ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Statutul poliţistului, în dezbatere publică: Cercetaţii disciplinar pot primi decontarea avocatului

15 Mai 2018   |   Mediafax

Actul normativ vine cu modificări în ceea ce priveşte descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale, dar şi introducerea posibilităţii decontării asistenţei juridice şi asistării de un avocat, pe timpul cercetării disciplinare.

 
 
Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul privind Statutul poliţistului care reglemetează procesul de selecţie de la concursurile militare, dar şi posibilitatea ca un poliţist cercetat disciplinar să poată beneficia de decontarea asistenţei juridice.

"Decizia (modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului - n.r.) a fost luată din două considerente, respectiv deficitul de personal înregistrat la nivelul MAI, precum şi nevoia de a corecta, de îndată, anumite prevederi din actuala reglementare care au fost declarate neconstituţionale şi care, dacă nu ar fi modificate urgent, ar afecta procesul de selecţie în vederea organizării concursurilor din minister. Această situaţie afectează derularea măsurilor din strategia de reducere a deficitului de personal din MAI, în condiţiile în care acesta reprezintă una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă instituţia", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor de Interne.


De asemenea, actul normativ vine cu modificări în ceea ce priveşte descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale, dar şi introducerea posibilităţii decontării asistenţei juridice şi asistării de un avocat, pe timpul cercetării disciplinare.

"Se instituie o reglementare prin care poliţiştii pot fi puşi la dispoziţie pe timpul cercetării prealabile, dar nu mai mult de 3 luni, timp în care li se rezervă postul şi beneficiază, integral, de drepturile băneşti. Această măsură elimină posibilitatea ca poliţiştii să influenţeze în vreun fel verificările care se fac asupra lor", mai reiese din comunicatul instituţiei.

Potrivit sursei citate, în urma consultărilor cu sindicatele reprezentative din Poliţie, a fost conturat cadrul normativ pentru modificarea reglementărilor care facilitau poliţiştilor încetarea raporturilor de serviciu, inclusiv în jurul vârstei de 40 de ani, prevăzute în actuala legislaţie.

"Pentru elevii din şcolile MAI care sunt admişi în alte unităţi de învăţământ ale ministerului sau pentru agenţii de poliţie admişi într-un program de studii de licenţă, cu frecvenţă, la o instituţie de învăţământ a MAI, proiectul oferă posibilitatea încheierii unui act adiţional la angajament, care să nu mai oblige la achitarea cheltuielilor suportate de stat cu pregătirea acestora, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă", mai comunică MAI.

Totodată, pentru agenţii care devin ofiţeri se elimină obligativitatea perioadei de probă deoarece, în cazul acestora, nu este vorba despre o iniţiere în carieră, ci doar despre o schimbare a corpului profesional.

În proiectul privind Statutul Poliţistului este prevăzută şi o valorificare a vechimii în MAI, la acordarea gradelor profesionale cu ocazia trecerii agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie.

"Se stabileşte un mecanism pentru eliberarea din funcţii de conducere a poliţiştilor cu deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor manageriale, evaluarea acestora urmând a se realiza pe baza unor criterii, precum modul de organizare şi planificare a activităţilor, oportunitatea şi operativitatea deciziilor, exercitarea autorităţii manageriale, realizarea unui climat optim de muncă, receptivitatea la iniţiativele personalului, motivarea subordonaţilor şi capacitatea de relaţionare", se mai arată în coununicatul ministerului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1448 / 13538
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Popovici Nițu Stoica & Asociații recrutează
Thomson Reuters Legal Advisers - Full Year 2018 | Cele mai active firme de avocați implicate în fuziuni și achiziții, anul trecut. Ce giganți cu prezență la București au intrat în Top 25 global, european și regional
„The Lawyer European Awards 2019”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | PNSA, singura firmă domestica din lista scurtă a premianților. ZRP concurează la titlul „European litigation team of the year”
Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate
Topul problemelor din industria Pharma, creionat de avocații D&B David și Baias. Proiectele uneia dintre cele mai performante echipe de pe piața locală
ELLINT, alianța internațională a firmelor de avocați specializate în dreptul muncii, se extinde în România. Suciu | The Employment Law a intrat în rețea
Promovări în conducerea Mușat & Asociații: Paul Buta, Iulian Popescu și Răzvan Stoicescu devin Deputy Managing Partners | Partenerul Octavian Popescu se retrage
Andreea Bende, promovată în calitate de Partener în cadrul NNDKP IP
LegiTeam: PeliFilip recrutează avocați pentru departamentul de Real-estate
bpv Grigorescu Ştefănică a asistat Molex SUA, în consolidarea prezenței sale pe piața din România. Colaborare cu Jones Day
PeliFilip a reprezentat cu succes Hidroelectrica într-un litigiu complex de dreptul muncii
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului, la început de an. Plutonul fruntașilor și-a schimbat structura, iar tendința a fost de micșorare a efectivelor, în 2018
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...