ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

TAXA PE LĂCOMIE | Tăriceanu: Există şi posibilitatea unei prorogări a termenului

13 Februarie 2019   |   Mediafax

Călin Popescu Tăriceanu a adăugat, referitor la audierea de marţi a reprezentanţilor BNR în Parlament, că este căutată o soluţie alternativă de stabilire a ROBOR, iar în funcţie de acest aspect, taxele pe care le plătesc băncile ar putea fi modificate.

 
 
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, la Parlament, în contextul în care există discuţii în privinţa OUG 114 în domeniul fiscal, că „taxa pe lăcomie” pentru bănci poate fi amânată printr-o Ordonanţă de Urgenţă.

„Nu am discutat acest lucru concret, dar o să discutăm şi această chestiune. Sigur că termenul de aplicare de intrare în vigoare a OUG nu este iminent, dar există şi această posibilitate, a unei prorogări a termenului”, a declarat, miercuri, la Parlament, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă săptămâna viitoare ar putea fi dată OUG pentru amânarea „taxei pe lăcomie”, prevăzut în ordonanţa 114.

Călin Popescu Tăriceanu a adăugat, referitor la audierea de marţi a reprezentanţilor BNR în Parlament, că este căutată o soluţie alternativă de stabilire a ROBOR, iar în funcţie de acest aspect, taxele pe care le plătesc băncile ar putea fi modificate.


„Ieri, am avut o lungă discuţie cu reprezentanţii BNR şi acolo am discutat mai multe aspecte legate de taxa pe care OUG 114 o pune pe ROBOR. Primul element este faptul că comitetul de supraveghere macroprudenţială alcătuit din reprezentanţi ai BNR şi ai Ministerului Finanţelor studiază o soluţie alternativă a modului în care este stabilit astăzi ROBOR-ul. (...). Ar fi o soluţie să găsim un calcul al ROBOR pe baza mediilor tranzacţiilor efectuate în ultima perioadă. Acest Comitet va analiza dacă există o soluţie mai bună. Ieri, la discuţia cu băncile sugestia implicită a fost că s-ar putea accepta o taxă pe anumite active, şi, în funcţie de diferenţialul între dobânda la credite şi dobânda la depozite. (Dacă se redefineşte ROBOR, nu mai are sens taxa pe ROBOR? - n.r.) Sunt două lucruri. Este o taxă pe activele bancare, de care şi BNR a spus, da, şi noi am observat această taxă, nu este o invenţie în România, se practică în toate ţările din Europa. Al doilea element este legarea acestei taxe de ROBOR. Care ROBOR? Actualul ROBOR sau un alt ROBOR care ar putea fi calculat pe media tranzacţiilor efective efectuate în ultima perioadă”, a explicat Tăriceanu.

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a participat , marţi, alături de întreg Consiliul de Administraţie al BNR, la audierea de la comisiile Senatului programată pentru data de 12 februarie. La şedinţă fost prezent şi Călin Popescu Tăriceanu. El a spus că a acuza că se fac manipulări pe piaţa interbancară însemnă a acuza şi Trezoreria statului că participă la aceste manipulări.

Guvernatorul BNR a menţionat că piaţa interbancară este una „esenţială pentru aprovizionarea cu lichiditatea a economiei României, pentru plata salariilor şi pentru echilibrele de pe piaţa valutară”.

Guvernul a adoptat pe 21 decembrie OUG privind măsurile fiscale, numită şi OUG privind „taxa pe lăcomie”.

Principalele prevederi: Preţul la gaze şi energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mişcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% şi majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 4934 / 5130
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
    LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
    LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
    Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
    Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
    Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
    CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
    LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
    Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
    SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
    Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...