
Plenul Senatului nu a reuşit nici luni să adopte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 22/2009 privind înfiinţarea ANCOM, inclusă pe ordinea de zi la solicitarea expresă a MCSI, deoarece parlamentarii puterii nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru legi organice.

În cadrul şedinţei de luni, senatorii aparţinând formaţiunilor din arcul guvernamental nu au reuşit să întrunească majoritatea pentru a adopta sau respinge legi organice. Dintre acestea, cele mai importante proiecte rămase nefinalizate au fost ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii şi cea privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, le-a atras atenţia colegilor că proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea ANCOM a mai fost dezbătut "în nenumărate rânduri", în noiembrie şi decembrie 2009, precum şi în februarie 2010, dar nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru o lege organică.


Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, i-a cerut lui Geoană să nu încerce să influenţeze votul, prin precizări privind necesitatea adoptării proiectului, pe motiv că parlamentarii puterii sunt cei care au obligaţia de a-şi mobiliza parlamentarii să fie prezenţi la lucrări.

Supus votului, proiectul nu a putut să fie nici aprobat, nici respins. Propunerea de adoptare a întrunit doar 58 de voturi pentru, în timp ce propunerea de respingere a fost susţinută de 47 în favoare. "Va fi reprogramat", a anunţat Geoană, susţinând că poate prezenţa în Senat a ministrului ar putea urgenta votul.

În cadrul şedinţei de plen de luni nu s-a reuşit nici tranşarea situaţiei Ordonanţei de Urgenţă nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului. De asemenea, aceeaşi soartă a avut şi cererea de reexaminare formulată de şeful statului în cazul Ordonanţei de Urgenţă nr. 96/2008, care modifică Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti".

Conducerea Senatului a decis, săptămâna trecută, să răspundă solicitării MCSI de a repune OUG privind înfiinţarea ANCOM pe ordinea de zi a plenului. Pe 19 februarie, Ministerul a transmis preşedintele Senatului a treia scrisoare prin care cere demararea măsurilor necesare pentru ca textul legii de aprobare a OUG 22/2009 să fie adoptat de urgenţă, permiţând astfel rezolvarea unei probleme "ce afectează credibilitatea pe plan european a României".

"Menţionăm faptul că o procedură de infringement (scrisoarea Comisiei Europene din data de 29 ianuarie 2009) a fost deschisă anul trecut împotriva României pentru încălcarea independeţei Autorităţii de Reglementare de către Guvernul Tăriceanu, iar închiderea acestei proceduri nu va avea loc până când textul OUG 22/2009 nu va fi aprobat printr-o lege. În plus, având în vedere că a trecut un an de la începutul procedurii de infringement, aceasta va fi accelerată, existând riscul unor sancţiuni de ordin finaciar la adresa României. (...) Prin demersurile de urgentare a adoptării acestei legi, ministrul Gabriel Sandu doreşte să sublinieze importanţa soluţionării acestei probleme care afectează evoluţia sectorului de telecomunicaţii din România", a atras atenţia Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *


    * campuri obligatorii


    Articol 1252 / 2048
     

    Ascunde Reclama